Frate dragă[1]

Frate dragă, din grădină
Îţi trimit în dar un crin[2]
Să-ţi mângâie lin privirea
Cu veşmântul lui virgin.

Floare dragă, floare dalbă,
Cât de mult aş vrea şi eu,
Îmbrăcat în haină albă
Să mă duc la Dumnezeu.

Răsădit acolo, sus,
În grădina minunată,
Să-mi simt viaţa-mbălsămată,
Cu iubirea lui Iisus.

Plâng înăbuşit în noapte
Şi suspin cu glasul stins,
Dă-mi veşmântul alb de Nuntă,
Cu crini minunaţi încins.

Trăiesc flămând

Trăiesc flămând, trăiesc o bucurie,
Frumoasă ca un crin din Paradis,
Potirul florii e mereu deschis
Şi-i plin cu lacrimi şi cu apă vie;
Potirul florii e o-mpărăţie.

Când răii mă defaimă şi mă-njură
Şi-n clocot de mânie ura-şi varsă,
Potirul lacrimilor se revarsă
Şi-mi primeneşte sufletul de zgură,

Atunci Iisus de mine mult Se-ndură.

Sub crucea grea ce mă apasă sânger

Cu trupu-ncovoiat de neputinţă,

Din când în când din cer coboar-un înger

Şi sufletul mi-l umple cu credinţă;

M-apropii tot mai mult de biruinţă.

Mă plouă-n taină razele de soare,

Iisus m-adapă-n veci cu Apă Vie,

Grăuntele zvârlit în groapă-nvie

Cu haina îmbrăcat, de sărbătoare;

Trăiesc flămând, trăiesc o bucurie.

Refren: Sub flacăra iubirii arzătoare

Din zori de zi şi până-n noapte-aştept,

Te chem şi noaptea, ghemuit cu capu-n piept:

Iisuse, Iisuse!

Încet mă mistui, ca o lumânare.

 Imnul învierii

Vă cheamă Domnul slavei la lumină,
Vă cheamă mucenicii-n veşnicii,
Fortificaţi Biserica Creştină
Cu pietre vii zidite-n temelii.

Refren: Veniţi, creştini, luaţi Lumină,
Cu sufletul senin, purificat!
Veniţi, flămânzi, gustaţi din Cină,
E Nunta Fiului de Împărat!

Să crească-n inimile noastre-nfrânte
Un om născut din nou, armonios,
Pe chipurile voastre să Se-mplânte
Pecetea Domnului Iisus Hristos.

Un clopot tainic miezul nopţii bate,
Iisus coboară pe pământ;
Din piepturile voastre-nsângerate
Răsună Imnul Învierii Sfânt.

Smulgeţi-vă din ceata celor răi,

Intraţi în cinul oastei creştineşti,

Priviţi spre Porţile Împărăteşti,

Căci cei din urmă fi-vor cei dintâi.
 

 Colinde de Crăciun

La fereastra robilor
Cântă îngerii în cor
De cu seară până-n zori.
Au venit colindători
Îngerii nemuritori,
Încărcaţi cu dalbe flori.

Refren: Lăsaţi copiii să vină,
Să-mi aducă din grădină
Dalbe flori de sărbători,
Dalbe, dalbe flori.

Colindul robului

Pe malul Trotuşului

Cântă robii Domnului
Înjugaţi cu jugul Lui.
Dar cântarea lor e mută,
Că-i din suferinţă smulsă,
Şi-i cu rugăciuni crescută.
 

În inima robului

Domnu-Şi face ieslea Lui

În noaptea Crăciunului.

Flori de crin din ceruri plouă

Peste ieslea Lui cea nouă

Şi din flori picură rouă.

Stă un copilaş în zare
Şi priveşte cu mirare
O fereastră de-nchisoare.
Lângă micul copilaş
S-a oprit un îngeraş
Ce-i şopteşte drăgălaş:

Azi Crăciunul s-a mutat
Din palat la închisoare
Unde-I Domnu-ntemniţat;
Şi copilul cel din zare
A venit la închisoare
Să trăiască Praznic mare.

Un Prunc Sfânt

Un Prunc Sfânt Se naşte

În noaptea-nstelată

Din Sfânta Fecioară şi Duhul cel Sfânt;

Al Tatălui drept Cuvânt

Coboară azi pe pământ

Făclie pe veci luminată.

În noaptea Crăciunului alb şi senin

O Mamă cu Pruncul la sân,

Curată-n iubire,

Porneşte-n uimire,

Plinindu-se Buna-Vestire,

Pe căi troienite de viscol şi vânt.

Cu sufletul plin de avânt

Veniţi de departe

Cu inimi plecate

Se-nchină Împăratului Sfânt.

O stea călătoare de la răsărit

Cu iepele albe, de-argint,

Alunecă lin

Pe-albastrul senin

Al cerului viu înflorit.
 

În Noaptea Sfântă

În Noaptea Sfântă viu luminează

Luceafărul zorilor vieţii cei noi

Coboară Iisus în noi,

Vesteşte viaţa de-apoi

Şi steaua deasupra veghează.

Refren: Şi naşterea Ta minunată

O cântă păstorii şi pruncii

Iar cerul deschis se arată

Cu porţile în chipul Crucii.

Trei magi călători au venit de departe

Cu dar de tămâie, de aur şi smirnă,

Cu frunţile de lumină

’Ngenunche şi se-nchină

Cu inimi smerite, plecate.

Mi-s ochii trişti

Mi-s ochii trişti şi fruntea obosită

De-atâta priveghere şi-aşteptare,

Mi-e inima bolnavă, istovită,

De grea şi îndelungă alergare

Şi plânge ca o pasăre rănită.

Când ochii mi-i închid şi cat în mine

Puteri să sui Golgota până sus,

O voce, un ecou din adâncime

Îmi spune blând: Viaţa e Iisus,

Mărgăritarul preţios e-n tine.

Privesc la dimineaţa minunată

A Învierii Tale din mormânt,

Ca Magdalena, ca şi altădată,

Îngenunchez ’naintea Ta plângând

Şi-s fericit şi plâng cu Tine-n gând.

Un gând smerit [3]

Un gând smerit şi simplu, o lumină,

Spre Tine se înalţă lin din mină

Şi sufletul înlăcrimat se roagă:

„O, vino, de păcate ne dezleagă”.

Refren: Iisuse, Doamne, vino-n zori!

Te cheamă cei din închisori.

O, vino, mina luminează,

Pe noi ne binecuvântează!

Pe fruntea mea senină mâna-Ţi pune

Şi cheamă-mă încetişor pe nume

Cum Ţi-ai chemat prietenul din groapă...

Te rog, Iisuse, dă-mi un pic de apă.

Pe umeri mă apasă greu o cruce

Şi sânger... Dă-mi putere s-o pot duce,

Dă-mi Pâine, Apă vie dă-mi din Viţă,

Să simt pulsând viaţa în mlădiţă.

 Imn închinat celor căzuţi

Pe drumul veşniciei tu te-ai dus

Şi ne-ai lăsat ca testament iubirea

Vestită de-Împăratul Iisus:

În ea găsi-vom pururi fericirea.

Te-ai dus şi ne-ai lăsat în urma ta

Nădejdea revederii-n Paradis,

Mereu vei fi cu noi şi-om aştepta

Să ne-ntâlnim cu sufletul deschis.

Ne-ndemni pe cei ce-n viaţă am rămas:

Luptaţi uniţi şi în acelaşi pas,

Zidiţi lui Dumnezeu altare sfinte,

Păşiţi pe Calea Vieţii înainte!

Rămas bun

Sângernând de răni adânci,

De zile fără soare,

De răni ascunse şi puroi,

Cu oasele slabe şi moi,

Stau ghemuit în pat şi mâ gândesc

Că în curând am să vă părăsesc,

Prieteni dragi.

Nu plângeţi că mă duc de lângă voi
Şi c-o să fiu zvârlit ca un gunoi
Cu hoţii în acelaşi cimitir,
Căci crezul pentru care m-am jertfit
Cerea o viată grea şi-o moarte de martir.

Luându-L pe Iisus de Împărat,

Năvalnic am intrat pe poarta strâmtă

Luându-mă cu diavolul la trântă

Şi ani de-a rându-ntr-una m-am luptat

Să devin altul,

Un erou,

Om nou.

Şi-am vrut

Neamul să-l mut

De-aici, de jos,

La Domnul Iisus Hristos.

Nu vă-nfricaţi de cei ce-n temniţi vă închid

Şi nici de cei ce trupul v-il ucid.

De Cel ce viaţa-ţi scoate din robie

Şi fericirea-ţi dă în veşnicie,

De El să-ţi fie frică, turmă mică.

Acum, când văd cât sunt de păcătos,

De mic şi de neputincios,

Că am nevoie multă de-ndurare,

De dragoste, de milă, de iertare,

Că numai Dumnezeu le poate toate

Şi lumea din robie El o scoate,

Devin copil supus,

Sunt umilit

Şi-s fericit.

Din cerul tău înalt şi prea ales,

Părinte, când mă vei lua la Tine,

Prietenilor mei de pe pământ

Redă-le, Tu, în alb veşmânt

Un suflet care i-a iubit şi i-a-nţeles.

 Imnul biruinţei

Chinuiţi şi-nfometaţi

Înfruntăm urgii,

Stăm crucificaţi,

Transformaţi în torţe vii.

Se smulge neamul din suferinţă,

Nădejdea şi-o ridică la Cruce,

Mihai Arhanghelul azi îl duce

Năvalnic spre marea biruinţă.

Din zbuciumul şi suferinţa noastră

Se-nalţă-n zarea albastră

Ca o catapeteasmă-n sărbătoare

Imnul biruinţei legionare.

Ardere-de-tot[4]

...Aici răsare-n mine o chilie

În care s-a sfinţit un pustnic blând...

Zidea virtuţi cereşti în trup plăpând

Şi-n ochi purta smerită bucurie...

De priveghere lungă – albă floare –

Se rezema cu fruntea de pervaz

Şi luna-i săruta sfinţit obraz

Când i-asculta cuvântul ca o boare:

„O, vino, rob rău, somnule, şi-mi poartă

Cu tine visul, peste unda moartă...,

Un ceas de vreme urcă-mă şuviţă

În Crama-Împărătească, rod-de-viţă!...”

De funia nădejdii viu s-agaţă

Şi-n rugăciune treaptă-naltă suie...,

Amiezile simţirilor descuie

Şi Îngerilor, iată-l, faţă-n faţă.

L-au îmbrăcat cu-a cerului armură...,

Cu neaua-înţelepciunii-apoi l-au nins

Purificându-i duhul, înadins,

Să fie-asemeni lor, chip şi măsură!...

El vede Faţa lumii Nevăzute...,

Cuvintele aude..., nenăscute,

Cu inima topeşte vămi de ger!...

De câte ori pământul, fără splină,

Se duce, taur negru, rostogol,

De câte ori îl săgetează-n gol

Harapi cornuţi, mereu în nehodină?...

Un sul de carte-i cerul strâns cu nod

Şi ultim semn pământu-n alfabet...

Altarul Viu al Marelui Profet

Primeşte jertfa, Ardere-de-tot!...

În Rugăciunea-focului, adoarme...

Târziu, lumina candelei se stinge...

Un înger furişându-se-n chilie

Deasupra frunţii nimb subţire-i ninge!...

Vrăjmaşii gem la pragul lui pe coarne!...

Movilă-i stă nisipul lângă uşă...

A tot crescut rugina pe zăvor,

Uleiul a-nflorit într-un ulcior,

Dar trupu-i stă-n genunchi, deşi-i cenuşă...

Pe-o laviţă, alături, rânduite

Mai multe cărţi. Pe-o foaie, în Ceaslov,

Scrisese el sfinţitul lui hrisov

În patru rânduri, vorbe aurite:

„Să mă iertaţi, părinţilor, vă rog,

C-având puţină treabă azi cu Domnul

M-a biruit în rugăciune somnul

Şi v-am lăsat cenuşa mea, zălog...”

Dar, necrezând că-i mort cu-adevărat,

Cu mâna l-am atins peste veşminte...

Se risipi cenuşa lui fierbinte

Şi, sărutând-o..., am plâns îngândurat!?