CEA DINTAI DATORIE A CREDINCIOSULUI
1. Care este cea dintai datorie si cea mai mare grija
a credinciosului in viata?
Cea dintai datorie si cea mai mare grija a credinciosului in viata este grija de
mantuirea sufletului sau. Nimic pe lume nu e mai de pret pentru el ca mantuirea
sufletului, dupa cuvantul Mantuitorului, care zice: «Ce va folosi omului de ar
dobandi lumea toata si-si va pierde sufletul sau? Sau ce va da omul, in schimb,
pentru sufletul sau?» (Marcu 8, 36-37).
2. Dar ce este mantuirea?
Mantuirea este eliberarea din robia pacatului si a mortii si dobandirea vietii
de veci, in Hristos. Ea ne-a fost facuta cu putinta de intruparea, jertfa,
invierea si inaltarea Domnului nostru Iisus Hristos la cer, si ne-o insusim prin
harul dumnezeiesc, cu care trebuie sa conlucram prin credinta si fapte bune. De
mantuire se poate impartasi orice om, caci Dumnezeu – voieste ca toti oamenii sa
se mantuiasca si sa vina la cunostinta adevarului» (I Timotei 2, 4).
3. Unde se gaseste adevarul care duce la mantuire?
Adevarul care duce la mantuire se gaseste in Sfanta Biserica Ortodoxa, „stalpul
si temelia adevarului” (I Timotei 3, 15).
4. De la cine are Biserica Ortodoxa acest adevar?
Biserica Ortodoxa are acest adevar de la Dumnezeu insusi, vestit mai dinainte
prin patriarhii, dreptii si proorocii Vechiului Testament, care au avut o viata
si cugetare sfanta, si apoi in mod desavarsit prin insusi Fiul Sau intrupat,
Domnul nostru Iisus Hristos, Mantuitorul, cum spune Sfantul Apostol Pavel: «Dupa
ce Dumnezeu odinioara, in multe randuri si in multe chipuri, a vorbit parintilor
nostri prin prooroci, in zilele acestea mai de pe urma ne-a grait noua prin Fiul,
pe Care L-a pus mostenitor a toate si prin Care a facut si veacurile; Care fiind
stralucirea slavei si chipul fiintei Lui si Care tine toate cu cuvantul puterii
Sale...» (Evrei. 1, 1-3),
5. Cum a dat Dumnezeu acest adevar?
Acest adevar l-a dat Dumnezeu prin Descoperirea dumnezeiasca.
DESPRE DESCOPERIREA DUMNEZEIASCA
6. Ce este Descoperirea dumnezeiasca?
Descoperirea sau Revelatia dumnezeiasca este comoara de adevaruri pe care
Dumnezeu a dat-o oamenilor, pentru ca acestia, cunoscandu-L pe El, voia Lui si
lucrarea Lui, sa-L cinsteasca dupa vrednicie, sa-I implineasca voia si prin
aceasta sa se mantuiasca.
7. Ce dovedeste din partea lui Dumnezeu aceasta
Descoperire?
Descoperirea dumnezeiasca dovedeste marea iubire a lui Dumnezeu fata de oameni.
"Dumnezeu este iubire" (I Ioan 4, 8), iubire nesfarsita, un ocean de iubire, cum
zic Sfintii Parinti. Prin ea Dumnezeu revarsa lumina si caldura Lui, cea mai
presus de fire, asupra intregii fapturi si o ajuta sa se impartaseasca cat mai
deplin de puterea cea de sus si de adevarul cel mantuitor. Descoperirea lui
Dumnezeu e insasi aceasta lumina ce ni s-a dat din nesfarsita Lui iubire fata de
noi.
8. Dumnezeu a dat Descoperirea Sa pentru toti
oamenii?
Descoperirea dumnezeiasca a fost data pentru toti oamenii, pentru ca toti au
nevoie de mantuire, dar, intrucat nu toti erau vrednici de a primi Descoperirea
direct de la Dumnezeu, ea a fost incredintata anumitor oameni alesi, care la
randul lor s-o vesteasca celor ce doresc a o primi.
9. De ce nu toti oamenii pot primi Descoperirea
direct de la Dumnezeu?
Pentru nevrednicia pricinuita de necuratia sufletului si a trupului lor, in urma
caderii in pacat a protoparintilor nostri.
10. Care au fost vestitorii Descoperirii
dumnezeiesti?
Oamenii alesi de Dumnezeu in acest scop au fost patriarhii, Moise, dreptii si
proorocii, care au primit si au vestit cuvantul lui Dumnezeu in sanul poporului
evreu. Aceasta Descoperire a fost adusa oamenilor in chip deplin de insusi Fiul
lui Dumnezeu intrupat, Domnul nostru Iisus Hristos, "Lumina cea adevarata, care
lumineaza pe tot omul ce vine in lume" (Ioan 1, 9). Mantuitorul a raspandit in
lume Descoperirea dumnezeiasca prin Sfintii Sai Apostoli si Ucenici, in Biserica
intemeiata de El si intrata in istorie la Cincizecime.
11. Este cu putinta ca Dumnezeu sa Se descopere
oamenilor?
Este cu putinta. S-a sustinut, totusi, de catre unii intelepti pagani si de
catre unii eretici, ca Dumnezeu nu Se putea descoperi oamenilor. intai, pentru
ca Dumnezeu cel nesfarsit, cel nematerial, cel neschimbator si cel vesnic nu
S-ar fi putut apropia si nu ar fi avut deci cum sa fie cunoscut de catre ceea ce
este marginit, trupesc, schimbator si trecator. In al doilea rand, daca Dumnezeu
S-ar fi apropiat de fiintele muritoare, aceste fiinte slabe si neajutorate nu ar
fi reusit sa cuprinda si sa inteleaga Descoperirea care li se facea. Acei pagani
si eretici judecau asa, pentru ca ei socoteau pe Dumnezeu ca o putere
nepersonala, lipsita de viata si mai ales de iubire. Pentru noi, crestinii, nu
sunt asemenea oprelisti, fiindca, dupa invatatura Bisericii, Dumnezeu este o
fiinta personala, care poate avea legaturi cu alte persoane, si, deci, si cu
oamenii. Sfanta Scriptura insasi ne invata ca Dumnezeu a tinut, din cele mai
indepartate timpuri, mereu legatura cu oamenii, adica dandu-le Descoperirea Sa:
"in multe induri si in multe chipuri odinioara Dumnezeu graind parintilor prin
prooroci, in zilele acestea mai de pe urma a grait noua intru Fiul" (Evr. 1,1).
Ca izvor al vietii si al iubirii, Dumnezeu Se apleaca si Se descopera continuu
oamenilor. El nu e niciodata prea sus sau prea departe, pentru ca El
salasluieste si in inimile noastre. Descoperirea dumnezeiasca priveste pe oameni
si ei pot s-o primeasca. Ei sunt "chipul si asemanarea lui Dumnezeu" si, prin
aceasta, indreptatiti la cinstea descoperirilor de sus. Aceasta cinste a mers
pana acolo incat Descoperirea deplina adusa de Fiul lui Dumnezeu pe pamant s-a
facut prin intruparea Sa in om. Credinciosul poate primi Descoperirea
dumnezeiasca, apoi, si pentru ca el insusi e mistuit de dorul fierbinte dupa
Dumnezeu. Psalmistul lamureste aceasta zicand: "In ce chip doreste cerbul
izvoarele apelor, asa Te doreste sufletul meu pe Tine, Dumnezeule. Insetat-a
sufletul meu de Dumnezeul cel viu; cand voi veni si ma voi arata fetei lui
Dumnezeu?" (Ps. 41, 1-2). Un scriitor bisericesc arata astfel suspinul inimii
sale dupa Dumnezeu: «Ca ne-ai facut spre a Te cauta si nelinistit este sufletul
nostru pana nu se va odihni intru Tine».1 (Fer. Augustin, Marturisiri, I, 1,
Migne, P. L., XXXII, col. 661) Ca fiinta inzestrata cu minte, intrucat este
creat dupa "chipul lui Dumnezeu», cum am spus, omul poate primi adevaruri din
partea lui Dumnezeu. Acesta, in nesfarsita Sa intelepciune, usureaza caile de
intelegere a adevarurilor date, in cei care s-au facut vrednici de El printr-o
viata aleasa si au primit harul Duhului Sfant.
12. De ce are o autoritate mai mare Descoperirea
dumnezeiasca decat mintea omeneasca in lucrarea mantuirii?
Pentru ca Descoperirea dumnezeiasca nu greseste si nu inseala niciodata, fiind
garantata de Dumnezeu insusi, Care e Adevarul (Ioan 14, 6), de nesfarsita Lui
intelepciune si de implinirea pana astazi a atatora dintre cele vestite de
aceasta Descoperire. Mintea omeneasca poate intelege unele dintre cele cuprinse
in Descoperirea dumnezeiasca, dar ea nu poate patrunde toata aceasta
Descoperire. Pentru ca mintea noastra sa fie intru totul de aceeasi parere cu
Descoperirea de sus, ar trebui sa cunoastem pe Dumnezeu in fiinta Sa. Dar cum
fiinta lui Dumnezeu nu poate fi cunoscuta pentru ca mijloacele firesti pe care
mintea noastra ni le pune la indemana nu ajuta la acest lucru, noi punem toata
increderea in adevarurile Descoperirii, care ne fac cunoscut pe Dumnezeu prin
predicarea sau vestirea cuvantului despre El.2 (Tertulian, Contra lui Marcion, 1
18, Migne, P.L II. col. 226) Descoperirea dumnezeiasca e vrednica de a fi
primita de mintea noastra. Daca mintea isi pune increderea in fagaduiala unui om
serios si vrednic de lauda, despre care stim sigur ca nu ne inseala, de ce sa nu
dam aceeasi crezare cuvintelor lui Dumnezeu insusi?3 (Sf. Ciprian, Despre
moarte, 6, Migne, P. L. IV col. 586) «Nu e mai cuminte, zice Origen, sa dam mai
multa crezare lui Dumnezeu?»4 (Origen Contra lui Cels, I, 11, Migne, P. G., XI,
col. 676) De asemenea, Sfantul Ioan Gura de Aur ne indeamna sa ne incredem
totdeauna in Dumnezeu, chiar atunci cand cuvantul Lui pare a fi impotriva
felului nostru de a judeca si de a vedea. Judecata si vederea noastra se pot
insela; cuvantul Lui, niciodata.
13. Cate feluri de Descoperiri sunt?
Privita in izvorul ei, care e Dumnezeu, Descoperirea dumnezeiasca e una singura.
Daca, insa, tinem seama de caile folosite pentru a ajunge pana la noi,
Descoperirea este de doua feluri: intai, Descoperirea data pe calea firii; si al
doilea, Descoperirea data pe calea mai presus de fire, adica pe calea
supranaturala. Aceasta din urma nu poate fi primita fara ajutorul lui Dumnezeu,
dat celui credincios.
14. Ce se intelege prin Descoperirea pe calea firii?
Prin Descoperirea pe calea firii, numita si Revelatia naturala, se intelege
comoara de invataturi pe care natura si firea omeneasca ni le dezvaluie despre
existenta si unele insusiri ale lui Dumnezeu. Natura in mijlocul careia traim ne
spune ca este Cineva care a facut-o. Mintea ne spune ca zidirea trebuie sa aiba
un Ziditor, pentru ca nu poate fi ceva pricinuit fara un pricinuitor. Ordinea si
frumusetea desavarsita a alcatuirii lumii oglindesc lucrarea unui Facator
atotputernic, prea intelept si prea iubitor. Intreaga fire ne graieste despre
Dumnezeu, dupa cuvantul Psalmistului: "Cerurile spun slava lui Dumnezeu si
facerea mainilor Lui o vesteste taria. Ziua zilei spune cuvant si noaptea noptii
vesteste stiinta. Nu sunt graiuri, nici cuvinte ale caror glasuri sa nu se auda.
In tot pamantul a iesit vestirea lor si la marginile lumii cuvintele lor" (Ps.
18, 1-4). Intreaga faptura, prin ordinea si armonia ei, arata ca din carte si
striga pe Stapanul si Facatorul ei - spune Sfantul Atanasie.5 (Sf. Atanasie,
Contra Grecilor, Migne, P. G., XXV, col. 68) Chiar daca unele popoare se inchina
la pietre si la lemne, ele stiu ca este Cineva mai mare decat ele.6 (Fer.
Ieronim, Comentar la Psalm 95; Anecdota Meredsolana 3, 2, 137) «intreaba lumea,
podoaba cerului, si vezi daca nu-ti raspund dupa intelegerea lor: "Dumnezeu ne-a
facut". Lucrurile acestea le-au cercetat si nobilii filozofi si din arta au
cunoscut pe artist".7 (Fer. Augustin, Cuvantari 141, 2, 2, Migne, P. L.,
XXXVIII, col. 776)Sfantul Apostol Pavel intareste si adanceste cuvantul
Psalmistului: "Cele nevazute ale lui (Dumnezeu) de la facerea lumii,
intelegandu-se din fapturi, adica vesnica Lui putere si dumnezeire, asa ca ei sa
fie fara cuvant de aparare" (Rom. 1, 20).
15. Ce se intelege prin Descoperirea pe calea mai
presus de fire sau pe calea supranaturala?
Se intelege Descoperirea randuita si data de Dumnezeu prin anumiti oameni alesi
(in Vechiul Testament) si mai apoi prin insusi Fiul Sau intrupat (in Noul
Testament). Prin Descoperirea firii ne ridicam numai la adevarul ca exista
Dumnezeu si la cateva dintre insusirile Lui. Daca ne-am margini la aceasta
Descoperire, nu ne-am deosebi de paganii inaintati ai vremurilor vechi, si mai
ales ne-am lipsi de bucuriile si fericirea pe care ni le-a adus Descoperirea pe
calea supranaturala. Aceasta din urma ne face crestini, pe cand cealalta,
marginita numai la cugetare, ne tine doar la portile crestinismului.
Descoperirea sau Revelatia supranaturala nu poate fi primita si inteleasa decat
de omul credincios, adica prin credinta.
16. Prin ce s-a dat oamenilor Descoperirea
supranaturala?
Ea a fost data uneori prin anumite semne minunate, pe care omul le cunoaste prin
simturi; de pilda aratarea lui Dumnezeu catre Avraam, sub chipul a trei barbati,
la stejarul lui Mamvri (Fac. 18, 1-2), sau aratarea Mantuitorului dupa inviere
catre ucenicii Sai (Ioan 20,19-31). Avem aci o Descoperire din afara. Dar, de
cele mai multe ori, Descoperirea pe calea supranaturala e data sufletului
omenesc printr-o luminare deosebita, pe care acesta n-ar fi putut-o castiga
numai prin puterea cugetarii sale. Aceasta luminare a sufletului si inzestrare a
lui cu puterea de a primi anu-mite adevaruri ale Descoperirii dumnezeiesti este
insuflarea sau inspiratia dumnezeiasca. Avem aici o Descoperire care se face
numai sufletului si prin suflet si pe care o putem numi duhovniceasca sau
dinlauntru. Sfanta Scriptura spune chiar si in Vechiul Testament, in multe
locuri (les. 4,12; II Regi 23, 2; Isaia 6, 1-8; 8,1; Avacum 2, 2 etc.), ca
Dumnezeu este Acela care a grait prin gura proorocilor. Sfantul Apostol Pavel
rezuma astfel istoria si felurimea acestei Descoperiri: "Dupa ce Dumnezeu
odinioara in multe randuri si in multe chipuri a grait parintilor nostri prin
prooroci, in zilele acestea mai de pe urma ne-a grait noua prin Fiul" (Evr. 1,
1-2). Descoperirea prin semne minunate, controlate de simturi si prin insuflarea
Duhului Sfant are autoritate hotaratoare pentru viata religioasa si pentru
mantuire. Numai prin aceasta Descoperire omul are cunoasterea celor duhovnicesti
si poate deveni duhovnicesc.
17. Cand s-a dat oamenilor Descoperirea
supranaturala?
Aceasta Descoperire s-a dat de la facerea primilor oameni, in rai, pana la
venirea Mantuitorului, care a incununat si a desavarsit Descoperirea. Aceasta
lunga durata-5508 ani-se poate imparti in trei parti: Cea dintai se intinde de
la facerea primilor oameni, pana la darea Legii Vechiului Testament. Aceasta
prima parte se imparte la randu-i in doua: 1) de la facerea primilor oameni pana
la caderea in pacat; 2) dupa caderea in pacat. Descoperirea se infatiseaza
potrivit starii omului din aceste doua rastimpuri. In rai, omul s-a bucurat de o
Descoperire directa din partea lui Dumnezeu, Care-i vorbea personal. Dumnezeu il
povatuia si-l conducea direct, il invata despre Sine, despre legatura Sa cu omul
si rostul acestuia in lume si petrecea impreuna cu acest om. Partea a doua a
Descoperirii incepe odata cu darea Legii Vechiului Testament; ea cuprinde toate
veacurile-aproape 14-calauzite de legea lui Moise si de prooroci si se incheie
odata cu venirea Mantuitorului. Aceasta parte a Descoperirii nu e deplina, ci
pregatitoare pentru Descoperirea cea deplina. Sfantul Apostol Pavel o numeste
"calauza catre Hristos" (Gal. 3, 24). Partea a treia a Descoperirii este aceea a
plinatatii harului si adevarului (Ioan 1, 17). Ea incepe odata cu venirea
Mantuitorului si se incheie cu ultima scriere a Noului Testament. Ne gasim pe
treapta cea mai inalta a Descoperirii dumnezeiesti facute in persoana insasi a
Mantuitorului, Care ne da deplina cunoastere despre Dumnezeu, ca Acela Care este
insusi Fiul lui Dumnezeu (Matei 11, 27; Ioan 17, 6). Sfantul Apostol Pavel spune
aceasta in chip hotarat: "in zilele acestea mai de pe urma (Dumnezeu) a grait
noua intru Fiul" (Evr. 1, 2), si tot el o lamureste, aratandu-i si scopul:
"Facandu-ne cunoscuta taina voii Sale dupa buna Lui socotinta, astfel cum
hotarase la Sine mai inainte, spre iconomia plinirii vremilor, ca toate sa fie
iarasi unite in Hristos, cele din ceruri si cele de pe pamant - toate intru El"
(Efes. 1, 9-10).
18. De unde stim ca Iisus Hristos este desavarsirea
si plinirea Descoperirii?
Din Sfanta Scriptura, din implinirea intocmai a proorociilor Vechiului Testament
si din istoria Bisericii Crestine. In adevar, Sfantul Apostol Pavel precizeaza:
"Iar cand a venit plinirea vremii, a trimis Dumnezeu pe Fiul Sau Cel nascut din
femeie, nascut sub lege, ca pe cei de sub lege sa-i rascumpere, ca sa dobandim
infierea" (Gal. 4, 4-5). Sfintele Evanghelii si intreg Noul Testament intaresc
intru totul adevarul ca Iisus Hristos e Fiul lui Dumnezeu intrupat si plinitorul
Descoperirii dumnezeiesti. Proorociile Vechiului Testament privitoare la Mesia,
la Rascumparatorul, la Fiul lui Dumnezeu, s-au implinit intocmai in persoana lui
Iisus Hristos. Sfintii Evanghelisti si Sfantul Apostol Pavel citeaza, adesea in
amanunt, proorociile ce s-au implinit in persoana Mantuitorului. Proorocul
Isaia-supranumit si Evanghelistul Vechiului Testament-vorbeste pe larg de
nasterea si mai ales de patimile, moartea si proslavirea lui Mesia (Isaia 7 si
63). Toata aceasta proorocie s-a implinit intocmai in faptele si viata lui Iisus
Hristos, asa cum sunt infatisate de Noul Testament (Matei 1, 21; Luca 1, 31 s.
u.; 1 Cor. 15, 3; I Petru 2, 24; Matei 26, 62; Fapte 8, 32; I Ioan 3, 5 etc.).
Documentele crestine, pagane si iudaice din veacurile 1 si II sustin, fara
deosebire, ca Iisus Hristos ca Dumnezeu - Om este o persoana istorica sub
imparatii August si Tiberiu si a suferit moartea sub Pontiu Pilat. Aceleasi
documente, afara de cele iudaice, constata ca nici o alta persoana purtand
acelasi nume, sau alt nume, nu a avut rolul si faptele lui Iisus Hristos. Marile
infaptuiri ale Bisericii adeveresc si ele Dumnezeirea intemeietorului ei.
19. Se poate vorbi despre trepte ale Descoperirii
dumnezeiesti?
Se poate vorbi cu toata siguranta. Am vazut mai inainte ca Descoperirea
dumnezeiasca poate fi impartita in trei mari perioade de timp. Fie-careia dintre
aceste perioade ii corespunde mai mult sau mai putin o treapta de inaintare, cu
toate ca aceste trepte nu sunt nici totdeauna egale si nici nu vin unele dupa
altele intr-o ordine neschimbata. Timpul de la caderea in pacat pana la darea
Legii pe muntele Sinai cuprinde nu numai stradanii ale firii omenesti spre
cunoasterea adevarului si deci a lui Dumnezeu, ci si ajutoare directe de sus,
prin Descoperirea mai presus de fire, facuta patriarhilor. La fel, dupa darea
Legii. Dupa venirea Mantuitorului, Care a desavarsit Descoperirea, cele doua
trepte ale Descoperirii de dinainte n-au fost inlaturate. Deci, in linii mari,
Biserica admite trepte in lucrarea Descoperirii supranaturale. Cum este si
firesc, Biserica pune accentul pe cele doua trepte in Descoperirea dumnezeiasca,
infatisate prin cele doua Testamente. Sfantul Grigorie Teologul, vorbind despre
schimbarile produse de catre acestea in viata omenirii de-a lungul timpului, le
numeste cutremure de pamant si le schiteaza astfel: «Cele doua Testamente sunt
doua cutremure dintre care unul face trecerea de la idololatrie la legea lui
Moise; celalalt, de la legea lui Moise la Evanghelie. Dar e si un al treilea
cutremur, care este mutarea din aceasta viata in cealalta».8 (Sf. Grigorie
Teologul, Cuvantul V Teologic, 25, Migne, P. G., XXXVI, col. 160 D, 161 A) Deci
Biserica admite mersul treptat al Descoperirii dumnezeiesti. Treapta de la
Vechiul la Noul Testament e aratata de nenumarate ori de Mantuitorul, de Sfintii
Apostoli si de Sfintii Parinti. Ei arata ca este o desavarsire a Noului
Testament fata de cel Vechi. Acesta din urma isi pastreaza valoarea lui, e
adevarat. Mantuitorul zice: "Sa nu socotiti ca am venit sa stric Legea sau
Proorocii; nu am venit sa stric, ci sa plinesc. Ca adevarat zic voua: inainte de
a trece cerul si pamantul, o iota sau o cirta nu va trece din Lege, pana ce vor
fi toate" (Matei 5, 17-18). Dar aceste lucruri din Vechiul Testament trebuie
«plinite» in lumina gradului nou de Descoperire (Noul Testament): "Ati auzit ca
s-a zis celor de demult...", "Iar Eu zic voua" (Matei 5, 21 s.u.). Noul
Testament e dezvoltarea si plinirea celui Vechi; dar e mai mult decat atat: el e
«rasaritul cel de sus», care face sa treaca "umbra legii". Sporul in
descoperirea persoanelor Sfintei Treimi e aratat de Sf. Grigorie Teologul, prin
cuvinte ca: «Adaosuri partiale», «inaltari», «inaintari» si «treceri din slava
in slava».9 (Sf. Grigorie Teologul, op. cit., 26, col. 161 CD) Duhul Sfant
insusi Si-a randuit lucrarea Lui in chip treptat, masurand-o dupa puterea de
primire a Sfintilor Ucenici. Astfel, la inceput a lucrat prin minunile savarsite
de Domnul, dupa patimi si inviere a fost insuflat Ucenicilor, iar dupa inaltare,
la Cincizecime, S-a aratat in chip de limbi de foc.10 (Idem, op. cit., 26, col.
164 A)
20. De ce invatatura crestina e socotita drept cea
mai inalta treapta a credintei?
Pentru ca invatatura crestina a fost data de insusi Fiul lui Dumnezeu intrupat,
Domnul nostru Iisus Hristos, si pentru ca nimeni altul n-a cunoscut ca El de-a
dreptul pe Dumnezeu si n-a invatat pe oameni chiar din izvorul care e insusi
Dumnezeu: "Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata; Cel Unul - Nascut, Fiul,
Care este in sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut" (Ioan 1, 18). Mantuitorul
insusi declara: "Cel ce M-a vazut pe Mine a vazut pe Tatal" (Ioan 14, 9). Caci
"nimeni nu cunoaste pe Fiul, decat numai Tatal, nici pe Tatal nu-L cunoaste
nimeni, decat numai Fiul si acela caruia va voi Fiul sa-i descopere" (Matei 11,
27). Iisus Hristos a adus Descoperirea celor mai mari taine ale adevarului
dumnezeiesc, pe care omenirea s-a invrednicit sa le cunoasca de la inceputul
lumii. Credinta adusa de El a astamparat si astampara setea dupa adevar a
nenumarate suflete. Ea a schimbat fata lumii vechi. Prin luminarea si schimbarea
adanca a sufletelor, ea a legat din nou viata omeneasca, vestejita de pacat, de
Izvorul nesecat al vietii netrecatoare: Dumnezeu. Ea a coborat cerul pe pamant,
implinind rugaciunea Psalmistului: "Doamne, pleaca cerurile Tale si Te pogoara,
atinge-Te de munti si fa-i sa fumege" (Ps. 143, 5). Cerurile s-au plecat si
chiar s-au deschis (Luca 2, 9-15; Matei 3, 16). In sfarsit, nici o alta credinta
sau cunoastere religioasa n-a putut si nu poate inlocui pe cea crestina, fiindca
n-a avut si nu are roadele acesteia. Invatatura crestina sta pe culmea
cunoasterii religioase, pentru ca nicaieri sufletul credinciosului nu se desfata
de adevar, de dreptate, de fericire, de viata vesnica, ca in Hristos.11 ( Fer.
Augustin, Comentar la Evanghelia. dupa Ioan, 26, 4, Migne, P. L., XXXV, col.
1608)
21. Cum ne putem incredinta de Descoperirea
dumnezeiasca?
Ne putem incredinta de Descoperirea dumnezeiasca pe doua cai: 1. printr-una
personala, aflata in cercetator; 2. prin cealalta, aflata in cuprinsul
Descoperirii. Cea dintai e credinta. Credinta e socotita ca Descoperire. Ea
singura ingaduie omului sa vada pe Dumnezeu.12 (Epistola catre Diognet, 8, 6;
Patres Apostolici, 1, 1901, pag. 404; in Scrierile Parintilor Apostolici, in
"P.S.B.", Bucuresti, 1979, p. 342) Ea singura ne duce intr-o lume mai presus de
fire si ne inzestreaza cu puterea de a deosebi ce e omenesc de ce e mai presus
de om. Cea de-a doua cale prin care ne incredintam despre Descoperirea
dumnezeiasca sunt semnele aflate chiar in Descoperire. Au fost si sunt semne
vadite ale Descoperirii dumnezeiesti.
22. Care sunt semnele adevaratei Descoperiri
dumnezeiesti?
Semnele Descoperirii dumnezeiesti sunt urmatoarele:
1) Inaltimea invataturilor descoperite;
2) Curatia lor dumnezeiasca;
3) Puterea lor de a schimba in bine pe oameni.
Aceste semne sunt launtrice si ele pot fi intelese numai cand Descoperirea e
bine cunoscuta si e cercetata intr-un duh de smerenie si de evlavie. Acest duh
face fericit pe cel ce se daruieste unei asemenea cercetari. Despre Descoperirea
dumnezeiasca ne incredintam si prin semne din afara: minunile si proorociile, la
care putem adauga si calitatea morala a persoanei prin care se face
Descoperirea.
23. Ce sunt minunile?
Minunile sunt fapte dumnezeiesti mai presus de mintea si puterea omeneasca. Ele
sunt fapte savarsite in firea vazuta numai cu puterea lui Dumnezeu, intrecand
legile mintii si ale firii, care se fac in momente extraordinare, hotarate de
Ziditor, si urmaresc luminarea si indreptarea noastra in vederea mantuirii.
Minunile arata vointa lui Dumnezeu si talcuiesc caile Sale cele necunoscute.
Dumnezeu este cel dintai si cel mai mare facator de minuni, ca unul Care este
insusi izvorul lor. Mantuitorul a savarsit pe pamant minuni asupra firii, asupra
oamenilor si asupra Sa insusi. El a oprit furtuna pe mare, a scapat pe Petru de
la inec, a prefacut apa in vin, a inmultit painile si pestii, a vindecat
bolnavi, a inviat morti, ceea ce-L face sa spuna: "De n-as fi facut intru ei
lucruri pe care nimeni altul nu le-a facut, pacat n-ar avea" (Ioan 15, 24).
Dintre minunile pe care Mantuitorul le-a facut asupra-Si, cea mai mare este
invierea Sa din morti. Minunile Sale dovedesc obarsia si puterea Sa
dumnezeiasca, asa cum El insusi declara: "Lucrurile pe care Mi le-a dat Tatal sa
le savarsesc, aceste lucruri pe care le fac, marturisesc despre Mine ca Tatal
M-a trimis" (Ioan 5, 36). Minuni au facut si oamenii alesi de Dumnezeu si
placuti Lui ca, de pilda, unii dintre aceia prin care s-a dat Descoperirea
dumnezeiasca: Moise, Ilie, Elisei, Daniil, Iona, Apostolii si altii. Dar acestia
au savarsit minuni numai cu puterea lui Dumnezeu, dovedind ca aveau puterea
Duhului de sus cu ei.
24. Dupa ce se cunosc adevaratele minuni?
Minunile adevarate se deosebesc de cele mincinoase printr-o seama de conditii,
dintre care insemnam:
1) Sa fie vrednice de numele lui Dumnezeu si sa fie cuprinse in Sfanta Scriptura
si in Sfanta Traditie;
2) Sa se produca cu mijloacele cu care s-au produs minunile Mantuitorului si ale
Sfintilor;
3) Sa nu se tagaduiasca unele pe altele sau sa se opuna unele altora;
4) Sa nu contrazica Sf. Scriptura si Sf. Traditie;
5) Sa urmareasca mantuirea sufletului omenesc;
6) Sa aduca folos si spor vietii sufletesti, nu mortii sau pacatului;
7) Savarsitorul minunii sa graiasca numai adevarul, sa duca o viata fara pata si
sa nu urmareasca interese personale sau scopuri egoiste;
8) Sa indrepte moravurile la cei ce vad minunea13 (Origen, Contra lui Cels, I,
68, Migne, XI, col. 788);
9) Sa poarte in ele siguranta si puterea Duhului lui Dumnezeu;
10) Sa dovedeasca lucrarea proniei dumnezeiesti.
25. Ce sunt proorociile?
Proorociile sau profetiile sunt aratari prin viu grai, sau prin scris, ale
anumitor adevaruri si intamplari care privesc viitorul, pe care Dumnezeu le
vesteste prin alesii Sai, in vederea mantuirii si care se petrec intocmai. Cele
cuprinse in proorocii nu pot fi cunoscute pe cale fireasca. Proorociile sau
profetiile talmacesc vointa lui Dumnezeu si ele se fac numai sub insuflarea
Duhului Sfant. Ele ocupa o buna parte din cartile Vechiului Testament, unde
prevestesc pe Mantuitorul si multe intamplari din viitorul poporului iudeu si al
altor popoare. Noul Testament insusi si Traditia de la inceputul Bisericii
cuprind o seama de proorocii; Mantuitorul insusi a proorocit (Matei 24 etc.).
Proorociile, ca semne ale Descoperirii dumnezeiesti, stau numai in puterea lui
Dumnezeu. Ele se deosebesc de prezicerile omenesti care se intemeiaza sau pe
socoteli plapande, sau pe superstitii. Proorociile dumnezeiesti sunt facute, ca
si minunile, printr-o lucrare necunoscuta firii omenesti. Marea lor autoritate
sta m implinirea lor. Implinirea lor intocmai arata ca Duhul Sfant este autorul
lor14. (Origen, op. cit., 6, 10, Migne, P. G., XI, col. 1305) "Fiindca cele
prezise se intampla, cred si ma supun lui Dumnezeu", zice Teofil al Antiohiei14
(Teofil al Antiohiei, Catre Autolic, 1,14, Migne, P.G. VI, col.1045). Cele mai
insemnate proorocii ale Vechiului Testament sunt cele privitoare la Mantuitorul.
Aceste proorocii, numite mesianice, au prezis cu mare siguranta, vremea venirii
Mantuitorului (Daniil IX, 24-27), nasterea, patimile, moartea, proslavirea (Isaia
VII, 13, LIII, 2 si urm.) si chiar slujirile Sale de: profet (Deuter.XVIII,15,
Isaia XLII,1-4), preot si imparat (Ps.CIX, 5, Ierem. XXIII, 5). Apostolii au
aratat ca spusele proorocilor despre Mesia-Hristos s-au implinit intocmai16 (Fer.
Augustin, Despre credinta in lucrurile care nu se vad, 7, 10, Migne P.L. XL,
col. 180).,
26. Dupa ce semne se cunosc adevaratele proorocii?
Ele trebuie sa intruneasca aceleasi conditii ca minunile. Mantuitorul, Sfintii
Parinti atrag in repetate randuri atentia atat asupra proorocilor adevarati, cat
si asupra celor mincinosi, pe care trebuie neaparat sa-i deosebim. Pe cat de
mult suntem datori sa cugetam cu evlavie la proorociile adevarate, pe atat de
mult se cuvine sa osandim si sa combatem pe cele false. Mantuitorul spune ca in
vremurile tulburi si mai ales la sfarsitul lumii "se vor scula hristosi
mincinosi si prooroci mincinosi si vor da semne mari si minuni, cat sa amageasca,
de va fi cu putinta, si pe cei alesi" (Matei XXIV, 24). Asemenea prooroci
mincinosi s-au ivit deseori si sunt si astazi, dar ei trebuie sa fie combatuti
cu staruinta, pentru a nu fi lasati sa-si faca lucrul lor. Lactantiu ne spune ca
adevaratii prooroci:
1.Predica toti un singur Dumnezeu,
2.Nu sufera de nebunie,
3.Nu sunt inselatori,
4.Nu umbla dupa averi sau castig,
5.Nu se ingrijesc de cele necesare vietii, ci se multumesc cu intretinerea pe
care le-o trimite Dumnezeu,
6.Proorociile lor s-au implinit sau se implinesc intocmai,
7.Ei isi adeveresc trimiterea pana la suferirea chinurilor si a mortii17 (Lactantiu,
Dumnezeiestile Institutii, 1, 4, 1-2, 3, 5, 6, Migne P.L. VI, col.127).
27. De ce Dumnezeu nu repeta Descoperirea Sa?
Pentru ca El a facut aceasta Descoperire odata pentru totdeauna, in vederea
mantuirii oamenilor, potrivit planului Sau vesnic. Dumnezeu se descopera atunci
cand stie ca aceasta este de cea mai mare trebuinta si de cel mai desavarsit
folos. El nu se repeta ca oamenii, pentru ca planul sau iconomia lui Dumnezeu nu
cuprinde repetarea Descoperirii. Repetarea Descoperirii dumnezeiesti, adica o
noua venire a Vechiului si a Noului Testament, cu o noua intrupare, patimire,
moarte si inviere a Domnului nostru Iisus Hristos, ar arata ca prima Descoperire
sau a fost inselatoare, sau n-a avut loc niciodata, sau a fost necompleta, ceea
ce ar fi o necuviinta fata de numele si puterea lui Dumnezeu. Sustinerea ca
repetarea Descoperirii ar face pe toti sa creada nu poate sta in picioare,
pentru ca nici in timpul Mantuitorului n-au crezut toti in El, cu toate ca El
era Descoperirea insasi. Invatatura pildei bogatului si a saracului Lazar este
ca cei invartosati la inima n-ar crede chiar daca ar si invia cineva din morti
(Luca 16, 31).
28. Unde se gaseste Descoperirea dumnezeiasca cea mai
presus de fire?
Descoperirea dumnezeiasca cea mai presus de fire se gaseste in Sfanta Scriptura
si in Sfanta Traditie.
29. Ce este Sfanta Scriptura?
Sfanta Scriptura sau Biblia este colectia cartilor numite ale Vechiului si ale
Noului Testament, scrise sub insuflarea Duhului Sfant, intr-un rastimp de
aproape 1500 de ani, adica de la Moise (cca. 1400 i.Hristos) pana la autorul
Apocalipsei (cca. 100 d.Hristos). Aceste carti sunt comoara cea mai pretioasa de
lumina si mantuire pe care Dumnezeu a dat-o oamenilor. Biserica le pastreaza ca
pe un odor de mare pret si le foloseste ca pe un izvor de apa vie din care
soarbe invatatura cea dumnezeiasca.
30. De ce Sfanta Scriptura se mai numeste si Biblie?
Cuvantul "Biblie" este de obarsie greceasca si inseamna "carti" sau "carte".
"Cartile" sau "cartea" Sfintei Scripturi si-au pastrat de-a lungul veacurilor
numele grecesc de Biblie, atat pentru ca Sfanta Scriptura a fost scrisa o buna
parte in limba greaca, cat si pentru ca, la inceput, in primele veacuri ale
crestinismului, invatatura cuprinsa in ea a fost propovaduita mai ales in graiul
grecesc, asa cum arata documentele timpului, indeosebi Sfanta Traditie. Acest
cuvant, Biblie, care e cel mai intrebuintat, atat de crestini cat si de
necrestini, infatiseaza deci Sfanta Scriptura ca pe o carte in sine, singura
care de-a lungul istoriei si-a pastrat acest nume fara alt adaos si pe care noi
credinciosii o socotim cartea mai presus de toate celelalte carti, cartea
cartilor, cartea pe care, daca n-o putem numi cea mai mare ca intindere, o putem
numi cea mai pretioasa, pentru cuprinsul si roadele ei in sufletele noastre.
31. Prin ce se deosebeste Sfanta Scriptura de
celelalte carti?
1) Sfanta Scriptura se poate citi cu cel mai mare folos de oricine: invatat sau
neinvatat, din orice parte a lumii. Ea cuprinde invataturi mantuitoare si
folositoare, caci ne vorbeste despre Dumnezeu si despre mantuirea noastra in
comuniune cu Dumnezeu prin Hristos, cu ajutorul harului Duhului Sfant. «Iar
scopul si rostul Sfintei Scripturi este, spune Sfantul Atanasie cel Mare, acea
vestire indoita despre Mantuitorul: ca El a fost pururea Dumnezeu si Fiu, fiind
Cuvantul si stralucirea si intelepciunea Tatalui; si ca pe urma, luand trup
pentru noi din Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu, S-a facut om. Iar
aceasta indoita vestire se poate afla, urmarind-o in toata Scriptura de Dumnezeu
insuflata» cum insusi Domnul a spus: "Cercetati Scripturile, ca ele sunt cele ce
marturisesc despre Mine" (Ioan 5, 39)17 (Sfantul Atanasie cel Mare, Trei cuvinte
impotriva arienilor, XXIX, in Sf. Atanasie cel Mare, Scrieri, Partea I,
"P.S.B.", Bucuresti, 1987, p. 357). Ea ne invata apoi cum sa traim dupa voia lui
Dumnezeu, adica bine18 (Fer. Augustin, Comentarii la Psalmi, 90, 21, Migne, P.
L., XXXVII, col. 1159), in intelesul cel mai deplin al acestui cuvant.
Sfanta Scriptura spune numai adevarul, caci Duhul Sfant n-a inselat pe
slujitorii Sai, proorocii19 (Sf. Ipolit, Comentarii la Daniil, 4, 6, CB 1, 1,
col. 198; Fer. Augustin, Scrisoarea 28, 3, 3, Migne, P. L., XXXIII, col. 112).
Oamenii nu puteau cunoaste prin firea si prin mintea lor lucruri asa de mari si
de dumnezeiesti, ci numai printr-un dar coborat de sus asupra oamenilor sfinti.
2) Sfanta Scriptura are o unitate desavarsita. Acelasi suflu dumnezeiesc se
simte la citirea tuturor cartilor ei, desi acestea sunt deosebite intre ele din
punct de vedere al continutului si al formei de exprimare. Fiind data prin
Sfantul Duh, Sfanta Scriptura cuprinde adevarul. Nimic nedrept sau prefacut nu
se afla intr-insa20 (Sf. Clement Romanul, Scrisoarea I catre Corinteni, 45, 2,
3, Migne, P. G., I, col. 300). Sfanta Scriptura nu se contrazice21 (Sf. Iustin
Martirul si Filozoful, Dialogul cu Iudeul Trifon, 65, 2, Migne, P. G., VI, col.
625; Sf. Epifanie, Contra ereziilor Panarion, 70, 7, Migne, P. G., XLII, col.
349), cum se contrazic invatatorii si scrierile pagane22 (indemn catre Greci,
cap. 8, Migne, P. G., VI, col. 256). Daca scrierile Proorocilor sunt de acord cu
Evangheliile, este pentru ca toti au vorbit insuflati de un singur Duh, al lui
Dumnezeu23 (Teofil al Antiohiei, Catre Autolic, 3, 12, Migne, P. G., VI, col.
1137).
3) Sfanta Scriptura are o putere covarsitoare, prin care a prefacut si preface
nenumarate suflete pacatoase in sfinti. Sfantul Apostol Pavel zice despre
deosebita putere a Sf. Scripturi: "Cuvantul lui Dumnezeu este viu si lucrator si
mai ascutit decat orice sabie cu doua taisuri si patrunde pana la despartitura
sufletului si a duhului, dintre incheieturi si maduva, si este judecator
cugetelor si gandurilor inimii" (Evr. 4, 12). Fericitul Ieronim, mare traducator
si talcuitor al Sf. Scripturi, se pronunta astfel: «Te rog spune-mi ce e mai
Sfant ca acest cuvant (al lui Dumnezeu)? Ce e mai placut ca aceasta placere? Ce
mancari, ce feluri de miere sunt mai dulci decat cunoasterea intelepciunii lui
Dumnezeu, decat patrunderea in locurile Sale ascunse, decat privirea la ideea
Ziditorului si la cuvintele Stapanului tau..., decat ca aceste cuvinte ale
Stapanului, pline de intelepciune duhovniceasca, sa invete pe oameni! Aiba
ceilalti averile lor, beie din cupe impodobite cu pietre pretioase, straluceasca
in stofe de matase..., fie neputinciosi in a-si rapune bogatiile prin felurite
placeri! Desfatarea noastra sa stea in a medita la legea Domnului ziua si
noaptea, a bate la usa care ni-i deschisa, a primi painile Sf. Treimi si a merge
pe valurile vietii, avand pe Domnul calauza»24 (Fer. Ieronim, Scrisoarea 30, 13
CV 54, I, pag. 248).
32. Sf. Scriptura ne poate calauzi, ea singura, pe
calea mantuirii?
Sf. Scriptura nu ne poate calauzi, ea singura, pe calea mantuirii, atat pentru
ca ea n-a fost data omenirii de la inceput, cat si pentru ca, atunci cand a fost
data, ea n-a fost singura autoritate in aceasta privinta, ci a avut inaintea ei
si apoi odata cu ea Sf. Traditie, in vatra mereu calda a obstii religioase, sau
a Bisericii. Cu mult inainte de a incepe Moise sa scrie primele carti ale
Vechiului Testament, a existat o evlavie a obstii religioase, chiar mai veche
decat aceea a Patriarhilor. Cartile Noului Testament incep sa apara dupa mai
bine de zece ani de la intemeierea Bisericii. Ele apar in sanul acesteia. Si
Biserica alege cartile insuflate inca din veacul 1 dupa Hristos. Biserica este
autoritatea hotaratoare in aceasta privinta, cum si in talcuirea textului
biblic. Ea "este stalpul si temelia adevarului" (I Tim. 3, 15), ea tine "canonul
neclintit al adevarului"25 (Sf. Irineu, Contra tuturor ereziilor, 1, 9, 4,
Migne, P. G., VII, col. 545 B). In ea lucreaza Duhul Sfant pentru pastrarea
neintinata a adevarului mantuitor. «Unde este Biserica, zice Sf. Irineu, acolo
este si Duhul lui Dumnezeu si unde este Duhul lui Dumnezeu, acolo este Biserica
si tot harul, iar Duhul este adevarul»26 (Sf. Irineu, op. cit., 3, 24, 1, Migne,
P. G., VII, col. 966). Iata de ce Sf. Scriptura nu poate, ea singura, sa ne
calauzeasca pe calea mantuirii, ci numai in Biserica, impreuna cu Sfanta
Traditie.
33. Ce intelegem prin "canonul" cartilor Sf.
Scripturi?
Prin "canonul" cartilor Sf. Scripturi, intelegem totalitatea cartilor sfinte
insuflate de Dumnezeu, mai precis lista acestor carti. Cuvantul "Canon" n-a avut
acest inteles de la inceput. El e imprumutat din limba ebraica, prin mijlocirea
celei grecesti, si insemna, printre altele, "dreptar" sau "regula". Cu aceste
doua intelesuri il gasim intrebuintat si in Noul Testament. Sf. Apostol Pavel,
dupa ce da anumite sfaturi duhovnicesti galatenilor, adauga: " Si cati vor umbla
dupa dreptarul acesta, pace si mila asupra lor si asupra Israelului lui
Dumnezeu" (Gal. 6, 16). Se numesc, apoi, "canoane", cu inteles de "randuiala",
hotararile privitoare la disciplina bisericeasca si anumite parti care intra in
randuiala slujbelor bisericesti. Cartile Sf. Scripturi cuprinzand "canonul"
adica regula de credinta si de viata au fost numite "canoane" cu acest inteles,
dar si cu intelesul de totalitate sau de lista a scrierilor care contin aceste
randuieli. Cuvantul "canon" are acest inteles atat la vechii iudei, cat si la
primii crestini.
Exista un canon al cartilor Vechiului Testament si un canon al cartilor Noului
Testament.
34. Cu ce conditii au fost primite cartile Sf.
Scripturi in canonul biblic?
Cu conditia: 1) ca invatatura cuprinsa in ele sa fie descoperita de Dumnezeu
prin insuflare; si 2) ca invatatura descoperita in ele sa fie garantata de
Biserica. Biserica garanta invatatura aceasta pe baza vechimii si
apostolicitatii, dupa regula lui Tertulian, ca acel lucru e mai adevarat, care e
mai vechi si acel lucru e mai vechi, care e de la inceput, si acel lucru e de la
inceput, care vine de la Apostoli, iar de la Apostoli vine ceea ce a fost Sfant
in Bisericile Apostolice27 (Tertulian, Contra lui Marcion, 4, 5, Migne, P. L.,
II, col. 366).
35. Care sunt cartile Vechiului Testament?
Cartile care intra in canonul Vechiului Testament sunt:
1. Facerea
2. Iesirea
3. Leviticul
4. Numerii
5. Deuteronomul (a doua lege)
6. Cartea lui Iosua Navi
7. Cartea Judecatorilor
8. Cartea Rut
9. Cartea intai a Regilor (sau intaia a lui Samuil)
10. Cartea a doua a Regilor (sau a doua a lui Samuil)
11. Cartea a treia a Regilor (sau intaia a Regilor)
12. Cartea a patra a Regilor (sau a doua a Regilor)
13. Cartea intaia Paralipomena (a Cronicilor)
14. Cartea a doua Paralipomena (a Cronicilor)
15. Cartea intai a lui Ezdra,
16. Cartea lui Neemia (a doua Ezdra)
17. Cartea Esterei
18. Cartea lui Iov
19. Psalmii
20. Pildele lui Solomon
21. Ecclesiastul
22. Cantarea Cantarilor
23. Isaia
24. Ieremia (plangerile lui Ieremia)
26. Iezechiel
27. Daniel
28. Osea
29. Amos
30. Miheia
31. Iov
32. Avdie
33. Iona
34. Naum
35. Avacum
36. Sofonie
37. Agheu
38. Zaharia
39. Maleahi
36. In afara de cartile canonice mai sunt si alte
carti in Sf. Scriptura a Vechiului Testament?
In afara de cele 39 de carti canonice, Sf. Scriptura a Vechiului Testament mai
cuprinde si alte carti: cartile anaghinoscomena (bune de citit), netrecute deci
in randul cartilor canonice, dar pe care Biserica, socotindu-le folositoare si
ziditoare de suflet, le-a recomandat spre citire catehumenilor, adica celor care
se pregateau sa primeasca credinta crestina. De aceea ele au fost pastrate in
Sf. Scriptura, dupa cartile canonice. Ele sunt pline de intelepciune
duhovniceasca si de aceea Biserica le foloseste pe unele din ele chiar la
sfintele slujbe.
Acestea sunt:
1. Cartea lui Tobit
2. Cartea Iuditei
3. Cartea lui Baruh
4. Epistola lui Ieremia
5. Cantarea celor trei tineri
6. Cartea a treia a lui Ezdra
7. Cartea intelepciunii lui Solomon
8. Cartea intelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul)
9. Istoria Susanei
10. Istoria omorarii balaurului si a sfaramarii lui Bel
11. Cartea intai a Macabeilor
12. Cartea a doua a Macabeilor
13. Cartea a treia a Macabeilor
14. Rugaciunea Regelui Manase
Dintre toate acestea, sunt suplimente sau adaosuri la cartile canonice: Cantarea
celor trei tineri (din cartea lui Daniel); Rugaciunea Regelui Manase (la
sfarsitul cartii a doua Paralipomena sau Cronici); Psalmul 151 (necanonic, la
Cartea Psalmii); Istoria Susanei si Istoria idolului Bel si a balaurului
(suplimente sau adaosuri necanonice la cartea Daniel). Iar la cartea Esterei:
Visul lui Mardoheu; Decretul lui Artaxerxes si Rugaciunea lui Mardoheu si a
Esterei.
37. Ce cuprinde canonul cartilor Noului Testament?
Canonul Noului Testament cuprinde 27 de carti si anume:
1. Sf. Evanghelie dupa Matei
2. Sf. Evanghelie dupa Marcu
3. Sf. Evanghelie dupa Luca
4. Sf. Evanghelie dupa Ioan
5. Faptele Sfintilor Apostoli
6. Epistola Sf. Apostol Pavel catre Romani
7. Epistola 1 a Sf. Apostol Pavel catre Corinteni
8. Epistola a II-a Sf. Apostol Pavel catre Corinteni
9. Epistola Sf. Apostol Pavel catre Galateni
10. Epistola Sf. Apostol Pavel catre Efeseni
11. Epistola Sf. Apostol Pavel catre Filipeni
12. Epistola Sf. Apostol Pavel catre Coloseni
13. Epistola I a Sf. Apostol Pavel catre Tesaloniceni
14. Epistola a II-a a Sf. Apostol Pavel catre Tesaloniceni
15. Epistola I a Sf. Apostol Pavel catre Timotei
16. Epistola a II-a a Sf. Apostol Pavel catre Timotei
17. Epistola Sf. Apostol Pavel catre Tit
18. Epistola Sf. Apostol Pavel catre Filimon
19. Epistola Sf. Apostol Pavel catre Evrei
20. Epistola Soborniceasca a Sf. Apostol Iacob
21. Epistola I Soborniceasca a Sf. Apostol Petru
22. Epistola a II-a Soborniceasca a Sf. Apostol Petru
23. Epistola I Soborniceasca a Sf. Apostol Ioan
24. Epistola a II-a Soborniceasca a Sf. Apostol Ioan
25. Epistola a III-a Soborniceasca a Sf. Apostol Ioan
26. Epistola Soborniceasca a Sf. Apostol Iuda
27. Apocalipsa Sf. Ioan Teologul
38. Cand au fost scrise cartile Vechiului si Noului
Testament?
Cartile Vechiului Testament au fost scrise inainte de Hristos, intr-un rastimp
de peste o mie de ani (1400-400). Cartile Noului Testament au fost scrise in
veacul I, cele mai multe inainte de anul 70. Numai cartile Sf. Ioan
Evanghelistul si Teologul au fost scrise intre aceasta data si sfarsitul
veacului I.
39. Ce inseamna Vechiul Testament si ce inseamna Noul
Testament?
In vorbirea obisnuita cuvantul "Testament" inseamna hotararile luate de cineva
in scopul de a fi respectate dupa moarte. Cu acest inteles si pe temeiul
descoperirii date prin Sf. Apostol Pavel in Epistola catre Evrei (9, 15 si
urm.), Sf. Parinti au invatat ca cele doua Testamente - cel Vechi si cel Nou -
arata vointa lui Mesia de a face mostenitori ai imparatiei vesnice pe cei ce vor
crede in El. Cand e vorba despre Sf. Scriptura a Vechiului Testament si a Noului
Testament, cuvantul "Testament" mai are si inteles de "legamant". El e
"Legamantul" dintre Dumnezeu si om, facut indata dupa caderea acestuia, prin
fagaduinta data de Dumnezeu primilor oameni ca samanta femeii va zdrobi capul
sarpelui. Acest legamant, pe cale de a fi uitat de oameni, a fost reinnoit fata
de Patriarhul Avraam (Fac. 12, 1-4), apoi a fost incheiat, in scris, pe muntele
Sinai, intre Dumnezeu si poporul evreu (les. 20). Despre acest legamant vorbeste
Sf. Apostol Pavel in Epistola catre Evrei (9, 15-28). Toate scrierile care
cuprind legea si Proorocii formeaza Legamantul Vechi, adica Testamentul Vechi,
fiindca vorbesc despre acel Legamant, fiindca sunt date inainte de Hristos si-si
afla implinirea si desavarsirea in El. Scrierile sfinte, date dupa Hristos,
formeaza Legamantul nou, adica Testamentul Nou, fiindca vorbesc despre noua
legatura facuta la Cina cea de Taina intre Dumnezeu si oameni, "legea cea noua",
adusa lumii de Domnul nostru Iisus Hristos (Matei 26, 28). Sf. Apostol Pavel
arata in chip lamurit invatatura despre cele doua Testamente. Vorbind despre
jertfa Mantuitorului, el zice: "Si pentru aceasta El (Hristos) este Mijlocitorul
unui nou testament, ca prin moartea suferita spre rascumpararea greselilor de
sub intaiul testament, cei chemati sa ia fagaduinta mostenirii vesnice. Caci
unde este testament, trebuie neaparat sa fie vorba despre moartea celui ce a
facut testamentul. Caci un testament ajunge temeinic dupa moarte, fiindca nu are
nici o putere cata vreme traieste cel ce l-a facut. De aceea, nici cel dintai
n-a fost sfintit fara sange" (Evr. 9, 15-18).
40. Ce inseamna "Evanghelie"?
"Evanghelie" inseamna "veste buna". Cuprinsul ei a adus si aduce lumii vestea
buna care mangaie sufletele: venirea Mantuitorului, profetita de Vechiul
Testament, apoi invatatura, faptele, patimile, moartea si slavita Lui inviere,
inaltarea la cer, - toate avand loc pentru mantuirea lumii.
41. Ce inseamna "Apostol"?
Cuvantul "Apostol" inseamna "trimis". El priveste in primul rand pe cei
doisprezece Apostoli, care au fost trimisi la propovaduire de insusi Domnul
nostru Iisus Hristos. Acestia sunt: Petru si Andrei, Iacob si Ioan, Filip si
Bartolomeu, Toma si Matei, Iacob al lui Alfeu si Levi ce se zice Tadeu, Simon
Zilotul si Iuda Iscarioteanul (Matei 10, 2-4; Luca 6,14-15; Fapte 1, 13). Acesta
din urma, dupa tradarea si moartea Mantuitorului, a fost inlocuit cu Matia
(Fapte 1, 16, 23-26). "Apostol", in intelesul plin al cuvantului, este si Sf.
Pavel, chemat in chip minunat pe drumul Damascului. "Apostoli" sunt si cei
saptezeci(si doi), a caror misiune e descrisa pe larg la Sf. Evanghelist Luca
(10, 1-24), apoi cei trecuti de Sf. Apostol Pavel in lista celor invredniciti de
darurile duhovnicesti (I Cor. 12, 28), cei notati in Scrierile Parintilor
Apostolici28 (Invatatura celor 12 Apostoli, 11, 3; in Scrierile Parintilor
Apostolici in "P.S.B.", Bucuresti, 1979, p. 30) si, in inteles mai larg, multi
din cei care, mai tarziu, au contribuit la crestinarea popoarelor pagane.
42. Avem dovezi din Sf. Scriptura despre insuflarea
dumnezeiasca a cartilor Vechiului si Noului Testament?
Avem dovezi clare despre insuflarea dumnezeiasca a Sf. Scripturi. (Vezi: Despre
V.T. les. 4,12; II Regi 23, 2; Isaia 6,1-8; 8,1; Avacum 2, 2 si altele). Iisus
Hristos numeste Vechiul Testament cuvantul lui Dumnezeu (Marcu 7, 13). El e
descoperirea neamurilor (Luca 2, 32; Evr. 1, 1-2). El descopera pe Dumnezeu
(Matei 11, 27; Ioan 17, 6-8; 1 Ioan 5, 20). Evanghelia e revelatia lui Dumnezeu
(I Cor. 2, 9-10; 11, 23; 15, 3; Gal. 1, 11-12; Efes. 1,17). Astfel, Sf. Apostol
Pavel ne invata ca "toata Scriptura este de Dumnezeu insuflata si de folos spre
invatatura, spre mustrare, spre indreptare, spre inteleptirea cea intru
dreptate" (II Tim. 3, 16). Sf. Apostol Petru ne arata, la randu-i, ca "niciodata
proorocia nu s-a facut din voia omului, ci oamenii cei sfinti ai lui Dumnezeu au
grait purtati fiind de Duhul Sfant" (11 Petru 1, 21). Insuflarea da Sf.
Scripturi autoritate dumnezeiasca. Este ceea ce intareste Mantuitorul cand zice
despre Legea Vechiului Testament: "Amin zic voua: inainte de a trece cerul si
pamantul o iota sau o cirta din Lege nu va trece pana ce vor fi toate" (Matei 5,
18). Cartile Noului Testament s-au scris sub inspiratia Duhului Sfant pe care
le-au primit autorii lor, adica Sfintii Apostoli si Ucenicii lor. In clipa
aratarii catre Apostoli, dupa Inviere, Mantuitorul le spune: "Luati Duh Sfant"
(Ioan 20, 22), iar in momentul despartirii de aceiasi Apostoli, El le
porunceste: "Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui
si al Fiului si al Sf. Duh" (Matei 28, 19); "Ca nu voi sunteti care vorbiti, ci
Duhul Tatalui vostru este care graieste intru voi" (Matei 10, 20); "Dar
Mangaietorul, Duhul Sfant, pe Care il va trimite Tatal, in numele Meu, Acela va
va invata pe voi toate si va va aduce aminte toate cele ce v-am spus Eu" (Ioan
14, 26).
43. Avem si alte dovezi despre insuflarea Sf.
Scripturi?
Avem dovezile pastrate de Sf. Traditie. In adevar, multi Parinti si Scriitori
bisericesti dau marturie despre insuflarea Sf. Scripturi. Astfel, Sf. Irineu
spune ca Scriptura e desavarsita fiindca e insuflata de Cuvantul si de Duhul lui
Dumnezeu, Gura Domnului, Duhul Sfant, a rostit cuprinsul Sf. Scripturi, declara
Clement Alexandrinul30 (Clement Alexandrinul, Cuvant indemnator catre Greci, 9,
82, 1, Migne, P. G., VIII, col. 192).
44. Ce este insuflarea dumnezeiasca?
Insuflarea sau inspiratia dumnezeiasca este acea inraurire speciala a lui
Dumnezeu asupra autorului Sfant prin care: 1) mintea lui se lumineaza in mod
exceptional prin lucrarea Duhului Sfant, primind o putere de patrundere in
tainele adevarurilor dumnezeiesti si careia i se comunica in parte si adevaruri
noi, la care n-ar fi putut ajunge niciodata cu puterile proprii, iar voia sa se
intareste pentru a se hotari si persista in cele bune; 2) aghiograful este
indemnat sa scrie ceea ce stie si ceea ce i se va comunica, ca de sus; si 3)
aghiograful este ajutat sa nu cada in vreo greseala. Atenagora spune ca Duhul
Sfant se serveste de gura Proorocilor ca de un organ, asa cum flautistul sufla
intr-un flaut31 (Atenagora Atenianul, Solie pentru crestini, 7, 9, Migne, P. G.,
VI, col. 904, 908). Sf. Ipolit lamureste ca Proorocii vorbeau numai pusi in
miscare de Cuvantul (Logosul), Care se unea cu ei si Care, asemenea obiectului
cu care se atinge chitara, ii facea sa vesteasca lucrurile voite de Dumnezeu32
(Sf. Ipolit, Despre Antihrist, 2, Migne, P. G., X, col. 728). Insuflarea ne-o
arata limpede Teofil al Antiohiei, in lamurirea pe care o da in aceasta
privinta: «Profetii care istorisesc facerea lumii n-au fost de fata atunci, dar
era de fata intelepciunea lui Dumnezeu, cea care era in El, si Cuvantul cel
Sfant al Sau, Care este totdeauna impreuna cu El. Acest Cuvant, fiind Duhul lui
Dumnezeu, inceputul, intelepciunea si Puterea Celui Prea Inalt, S-a coborat
asupra Profetilor si, prin ei, a vorbit despre facerea lumii si despre toate
celelalte. Cuvantul lui Dumnezeu S-a folosit de Moise ca de un organ»33. (Teofil
al Antiohiei, Catre Autolic, 2, 10, Migne, P. G., VI, col. 1064; Apologeti de
limbagreaca in "P.S.B.", Bucuresti, 1985, p. 302) In marea Sa intelepciune,
Dumnezeu vorbeste prin oameni, asemenea oamenilor34 (Fer. Augustin, Despre
Cetatea lui Dumnezeu, 17, 62, Migne, P. G., XLI, col. 537), spre a se face
inteles.
45. Sf. Scriptura poate fi inteleasa usor?
Nu. Intelegerea Sfintei Scripturi nu este la indemana fiecaruia dintre noi,
oamenii, fiindca adevarurile pe care ea ni le prezinta sunt mai presus de mintea
noastra omeneasca, sunt adevaruri dumnezeiesti care se adreseaza celor
credinciosi si cu viata duhovniceasca. De altfel, ea insasi marturiseste ca
talcuirea ei nu e lucru usor. La intrebarea pe care Filip o pune famenului
etiopian, care citea din proorocia lui Isaia, daca intelege ce citeste, cel
intrebat raspunde: "Cum as putea, de nu ma va calauzi cineva?" (Fapte 8, 31).
Sf. Apostol Petru scrie astfel despre Epistolele Sf. Apostol Pavel: "In toate
epistolele sale sunt unele lucruri cu anevoie de inteles, pe care cei neinvatati
si neintariti le rastalmacesc, ca si pe celelalte Scripturi, spre a lor
pierzare" (11 Petru 3, 16). Cele 176 de versete ale Psalmului 118 sunt nu numai
o lauda sincera a Legii Domnului, ci si o rugaciune neintrerupta pentru
dobandirea adevaratei ei intelegeri. Sf. Parinti si Scriitori bisericesti au
aratat, in repetate randuri, greutatile intampinate pentru intelegerea Sf.
Scripturi. Origen spune ca intelesul Scripturii nu se descopera de la inceput
cititorilor, mai ales celor necunoscatori in lucrurile dumnezeiesti, sau care
sunt necredinciosi ori nevrednici. Nu e de mirare, zice el, fiindca intelesul
Scripturii e un lucru supraomenesc35 (Origen, Despre principii, 4, 1, 7, CB 5,
pp. 302-303). Putinatatea intelegerii noastre nu poate patrunde stralucirea
dogmelor36 (Idem, op. cit., loc. cit., p. 304). Aceasta e una din cauzele
principale ale caderii in erezie37 (Idem, op. cit., 4, 2, 168, p. 305-306).
Fericitul Augustin ne recomanda ca partile neintelese din Scriptura sa le
apropiem de altele, care sunt clare, spre a le patrunde unele prin altele38
(Fer. Augustin, Despre invatatura. crestina, 3, 27, 38, Migne, P. L., XXXIV,
col. 80). Sf. Ioan Damaschin ne indeamna ca: «daca citim o data, de doua ori, si
nu intelegem ce citim, sa nu ne trandavim, ci sa staruim, sa meditam, sa
intrebam. Caci spune Scriptura: "Intreaba pe tatal tau si-ti vada de stire,
intreaba pe batrani si-ti vor spune" (Deut. 32, 7). Cunostinta nu este a
tuturor»39 (Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, 4, 17, trad. D. Fecioru, Bucuresti,
1938, p. 286).
46. Cum trebuie interpretata sau inteleasa Sf.
Scriptura?
Sf. Scriptura cuprinde trei intelesuri:,
1. intelesul dupa litera, obstesc, sau istoric;
2. intelesul mai inaintat sau sufletesc;
3. intelesul duhovnicesc.
Origen, care e izvoditorul acestor trei trepte ale talmacirii Sf. Sripturi,
sustine ca intelesul cartilor insuflate se imparte dupa cele trei feluri de
credinciosi aflatori in Biserica: cei simpli, cei inaintati si cei desavarsiti.
«Cei simpli sa-si intareasca (sufletul) ca din trupul Scripturii (numim acest
inteles dupa litera, obstesc si istoric); daca insa unii au inceput sa inainteze
ceva si pot sa priveasca un lucru mai pe larg, sa-si intareasca (sufletul) ca
din sufletul Scripturii; iar cei care sunt desavarsiti si asemenea acelora
despre care Apostolul zice: "Iar intelepciunea o propovaduim la cei desavarsiti;
dar nu intelepciunea acestui veac, nici a stapanitorilor acestui veac, care sunt
pieritori, ci propovaduim intelepciunea lui Dumnezeu ascunsa, pe care Dumnezeu a
randuit-o mai inainte de veci spre slava noastra" (I Cor. 2, 6-7), aceia sa se
intareasca din insasi legea duhovniceasca, care cuprinde umbra bunurilor
viitoare. Acelasi Origen declara ca intelesul duhovnicesc este cel mai inalt si
trebuie pus inaintea celui material sau istoric40 (Origen, Comentar la
Evanghelia lui Ioan, 10, 5(4), 19, Migne, P. G., XIV, col. 313,). Talcuirea
dreapta a Sf. Scripturi e insa aceea care tine seama de toate cele trei
intelesuri si le foloseste potrivit cu ideile, persoanele si faptele biblice,
cum au facut cei mai multi din Sfintii Parinti. Sf. Ioan Gura de Aur zice: «Sa
nu cititi literele in chip simplu, ci sa cercetati ideile. Daca cineva se
opreste numai asupra cuvintelor si nu cerceteaza nimic mai mult decat cele
scrise, multe greseli va savarsi")41 (Sf. Ioan Gura de Aur, La celelalte, contra
ereticilor..., Omilia 8, Migne, P. G., XLVIII, col. 769, trad. de prof. Justin
Moisescu, Sf. Scriptura si interpretarea ei in opera Sfantului Ioan Hrisostom,
1942, p. 95).
47. Ce se cere pentru talcuirea dreapta a Sf.
Scripturi?
Talcuirea dreapta a Sf. Scripturi cere:
1. O viata curata si inflorita de virtuti;
2. Cunoasterea voii dumnezeiesti prin studiul indelungat si smerit al
Descoperirii dumnezeiesti;
3. Cunoasterea invataturii Bisericii si a Sf. Traditii.
In privinta curatiei vietii, Sf. Maxim Marturisitorul spune: «Cunostinta
intocmai a cuvintelor Duhului se descopera numai celor vrednici cu Duhul, adica
numai acelora care printr-o indelungata cultivare a virtuti-lor, curatindu-si
mintea de funinginea patimilor, primesc cunostinta celor dumnezeiesti, care se
intipareste si se aseaza in ei, de la prima atingere, asemenea unei fete intr-o
oglinda curata si stravezie»42 (Sf. Maxim Marturisitorul, Raspuns catre Talasie,
65, in Filocalia, vol. III, trad. rom. de Pr. Dr. D. Staniloae, p. 420). Viata
potrivita Duhului duce la cunoasterea voii dumnezeiesti aratata m Sf. Scriptura.
Duhul din noi recunoaste Duhul din Sf. Scriptura, cum observa Mantuitorul insusi:
"De va voi cineva sa faca voia Lui (Dumnezeu), va cunoaste despre invatatura
aceasta daca este de la Dumnezeu sau daca Eu vorbesc de la Mine Insumi" (Ioan 7,
17). Se cuvine sa citim Sf. Scriptura cu smerenie, ca pe Cuvantul lui Dumnezeu,
cerandu-I mai inainte ajutorul ca s-o intelegem si avand dorinta calda de a ne
lumina fiinta prin cuprinsul ei. Atunci cand, din pricina putinatatii
intelegerii noastre, nu pricepem anumite invataturi din ea, sa rugam pe preot sa
ne talcuiasca acele invataturi. Cunoasterea adanca a invataturii Bisericii si a
Traditiei imbogateste duhul talcuirii celei adevarate. O astfel de cunoastere
ajuta mult la intelegerea dreapta a Sf. Scripturi. Lipsa de temeinica si adanca
intelegere a Bibliei, precum si lipsa legaturii stranse cu Sf. Traditie, duce la
eresuri si rataciri, aspru mustrate de insusi Mantuitorul, cand zice: "Va
rataciti, nestiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu" (Matei 22, 29).
48. Ce este Sfanta Traditie?
Sf. Traditie sau Sf. Predanie este invatatura data de Dumnezeu prin viu grai
Bisericii si din care o parte s-a fixat in scris mai tarziu. Ca si Sf.
Scriptura, Sf. Traditie cuprinde Descoperirea dumnezeiasca trebuitoare mantuirii
noastre. Ea este viata Bisericii in Duhul Sfant, sau permanenta prezenta a
Duhului Sfant in viata Bisericii.
49. Cand a luat nastere Sf. Traditie? inainte de Sf.
Scriptura, odata cu aceasta sau dupa ea?
Sf. Traditie a luat nastere inainte de Sf. Scriptura. In intelepciunea Sa,
Dumnezeu a voit ca adevarurile Descoperirii dumnezeiesti sa fie date intai prin
viu grai, spre a fi usor intelese si primite. Daca invatatura dumnezeiasca s-ar
fi dat de la inceput in scris, credinta nu s-ar fi raspandit cu aceeasi usurinta
si putere ca prin viu grai, cu care e inzestrat tot omul. Credinta se dobandeste
si se intareste, la cei mai multi oameni, indeosebi prin viu grai. Sf. Apostol
Pavel spune: "Credinta este din auzire, iar auzirea, prin cuvantul lui Hristos"
(Rom. 10, 17).
50. Cum a luat nastere Sf. Traditie?
La inceputul Bisericii, invatatura a venit de la Dumnezeu prin Dom-nul nostru
Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu intrupat. Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, era
astfel invatatura si predica vie. Prin predica lor, Apostolii s-au facut si ei
vestitori ai adevarului. Ei puneau la temelia credintei lor, si a acelora pe
care-i converteau, aceeasi Evanghelie iesita din plinatatea cunoasterii vietii
dumnezeiesti de catre Hristos, cu Care Apostolii petrecusera impreuna si in care
traiau acum. Sf. Apostol Pavel arata ca predica apostolica este insusi cuvantul
lui Iisus Hristos, rostit prin gura Sf. Apostoli: "Cum ,dar vor chema numele
Aceluia in Care inca n-au crezut? Si cum vor crede in Acela de Care n-au auzit?
Si cum vor auzi fara de propovaduitori? Si cum vor propovadui de nu vor fi
trimisi?... Deci, credinta este din auzire, iar auzirea, prin cuvantul lui
Hristos" (Rom. 10, 14-17). Insusi Mantuitorul a poruncit Sf. Apostoli sa
propovaduiasca prin viu grai: "Drept aceea, mergand, invatati toate neamurile,
botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, invatandu-le sa
pazeasca toate cate v-am poruncit voua" (Matei 28,19-20; Marcu 16,15; Luca 9,
2). Sf. Apostoli insisi ne incredinteaza in scrierile lor ca ei n-au scris in
cartile lor decat o mica parte din cate au primit de la invatatorul lor. Sf.
Ioan, Ucenicul prea iubit al Mantuitorului, sfarseste Evanghelia sa cu aceste
cuvinte: "Dar sunt si alte multe lucruri pe care le-a facut Iisus, si care, daca
s-ar fi scris cu de-amanuntul, cred ca nici lumea aceasta n-ar fi cuprins
cartile ce s-ar fi scris" (Ioan 21, 25). Acelasi Evanghelist Ioan declara
intr-una din Epistolele sale: "Multe avand a va scrie, n-am voit sa le scriu pe
hartie si cu cerneala, ci nadajduiesc sa vin la voi si sa vorbesc gura catre
gura, ca bucuria noastra sa fie deplina" (II Ioan 1,12). Mantuitorul insusi n-a
lasat nimic scris si nici n-a poruncit Sfintilor Apostoli sa scrie, ci sa
propovaduiasca prin viu grai (Matei 28, 19-20).
51. Ce este Traditia Apostolica?
Invatatura incredintata de Hristos, prin viu grai, Sfintilor Apostoli poarta
numele de Traditie Apostolica. Din aceasta Traditie, sau cu ajutorul ei, s-a
dezvoltat Traditia bisericeasca.
52. Cum s-a dezvoltat Traditia bisericeasca?
Sfintii Apostoli au primit invatatura dumnezeiasca de la Mantuitorul, iar
Biserica a primit-o de la Sf. Apostoli43 (Sf. Irineu, Contra ereziilor, 2, 9, 1,
Migne, P. G., VII, col. 734), care au dat-o primilor episcopi, iar acestia,
celor de dupa ei, pana azi. Traditia, zice Sf. Irineu, a ajuns pana la noi prin
grija Bisericii, fara a se nascoci scrieri, caci ea este o practica foarte
deplina, neprimind nici adaos, nici micsorare. Fericitul Augustin spune ca
adevarurile Traditiei care se pastreaza pe intreg pamantul, au fost incredintate
fie de Sf. Apostoli, fie de Sinoadele ecumenice44 (Fer. Augustin, Scrisoarea.
54, 1, 1, Migne, P. L., XXXIII, col. 200). Ceea ce tine Biserica Universala si
n-a fost stabilit prin Sinoade, ci a fost totdeauna pastrat, a fost dat prin
autoritatea apostolica45 (Idem, Despre Botez, 4, 24, 31, Migne, P. L., XLIII,
col. 174). Este deci o Traditie Apostolica si este o Traditie bisericeasca, in
stransa legatura una cu alta, cea din urma avandu-si obarsia si dreptarul in
prima. Semnul adevaratei Traditii este neintreruperea. «Marii (teologi) ai
lumii, zice Augustin, au tinut ce au gasit in Biserica. Ce au invatat de la
inaintasii lor, au invatat si ei pe altii. Ce au primit de la parinti, aceea au
dat fiilor»46 (Idem, Impotriva lui Iulian, 2, 10, 34, Migne, P. L., XLIV, col.
697). De aceea trebuie crezut numai acel adevar de credinta care nu se
departeaza intru nimic de Traditia Apostolica si Bisericeasca47 (Origen, Despre
principii, 1, Pref. 2, Migne, P. G., XI, col. 116).
53. Ce legatura este intre Sf. Scriptura si Sf.
Traditie?
Sf. Scriptura e rodul lucrarii Sfantului Duh, crescut in pomul Traditiei. Sf.
Scriptura e punerea in scris numai a unei parti din toata invatatura data de
Mantuitorul prin viu grai, adica din Traditie. Astfel, intre ele e o legatura
atat de stransa, incat cu greu s-ar putea face o deosebire intre cuprinsul uneia
si al celeilalte. Marturiile lor se sprijina unele pe altele si amandoua
alcatuiesc comoara unuia si aceluiasi asezamant dumnezeiesc si omenesc:
Biserica. Sf. Traditie intregeste Sf. Scriptura prin talcuirea adevarata. Numai
talcuirea data de Sf. Traditie este adevarata, adica profetica si apostolica si
primita de Biserica, pentru textul Sf. Scripturi. In al doilea rand, trebuie sa
ne servim de Traditie, pentru ca nu toate pot fi luate din Dumnezeiasca
Scriptura. Sf. Apostoli ne-au transmis invatatura Mantuitorului atat pe calea
Sfintei Scripturi, cat si pe calea Traditiei Apostolice 48 (Sf. Epifaniu,
Panarion, Contra Evreilor, 61, 6, Migne, P. G., XLI, col. 1047). 49. Sf. Ioan
Gura de Aur, Omilia la Scrisoarea II-a catre Tesaloniceni, 4, n.2, Migne, P. G.,
LXII, col. 488). Cuvintele Sf. Apostol Pavel: "Asadar, fratilor, stati
neclintiti si tineti predaniile pe care le-ati invatat fie prin cuvant, fie prin
epistola noastra" (II Tes. 2, 15), Sf. Ioan Gura de Aur le talcuieste astfel:
«De aci e limpede ca (Apostolul) nu le-a dat toate in scris, ci multe pe cale
nescrisa. Si cele scrise si cele nescrise sunt deopotriva vrednice de credinta,
incat socotim Traditia Bisericii vrednica de crezare. E traditia, nu cerceta mai
mult»49.
54. Sf. Traditie apartine credinciosului in parte,
sau Bisericii intregi?
Ca viata in Duhul Sfant, Sf. Traditie apartine intregii Biserici. Credinciosul
si-o insuseste in masura in care vietuieste in Biserica si participa la viata
Bisericii prin lucrarea Duhului Sfant. Asa ne-o spune Sf. Scriptura, asa ne-o
spun si Sf. Parinti. Sf. Apostol Pavel declara: "Au nu stiti ca sunteti templu
al lui Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi? Daca va strica cineva
templul lui Dumnezeu, pe acela il va strica Dumnezeu, pentru ca Sfant este
templul lui Dumnezeu, care sunteti voi" (I Cor. 3, 16-17). Cine strica templul,
adica Biserica lui Dumnezeu, acela nu se afla in Sf. Traditie. Sf. Irineu, la
randu-i, ne invata: «Duhul este chezasia nestricaciunii, intarirea credintei
noastre, scara de inaltare la Dumnezeu. Unde este Biserica, acolo e si Duhul lui
Dumnezeu. Unde e Duhul lui Dumnezeu, acolo e si Biserica si plinatatea harului.
Iar Duhul este adevarul»50 (Sf. Irineu, Contra ereziilor, 3, 24, 1, Migne, P.
G., VII, col.). Ereticii nefiind in Traditie nu sunt nici in Biserica, si,
dimpotriva, nefiind in Biserica, nu sunt nici in Traditie; ei nu traiesc in
comuniunea de viata a Duhului lui Dumnezeu si nu sunt in Hristos.
55. Ce legatura este intre Biserica si Sf. Traditie?
Biserica pastreaza Traditia, iar Traditia uneste si intareste Biserica. Dupa
moartea ultimului Apostol, viata in Duhul nu s-a imputinat, caci Mantuitorul
fagaduieste Apostolilor si urmasilor acestora ca va fi cu ei pana la sfarsitul
veacurilor si Duhul Sfant ii va ajuta sa inteleaga tot adevarul si sa-l apere
nestirbit (Ioan 16, 13). De aceea Sf. Traditie s-a numit si tinerea de minte vie
a Bisericii. Traditia fiind viata Bisericii, Biserica e spatiul Traditiei.
56. Care e rolul Bisericii fata de Descoperirea
dumnezeiasca si deci si fata de Sf. Traditie?
Biserica e pazitoarea, talcuitoarea si propovaduitoarea fara gres a Descoperirii
dumnezeiesti si, prin aceasta, si a Traditiei. Ea pastreaza si sustine unitatea
si identitatea credintei. Sf. Irineu ne da amanunte pretioase in aceasta
privinta: «Biserica, zice el, dupa ce a primit, cum am spus, aceasta
propovaduire si aceasta credinta, macar ca e raspandita in toata lumea, le
pastreaza cu grija, ca si cum ar locui intr-o singura casa. De asemenea ea crede
Apostolilor si Ucenicilor acestora, ca si cum ar avea un singur suflet si
aceeasi inima. Ea predica acestea in armonie cu Apostolii, invata si transmite
ca si cum ar avea o singura gura. Desi in lume limbile sunt deosebite, puterea
Traditiei e una si aceeasi. Dupa cum soarele, zidirea lui Dumnezeu, e unul si
acelasi in toata lumea, tot asa si propovaduirea adevarului se arata
pretutindeni si lumineaza pe toti oamenii care vor sa vina la cunostinta
adevarului. Nici cel tare in cuvant dintre intaistatatorii Bisericilor nu va
spune altceva, decat aceste invataturi, caci nimeni nu este mai presus de
invatatorul sau (Matei 10, 24; Luca 6, 40), nici cel slab in cuvant nu va
imputina Traditia. Credinta fiind una si aceeasi, nici cel care e in stare sa
vorbeasca mult despre ea nu o sporeste, nici cel ce vorbeste mai putin nu o
imputineaza»51 (Sf. Irineu, op. cit., 1, 10, 2, Migne, P. G."VII, col. 552 3 -
Invatatura de credinta crestina ortodoxa). Biserica sta pe Traditia Apostolilor
si o marturiseste ca aflandu-se pretutindeni, in viata ,si lucrarea ei. Prin
episcopii asezati de catre Apostoli si urmasii acestora, Traditia se infatiseaza
ca universala si neintrerupta52 (Idem, op. cat., 3, 1, Migne, P. G., VII, col.
848). Clement Romanul, care a cunoscut personal pe Sf. Apostoli Petru si Pavel,
"avea Traditia in fata ochilor"53 (Idem, op. cit., 3, 3, 3, Migne, P. G., VII,
col. 849). Cu ocazia neintelegerilor din Biserica de la Corint, el a innoit
credinta si Traditia pe care le primise de curand de la Apostoli54 (Idem, op.
cit; loc. cit.). Sf. Policarp e un exemplu viu al Traditiei pe care a primit-o
de la Apostoli, care l-au facut episcop in Smirna, si care a avut legaturi cu
multi dintre cei care au vazut pe Hristos. El a propovaduit totdeauna lucrurile
pe care le-a invatat de la Apostoli55 (Idem, op. cit, 3, 3, 4. Migne, P. G.,
VII, col. 851). Biserica are un tezaur bogat. In care Apostolii au adunat toate
cele ale adevarului si din care oricine poate sa-si ia bautura vietii.
57. Unde se afla cuprinsa Sf. Traditie?
Desigur, ca forma de transmitere a Revelatiei dumnezeiesti supranaturale, Sfanta
Traditie, sau Traditia apostolica, are drept continut intreaga invatatura a
Apostolilor, primita de ei prin viu grai de la Hristos insusi in timpul celor
trei ani si jumatate de activitate publica a Lui. In cuprinsul Traditiei
apostolice intra si o serie de structuri harice ale Bisericii intemeiate de
Hristos si care vin de la Hristos prin Sfintii Sai Apostoli: Sfintele Taine,
toate ierurgiile si ierarhia bisericeasca sacramentala cu cele trei trepte
harice care tin de constitutia teandrica a Bisericii, precum si anumite
oranduieli privind viata Bisericii si viata membrilor ei. Cartile Noului
Testament contin si constituie Traditia apostolica, dar nu o epuizeaza, caci
multe altele a savarsit Hristos, care s-au transmis mai departe numai pe cale
orala in Biserica (Matei 28, 20; Ioan 20, 30-31; 31, 25), adica prin cei
imbracati cu puterea Duhului Sfant spre a fi iconomi ai Tainelor lui Dumnezeu (I
Cor. 4, 1). Intr-un rastimp de opt veacuri, continutul Sfintei Traditii, adica
al Traditiei apostolice, a fost fixat de Biserica in opt izvoare si anume:
1. Simbolurile de credinta (cel zis "apostolic" sau "roman", folosit astazi de
Biserica Romano-Catolica si de Bisericile Protestante; simbolul
niceo-constantinopolitan alcatuit la sinoadele ecumenice I de la Niceea (325) si
II de la Constantinopol (381), singurul folosit in Biserica Ortodoxa si,
alternativ cu cel "roman", in Biserica Romano - Catolica, si uneori la
protestanti; si cel "atanasian", folosit in Biserica Anglicana);
2. Cele 85 de canoane apostolice;
3. Definitiile dogmatice si canoanele celor 7 sinoade ecumenice si ale celor 9
sinoade particulare (aprobate de sinodul Trulan);
4. Marturisirile de credinta ale martirilor;
5. Definitiile dogmatice impotriva ereziilor;
6. Scrierile Sfintilor Parinti;
7. Cartile de slujba ale Bisericii si
8. Marturiile istorice si arheologice referitoare la credinta crestina
apostolica.
58. Traditia e schimbatoare sau neschimbatoare?
Aluatul imparatiei lui Dumnezeu e amestecat cu framantatura omeneasca si ce e
neschimbator sta la un loc cu ce e schimbator si trecator. Pazind ce trebuie,
Biserica ramane de-a pururi aceeasi si viata ei in Duhul nu cunoaste adaugire
sau micsorare. Traditia, fiind curentul de viata al Bisericii, sta in stransa
legatura cu valorile si nazuintele spre desavarsire ale credinciosilor. Credinta
si morala crestina sunt neschimbatoare, ca roade ale Descoperirii dumnezeiesti,
iar Biserica a lucrat continuu pentru desavarsirea sufleteasca a credinciosilor,
asa cum ne-o dovedeste istoria Bisericii inca de la aparitia crestinismului.
Prin urmare, "Traditia", in intelesul crestin, nu inseamna incremenire in forme
moarte omenesti, ci numai pastrarea nestricata a adevarului Descoperirii
dumnezeiesti, izvor nesecat de desavarsire.
59. In ce inteles, anume, se poate vorbi despre
progresul Sf. Traditii?
Progresul Sf. Traditii inseamna dezvoltarea si adancirea acesteia. «Progresul
pentru fiecare lucru, zice Vincentiu de Lerin, inseamna dezvoltarea acestui
lucru din sine insusi. E cazul cu inteligenta, cu stiinta, cu intelepciunea;
fiecare din acestea se dezvolta numai in felul propriu. In cazul religiei, dogma
se poate dezvolta numai in ea insasi, in acelasi inteles, in aceeasi idee.
Religia poate imita felul de dezvoltare al corpurilor, care desi cu inaintarea
anilor isi dezvolta functiunile, ele raman, totusi, ceea ce erau... Se poate
adauga forma, infatisare, distinctie, totusi firea fiecarui gen ramane
aceeasi"56 (Vincentiu de Lerin, Commonitorium, 23, Migne, P. L., L, col. 667).
Prin dezvoltarea si adancirea Traditiei, deci, noi capatam o intelegere din ce
in ce mai limpede a invataturilor descoperite de Dumnezeu. Aceste invataturi
ajung a fi formulate de Biserica in mod solemn in Sinoadele ecumenice sau prin
propovaduire con sfanta a acelorasi adevaruri dumnezeiesti, in "Dogme", care
sunt scurte formule de credinta, propovaduite in Biserica spre mantuirea
noastra.
60. Ce conditie se cere pentru ca un adevar de
credinta sa fie formulat in Dogma?
Adevarul de credinta trebuie sa fie cuprins in Descoperirea dumnezeiasca, adica
in Sf. Scriptura si in Sf. Traditie.
61. Cand Sinoadele ecumenice nu se mai aduna, cum
deosebim invatatura adevarata de cea mincinoasa?
De la ultimul Sinod ecumenic (787) pana astazi, oamenii invatati ai Bisericii
Ortodoxe au cercetat cu atentie Sf. Scriptura si Sf. Traditie si au scos din ele
invataturile trebuitoare si adevarate pe care totdeauna le-au infatisat in
opozitie cu cele mincinoase. Aceste invataturi adevarate au fost, apoi, aprobate
in cea mai mare parte de Sinoadele Bisericilor Orto-doxe care le-au formulat in
"Marturisiri de Credinta", calauze vrednice de toata increderea. In clipele
grele ale vietii Bisericii, Sinoadele a toata Ortodoxia sunt crainicii
adevarului dumnezeiesc. Cand imprejurari deosebite impiedica adunarea unor
astfel de Sinoade, este de ajuns consimtirea tuturor Bisericilor Ortodoxe la
primirea unui adevar de credinta, sau de viata, pe temeiul sigur al Sf.
Scripturi si al Sf. Traditii.
62. Care e datoria noastra principala fata de Sf.
Traditie?
Sa pastram cu sfintenie si neatins cuprinsul ei, la fel ca pe acela al Sf.
Scripturi, asa cum au facut Parintii din cele mai vechi timpuri. lata sfatul Sf.
Vasile cel Mare in aceasta privinta: «Unele dintre dogmele si propovaduirile
pastrate de Biserica le avem din invatatura scrisa, pe altele insa le-am primit
din Traditia Apostolilor, transmise in taina. Amandoua aceste categorii au
aceeasi autoritate pentru evlavie. Nimeni nu va spune cuvant impotriva acestora,
pentru ca nimeni nu cunoaste cat de cat asezamintele bisericesti. Daca am
incerca sa inlaturam obiceiurile nescrise, ca neavand mare importanta, nu ne-am
da seama ca am pagubi Evanghelia in partile ei principale; mai mult, am
restrange propovaduirea la numele ei gol. De pilda, (ca sa pomenesc lucrul cel
dintai si foarte obstesc) cine a invatat prin scris ca acei care nadajduiesc in
numele Domnului nostru Iisus Hristos sa se insemne cu semnul crucii? Ce scriere
ne-a invatat sa ne intoarcem spre Rasarit atunci cand ne rugam? Ce Sfant ne-a
lasat in scris cuvintele de chemare a Sf. Duh pentru prefacerea painii
Euharistiei si a Paharului binecuvantarii? Nu ne multumim cu cele pe care le
mentioneaza Apostolul sau Evanghelia, ci spunem unele lucruri inainte, altele pe
urma, ca avand mare putere pentru taina si pe care le luam din invatatura
nescrisa. Noi binecuvantam apa Botezului si untdelemnul Ungerii, ba inca si pe
cel ce se boteaza. Din ce scrieri? Nu din Traditia tacuta si tainica? Ce cuvant
scris ne-a invatat ungerea insasi cu untdelemn? Iar cufundarea omului de trei
ori, de unde este? Celelalte cate sunt in legatura cu Botezul, lepadarea de
satana si de ingerii lui, din ce scriere sunt? Nu sunt, oare, din aceasta
invatatura nepublicata si secreta pe care Parintii nostri au pastrat-o sub
tacere, fara iscodire, ca unii care invatasera bine acel lucru: pastrarea in
tacere a maretiei sfinte a Tainelor?... La fel Apostolii si Parintii care au
stabilit la inceput cele in legatura cu Biserica au pastrat taina lor in ascuns
si in tacere demnitatea lor...»57 (Sf. Vasile cel Mare, Despre Sf. Duh, 27, 66,
Migne, P. G., XXXII, col. 188-189). Iar Sf. Ioan Damaschin zice: "In Sf.
Scriptura, nu se pomenesc cele intamplate la moartea Sfintei Nascatoare de
Dumnezeu Maria. Dar acestea se istorisesc in cea mai veche si adevarata
Traditie, care ne spune ca in momentul slavitei ei adormiri, toti Sfintii
Apostoli, care colindau lumea in vederea mantuirii, s-au adunat la Ierusalim
venind prin vazduh. Aici ei au avut o viziune cu ingeri si au ascultat melodia
dumnezeiasca a puterilor ceresti etc."58 (Sf. Ioan Damaschin, Omilii la
Adormirea. Fecioarei Maria, 2, 18, Migne, P. G., XCVI, col. 748). Botezarea
copiilor mici e o Traditie apostolica59 (Fer. Augustin, Despre Facere, explicata
cuvant cu cuvant, 10,23,39, Migne, P. L., XXXIV, col. 426). Aceste lucruri se
stiu prin grija aleasa si evlavia calda cu care le-a pastrat Sf. Traditie si pe
care, la randul nostru, se cuvine sa le pazim cu aceeasi grija si evlavie spre a
le da mai departe celor ce vor veni dupa noi.
63. Care sunt conditiile sau semnele adevaratei
Traditii?
Iata cum lamureste Vincentiu de Lerin aceste semne: «In Biserica Universala
trebuie mare grija, ca acel lucru sa-l tinem, care a fost crezut pretutindeni,
totdeauna, de toti... Lucrul acesta va fi asa, daca urmam universalitatea,
vechimea si consensul. Vom urma universalitatea in chipul acesta, anume, daca
marturisim ca singura aceasta credinta este adevarata, pe care intreaga Biserica
o marturiseste pe pamant. Vom urma vechimea daca nu ne departam deloc de acele
intelesuri, pe care se stie ca le-au practicat Sfintii inaintasi si Parintii
nostri. Vom urma si consensul, daca, chiar in vechime, tinem definitiile si
parerile tuturor sau aproape ale tuturor preotilor si invatatorilor
deopotriva»60 (Vincentiu de Lerin, Commonitorium, 2, Migne, P. L., L, col. 639).
Traditia trebuie sa vina de la Apostoli. Asa intelegem vechimea ei. Ea trebuie
sa fi fost totdeauna si pretutindeni in Biserica, fara schimbare.
64. Prin ce mijloace statorniceste Biserica
adevarurile de credinta dezvoltate de-a lungul Traditiei?
Biserica statorniceste aceste adevaruri prin hotararile (canoanele) Sinoadelor
ecumenice si prin Cartile simbolice. Definitiile date la Sinoadele ecumenice ies
dintr-un material bogat framantat de Traditie, zeci sau sute de ani, pana in
momentul cand Biserica, prin imputernicitii ei oficiali, desprinde, cu ajutorul
Duhului Sfant, adevarul din dezbateri, ca aurul in cuptor, si-l infatiseaza in
definitii sau formule care devin obligatorii pentru toti credinciosii. Pentru
Biserica Ortodoxa sunt obligatorii definitiile celor sapte Sinoade ecumenice: I
la Niceea (325), II la Constantinopol (381), III la Efes (431), IV la Calcedon
(451), V la Constantinopol (553), VI la Constantinopol (Trulan: 680-681), VII la
Niceea (787). Cartile simbolice sau Marturisirile de credinta au aparut in
Biserica Ortodoxa din cauza intreruperii Sinoadelor ecumenice de la 787 incoace.
Marturisirile de credinta lamuresc intrebarile noi care s-au ivit in viata
Bisericii si le dezleaga cu ajutorul Sf. Scripturi si al hotararilor Sinoadelor
ecumenice sau locale, in duhul celei mai curate Traditii. Asemenea Marturisiri
de credinta sunt: aceea a Mitropolitului Petru Movila, numita "Marturisirea
Ortodoxa", inchegata si formulata definitiv la Sinodul de la lasi (1642)61 (A se
vedea editia mai noua a acestei Marturisiri Ortodoxe, dupa un text grec inedit,
Ms. Parisinus, 1265, datorata Pr. N. M. Popescu, si reproducerea textului trad.
rom., ed. Buzau 1691, datorata Diac. Gh. Moisescu, Bucuresti, 1942, si editia:
Marturisirea de credinta a Bisericii Ortodoxe (1642), trad. de Prof. Alexandru
Elian, Bucuresti, 1981); "Marturisirea Patriarhului Dositei", care se numeste si
"Pavaza Ortodoxiei" si care e tot una cu "Marturisirea Patriarhilor Ortodocsi";
ea e, de fapt, lucrarea Sinodului de la Ierusalim din 1672; "Marturisirea lui
Mitrofan Critopulos" si altele62; Die Bekenntnisse und die wichtigsten
Glaubenszeug-nisse der griechisch-orientalischen Kirche im Originaltext, nebst,
einleitenden Bemerkungen von lon Mihalcescu, Leipzig, 1904, p. 22, s.u., 123
s.u., 183 s.u.). Pentru importanta, rasunetul si neintrerupta ei actualitate
fata de doctrina romano-catolica, merita sa fie trecuta in randul Marturisirilor
de Credinta si "Enciclica Patriarhilor Ortodocsi" de la 184863 (Teodor M.
Popescu, Enciclica Patriarhilor Ortodocsi de la 1848, studiu introductiv, text
si traducere (extras), Bucuresti, 1935, p. 80-104, 105-140).
65. Ce este un sinod ecumenic?
Un sinod ecumenic este adunarea episcopilor intregii Biserici
drept-credincioase, pentru statornicirea, formularea si intarirea invataturii si
regulilor de viata ale Bisericii.
66. Care este obarsia tinerii Sinoadelor ecumenice?
Obarsia tinerii Sinoadelor ecumenice se ridica pana la Sf. Apostoli, care au
tinut un Sinod la Ierusalim in anul 50, unde lucrand sub paza si
impreuna-lucrarea Sfantului Duh (Fapte 15, 28), au luat hotarari de credinta si
de reguli de viata crestina cu putere si obligatie pentru toti credinciosii, asa
cum se vede in Faptele Apostolilor (15, 1-29).
67. Pe cine infatisau Sf. Apostoli adunati in Sinod?
Ei infatisau pe Insusi Domnul nostru Iisus Hristos, Capul nevazut al Bisericii,
asa cum ni se spune in cuvintele: "Cel ce va asculta pe voi, pe Mine Ma asculta
si cine se leapada de voi, de Mine se leapada; iar cel ce se leapada de Mine, se
leapada de Cel ce M-a trimis pe Mine" (Luca 10, 16). Ca infatisatori ai Domnului
nostru Iisus Hristos, Apostolii lucrau sub obladuirea Sf. Duh, cum ne adevereste
Sf. Scriptura: "Si Eu voi ruga pe Tatal si alt Mangaietor va da voua, ca sa fie
cu voi in veac, Duhul Adevarului, pe Care lumea nu-L poate primi, ca nu-L vede
pe El, nici il cunoaste pe El; voi il cunoasteti, caci cu voi petrece si in voi
va fi" (Ioan 14, 16-17).
68. Cui a incredintat Mantuitorul conducerea Bisericii, dupa inaltarea Sa la cer? Dupa inaltarea Sa la cer, Mantuitorul a incredintat conducerea Bisericii Sale Sfintilor Apostoli, asa cum spune El insusi: "Precum M-ai trimis pe Mine in lume si Eu i-am trimis pe ei in lume" (Ioan 17, 18). "Si apropiindu-Se, Iisus le-a grait lor zicand: "Datu-Mi-s-a toata puterea in cer si pe pamant. Drept aceea mergand invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, invatandu-le sa pazeasca toate cate v-am poruncit voua; si iata Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului" (Matei 28, 18-20). Cand li Se arata, in ziua Invierii, Mantuitorul spune Apostolilor: "Pace voua! Precum M-a trimis pe Mine Tatal si Eu va trimit pe voi"; si acestea zicand, a suflat si a zis lor: "Luati Duh Sfant, carora le veti ierta pacatele, li se vor ierta si carora le veti tine, vor fi tinute" (Ioan 20, 21-23).
69. Ce fel de puteri a dat Mantuitorul Apostolilor si
urmasilor lor in Biserica?
Mantuitorul a dat Apostolilor, si prin ei urmasilor acestora, puterea de a
invata, adica de a propovadui adevarul Cuvantului lui Dumnezeu, puterea de a
sfinti, adica de a impartasi credinciosilor harul lui Dumnezeu, si puterea de a
conduce, adica de a pastori, a povatui si a conduce pe crestini, asa cum putem
vedea din Sf. Evanghelii (Matei 28, 18-20; Ioan 20, 21; Luca 9, 1-2).
70. Sf. Apostoli au folosit aceasta intreita putere,
fiecare in parte sau in unire si conlucrare?
Fiecare Apostol detinea si folosea aceasta putere asupra credinciosilor sai,
insa cu respectarea credincioasa a cuvantului Domnului, de a pastra impreuna cu
ceilalti Apostoli "unirea Duhului intru legatura pacii" (Efes. 4, 3). Cand a
fost vorba de o hotarare de credinta, asupra careia se ivisera neintelegeri
intre crestinii din Antiohia, atunci puterea de a invata nu s-a mai practicat de
un singur Apostol, ci de catre adunarea tuturor Apostolilor, adica de Sinodul
Apostolic de la Ierusalim. Acest Sinod arata ca insisi Sf. Apostoli, desi
intariti cu puterea data de Domnul fiecaruia dintre ei, totusi, in momente
insemnate, nu foloseau separat aceasta putere, ci in impreuna-lucrare frateasca,
cu ajutorul Sfantului Duh. Prin urmare, daca Domnul nostru Iisus Hristos a dat
fiecarui Apostol puterea de a-si conduce Biserica, in schimb puterea cea mai
inalta de conducere a intregii Biserici a dat-o Adunarii, adica Sinodului
Apostolilor, dupa cuvintele Mantuitorului: "Unde sunt doi sau trei adunati in
numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor" (Matei 18, 20).
71. Pe cine au lasat Sf. Apostoli ca urmasi ai lor la
conducerea Bisericii vazute?
Sf. Apostoli au lasat, dupa porunca Domnului, ca urmasi la conducerea Bisericii
vazute, pe episcopi, carora le-au dat aceasta autoritate, impartasindu-le harul
Sfantului Duh prin punerea mainilor, adica prin hirotonie. Despre aceasta ne
incredinteaza atat Sf. Scriptura, cat si Sf. Traditie. Sf. Apostol Pavel,
asezand ca episcopi pe Tit in Creta si pe Timotei in Efes, le da invataturi si
sfaturi cum sa-si conduca credinciosii. El scrie lui Timotei: "Nu fi nepasator
fata de harul ce este intru tine, care ti s-a dat prin proorocie, cu punerea
mainilor mai-marilor preotilor. Cugeta, la acestea, tine-te de acestea, ca
propasirea ta sa fie vadita tuturor. Ia seama anume la tine insuti si la
invatatura; staruie in acestea. Caci facand aceasta, si pe tine te vei mantui,
si pe cei care te asculta" (I Tim. 4, 14-16). Iar despre hirotonia preotilor
spune aceluiasi Timotei: "Mainile degrab sa nu-ti pui pe nimeni, nici nu te face
partas la pacatele altora. Pastreaza-te curat" (I Tim. 5, 22). Mantuitorul a
incredintat, deci, conducerea Bisericii Sale vazute Apostolilor, prin insasi
puterea Duhului Sfant data lor (Ioan 20, 22-23), iar acestia au incredintat-o
episcopilor, impartasindu-le harul Sf. Duh prin Taina hirotoniei. Prin urmare,
cine asculta de episcopii hirotoniti dupa randuiala canonica a Bisericii,
asculta de Sf. Apostoli, adica de Domnul nostru Iisus Hristos, iar cine se
leapada de episcopii legitimi, se leapada de Sf. Apostoli, adica de Domnul
nostru Iisus Hristos, dupa insesi cuvintele Mantuitorului (Luca 10, 16). Sf.
Ignatie purtatorul de Dumnezeu si Sf. Ciprian sustin ca ascultarea de episcopi
este ascultarea de Iisus Hristos, ca in Biserica nu se poate face nimic fara
episcopi si ca nu exista Biserica fara episcopi, preoti si diaconi64 (Sf.
Ignatie, Scrisoarea catre Tralieni, 2,1; 2, 3; 3, 1; 7, 2, Migne, P. G.,V, col.
676, 677, 680; Sf. Ciprian, Scrisoarea 66 (catre Florentiu), 8, CV, 3, 2, p.
732).
72. Cum foloseau episcopii intreita putere data lor
de Sfintii Apostoli?
Dupa pilda Sf. Apostoli, fiecare episcop lucreaza singur cu puterea ce i-a fost
data asupra celor incredintati spre pastorire, pastrand cu grija, asemenea Sf.
Apostoli, "unirea Duhului intru legatura pacii", cu ceilalti episcopi. Cand insa
se iveste nevoia de a talcui sau a limpezi un adevar de credinta, sau de a
statornici o regula de viata, care intereseaza intreaga Biserica, puterea de
conducere nu se mai practica de un singur episcop, ci de Adunarea tuturor
episcopilor, adica de Sinodul ecumenic, asa cum puterea cea mai inalta
apostolica s-a practicat prin Sinodul de la Ierusalim. Istoria celor sapte
Sinoade ecumenice sta marturie ca autoritatea cea mai inalta in Biserica este
Sinodul ecumenic.
73. Sinodul ecumenic are puterea de a statornici
invataturi noi de credinta?
Sinodul ecumenic nu face decat sa lamureasca si sa statorniceasca-cand nevoia o
cere-un adevar descoperit de Domnul si care se gaseste nedezvoltat in Sf.
Scriptura sau in Sf. Traditie. El poate statornici, de asemenea, reguli de viata
pentru intreaga Biserica.
74. Ce conditii trebuie sa indeplineasca o invatatura
de credinta statornicita de un Sinod ecumenic, ca ea sa aiba putere obligatorie
pentru toti crestinii?
Aceste conditii sunt:
1. Ca acea invatatura de credinta sa fie cuprinsa mai mult sau mai putin lamurit
in propovaduirea Domnului nostru Iisus Hristos, adica sa se afle in Sf.
Scriptura si in Sf. Traditie.
2. Ca lamurirea si statornicirea invataturii sa se faca de catre un Sinod
ecumenic, care lucreaza cu ajutorul Duhului Sfant si reprezinta cu adevarat
Biserica.
Cea mai deplina statornicire sau formulare scurta a credintei crestine este
Simbolul de credinta.