Rugăciune înaintea începerii unei lucrări
 
	Doamne Iisuse Hristoase, 
	Fiul lui Dumnezeu, care ai spus prin gura profetului David: "Omul merge la 
	muncă şi trudeşte până se înserează". Prin gura binecuvântatului apostol 
	Pavel ai spus: "Cel ce nu munceşte, să nu mănânce." Şi cu gura Ta prea 
	curată ai spus: "Fără mine nu poţi face nimic."
	Am ascultat cuvintele 
	Tale sfinte, cu tot sufletul şi inima mea, Doamne, şi mă îndrept spre 
	bunatatea Ta cu smerenie. Ai milă de mine şi ajută-mă pe mine, un păcătos, 
	ca să termin lucrarea pe care acum o încep, în numele Tatălui, al Fiului şi 
	al Sfântului Duh. Amin.
	Dumnezeule, spre 
	ajutorul meu ia aminte! Doamne, să-mi ajuţi mie grăbeşte-Te! Să se ruşineze 
	şi să se înfrunte cei ce caută sufletul meu. Să se întoarcă înapoi şi să se 
	ruşineze cei ce-mi voiesc mie rele. Întoarcă-se îndată ruşinaţi cei ce-mi 
	grăiesc mie: "Bine, bine!" Să se bucure şi să se veselească de Tine toţi cei 
	ce Te caută pe Tine, Dumnezeule, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea 
	Ta: "Slăvit să fie Domnul!" Iar eu sărac sunt şi sărman, Dumnezeule, 
	ajută-mă! Ajutorul meu şi Izbăvitorul meu eşti Tu, Doamne, nu zăbovi!