CUVĀNT DESPRE UCIDEREA DE COPII (AVORTUL)
"Iata, fiii sunt mostenirea Domnului, rasplata rodului pāntecelui.
Precum sunt sagetile īn māna celui viteaz, asa sunt copiii parintilor tineri.
Fericit este omul care-si va umple casa de copii; nu se va rusina cānd va grai cu vrajmasii sai īn poarta.” (Ps. 126, 3,4,5)
Un adevar strigator la cer, dar pe care nu-l aude decāt Dumnezeu, ne arata ca, īn ultimii noua ani, īn tara noastra s-au facut peste 11.000.000 de avorturi. Un adevarat genocid national, peste un milion de avorturi pe an!
Atātea suflete pierdute īntr-o tara de crestini, care pāna mai ieri lupta contra invaziei pagānilor.
Oamenii trebuie sa realizeze ca, īn momentul conceptiei, o noua existenta īsi cāstiga dreptul sau la viata, acelasi drept pe care īl are un nou nascut, un copil de scoala ori un adult. Este un pacat de neiertat, īmpotriva Duhului Sfānt, ca mama sa stinga licarul acelei vieti. Iar pacatul este cu atāt mai mare cu cāt este savārsit īmpotriva unei fiinte care este condamnata la moarte fara nici o vina, pacat de moarte īmpotriva unei fiinte neajutorate, pacat de moarte īmpotriva lui Dumnezeu si chiar īmpotriva propriului neam, pe care īl saraceste īn numarul sau.
Oare cāte talente ori oameni de geniu se vor fi sfārsit īnainte de a vedea lumina zilei?
Sufletul viu al fatului ucis poarta chipul lui Dumnezeu īn el, iesind desavārsit din māinile Creatorului. Gravitatea pacatului este cu atāt mai cutremuratoare, atunci cānd rodul pāntecelui este ucis de propria lui mama.
Toate pacatele se pot ierta spun Sfintii Parinti, dar pacatul acesta al avortului, al crimei asupra unui suflet nevinovat poate fi iertat doar cu pretul unor mari nevointe, care uneori pot dura o viata īntreaga, pentru ca acei prunci avortati plāng īnaintea lui Dumnezeu si cer razbunarea sāngelui varsat de mama. De asemenea este bine sa retinem ca sufletele copiilor avortati stau īntr-un loc unde nu este nici īntuneric, nici lumina. Nici nu se bucura, nici nu se chinuiesc. Si ei striga la Dumnezeu “Doamne, pentru ce suntem noi lipsiti de bucuria fetei Tale, caci noi nu am vazut lumina soarelui, nu am vazut frumusetile din aceasta lume si nici nu am facut vreun pacat?” . Si atunci glasul lor se ridica la Dumnezeu iar Dumnezeu va cere sufletele din māna mamelor ucigase. Iar parintii care au omorāt copiii īn pāntece, daca fac canon, īi elibereaza pe copiii lor din acea stare.
Cel mai mare bine pe care-l putem face īn viata, ca om casatorit, este sa dam viata mai departe. Oricāt am posti, oricāt ne-am ruga, oricāt am da de pomana, oricāta nevointa am face īn viata, nu este mai mare lucru ca atunci cānd dam viata unui om. Toti sfintii din ceruri, cu toti īngerii si īntregul cer se bucura cānd se naste un copil.
Mama, daca refuza a da viata, refuza ea īnsasi a avea viata vesnica. Majoritatea femeilor, foarte comod, justifica faptul ca nu nasc copii mai mult datorita contextului īn care traiesc: ca nu au cu ce sa-i hraneasca si sa-i creasca. Īnsa aceasta este o mare cursa pe care le-o īntinde satana.
Trebuie sa fim constienti ca Dumnezeu niciodata nu va da voie sa se nasca un copil fara a avea asigurata bucatica lui de pāine. Este un mers firesc si natural al lucrurilor sa se īntāmple asa. Atunci cānd nu avem credinta īn Dumnezeu se produce nefirescul, iar cānd o mama īsi avorteaza roada pāntecelui, nu are credinta īn Bunul Dumnezeu, īn faptul ca El este deasupra si va ocroti acel copil.
Daca vom dori cu adevarat sanatatea familiei, aceasta stare de lucruri trebuie sa īnceteze, dāndu-ne toata silinta pentru redobāndirea credintei īn Dumnezeu si īnlaturarea indiferentei din sufletele noastre. Sfaturile parintilor duhovnici date celor ce nu voiesc sa aiba copii sunt:
Ų sa nu se casatoreasca, pazindu-si fecioria;
Ų sa traiasca īn īnfrānare (curatie), cu īnvoirea ambilor soti.
Māntuitorul aseamana pe cei ce se casatoresc numai pentru pacat sau de ochii lumii sau pentru avere, cu smochinul blestemat care nu voia sa aduca nici o roada pe pamānt. Pentru ca nasterea de copii nu este numai o datorie sociala, fireasca, ci este mai īntāi o porunca dumnezeiasca, care contribuie foarte mult la māntuirea parintilor. Sotii care nu vor sa nasca copii, care īi avorteaza sau practica pacatul pazei, sunt pedepsiti de Dumnezeu cu boli de tot felul, cu necazuri īn viata, cu grea mustrare de constiinta, iar dincolo cu osānda vesnica ...
7. Taina Sfintei Preotii
Prin Taina Preotiei īntelegem cele trei trepte ale slujirilor bisericesti - diaconi, preoti, episcopi - care sunt hirotoniti, adica sfintiti de episcopi prin punerea māinilor pe capul lor si prin chemarea harului Duhului Sfānt peste ei, īn timpul Sfintei Liturghii. Preotii si episcopii, prin hirotonie, primesc de la Dumnezeu īntreita putere de a īnvata lumea cuvāntul Sfintei Evanghelii, de a savārsi sfintele slujbe sfintind pe oameni prin Sfintele Taine si de a conduce pe toti care cred īn Hristos pe calea māntuirii.
Fara preoti nu putem avea vindecare de boli, pentru ca harul vindecarii de boala vine de la Dumnezeu, neavānd cine sa mijloceasca pentru noi.
Numai prin preotie se savārseste lucrarea Duhului Sfānt pe pamānt, īn Biserica, īn familie, īn societate, pentru ca ea prelungeste pāna la sfārsitul veacului preotia Māntuitorului.
Sfintitii preoti si episcopi formeaza puterea harica de legatura dintre Dumnezeu si oameni, dintre cer si pamānt, dintre Hristos si Biserica, prin harul Duhului Sfānt pe care l-au primit la hirotonie si prin Sfintele Taine, Sfānta Liturghie si toate slujbele pe care le savārsesc. Ei se roaga, de asemenea, Māntuitorului, Maicii Domnului si tuturor Sfintilor sa mijloceasca īnaintea Prea Sfintei Treimi pentru īntoarcerea la dreapta credinta si māntuirea tuturor oamenilor, caci Fiul lui Dumnezeu s-a jertfit pentru toti. De asemenea, preotii sunt avocatii lui Hristos, lucrānd dupa legile lui Dumnezeu si orientāndu-se īn toate situatiile dupa canoanele Bisericii, care reprezinta coduri ale Duhului Sfānt.
Mai trebuie retinut faptul ca nu exista nici o deosebire harica īntre preotii de parohie si cei de manastiri: harul si cinstea preotiei sunt aceleasi. Preotii de mir cu atāt se deosebesc de cei din manastiri, ca sunt casatoriti si au parohie, adica au un numar de suflete īncredintate lor spre pastorire, pentru care trebuie sa dea raspuns īn fata lui Dumnezeu.
Sunt rugaciuni speciale care se fac de catre preoti si episcopi cu scopul de a curati, binecuvānta si sfinti pe om, natura īnconjuratoare, bisericile, obiectele de cult, casele, cele casnice, roadele cāmpului si toate lucrurile de care omul are nevoie īn viata, pentru lauda lui Dumnezeu si māntuirea sufletului.
Este nevoie sa sfintim permanent natura īnconjuratoare, pentru ca prin pacate zilnice omul īsi īntineaza inima, simturile, casa, mintea si trupul. Prin pacat īsi tulbura īntreaga familie, sotia, copiii, vecinii, lucrurile cu care se hraneste, animalele care īl slujesc, deci totul.
De aceea, pentru a scoate pacatul din om si duhul diavolului, care cauta sa se faca stapān peste cel robit de patimi si peste īntreaga zidire, omul trebuie sa alerge la Dumnezeu si la Biserica pentru a fi iertat de pacate si pentru a i se face rugaciuni speciale de sfintire si iertare.
Roadele ierurgiilor sunt urmatoarele:
Ø omul devine din nou vas al Duhului Sfānt;
Ø patimile se linistesc;
Ø vrajmasii fug;
Ø bolile se vindeca;
Ø oamenii se īntaresc īn dreapta credinta si primesc binecuvāntare si har.
Ierurgiile se deosebesc de Sfintele Taine prin aceea ca Tainele sunt īntemeiate direct de Māntuitorul si sunt obligatorii pentru māntuirea omului, sfintind momentele principale din viata lui, pe cānd ierurgiile sunt rānduite de Biserica si sfintesc nu numai pe oameni, ci si natura īnconjuratoare, nefiind obligatorii pentru māntuire, fiecare din credinciosi cerāndu-le dupa credinta si nevoie.
Ierurgiile sunt de doua feluri:
1. Ierurgii care sfintesc persoanele .
2. Ierurgii care binecuvinteaza si sfintesc lucrurile si natura īnconjuratoare de care are omul nevoie pe pamānt.
1. Ierurgiile care sfintesc persoanele se īmpart īn trei categorii:
a) Ierurgii sau rugaciuni īn legatura cu nasterea omului:
-
rānduiala femeii dupa nastere;
-
rugaciunea de punere a numelui pruncului;
-
rugaciunile de īmbisericire a femeii si a pruncului la 40 de zile dupa nastere.
b) Ierurgii care sfintesc viata omului pe pamānt:
-
rugaciuni pentru cei ce sunt sub blestem si sub juramānt;
-
rugaciuni de īmpacare a celor īnvrajbiti;
-
rugaciuni pentru tot felul de boli la copii, tineri si batrāni;
-
molitfele Sfāntului Vasile cel Mare si ale Sfāntului Ioan Gura de Aur;
-
rānduiala rasoforului si a tunderii īn monahism si slujba marelui si īngerescului chip (schivnicia).
c) Ierurgii care privesc sfārsitul omului pe pamānt, cum sunt:
-
rānduiala pentru iesirea sufletului;
-
slujba īnmormāntarii;
-
rugaciunile de dezlegare a celor adormiti;
-
rānduiala citirii stālpilor la cei morti;
-
rānduiala pomenirii mortilor, la trei, la noua si la patruzeci de zile;
-
rānduiala parastaselor sau panahidelor pentru cei raposati.
2. Ierurgiile care binecuvānteaza si sfintesc lucrurile si natura īnconjuratoare se īmpart si ele īn trei categorii:
a) Ierurgii sau slujbe de sfintire a obiectelor de cult .
b) Ierurgii privind sfintirea apei (agheasma mica si agheasma mare de la Boboteaza) si a obiectelor legate de viata omului.
c) Ierurgii speciale . Amintim aici, īn special pentru cei bolnavi, rānduiala litaniilor, procesiuni īn care au loc scoaterea pe cāmp si prin sate a sfintelor moaste si a icoanelor facatoare de minuni, pe timp de razboi, de seceta, de boli, cutremure si alte primejdii mari care ameninta viata oamenilor.
Īn continuare, ne vom īndrepta atentia mai mult asupra ierurgiilor legate de restabilirea sanatatii. Cele mai importante rugaciuni de vindecare se citesc la Sfāntul Maslu. Apoi sunt molitfele Sfāntului Vasile cel Mare, īn numar de trei, molitfele Sfāntului Ioan Gura de Aur, īn numar de patru, rugaciunile la Sfintele Moaste si icoanele facatoare de minuni si multe alte rugaciuni de sanatate ce se afla īn Molitfelnic.
Molitfele Sfāntului Vasile cel Mare
Molitfele Sfāntului Vasile cel Mare si ale Sfāntului Ioan Gura de Aur numite si exorcisme sunt cele mai puternice rugaciuni īmpotriva duhurilor necurate din oameni si case.
Ele se citesc numai de preoti si duhovnici batrāni care au viata curata si sunt mari postitori si care au dezlegare de la duhovnicii lor sa le citeasca, caci daca le citesc preoti tineri, fara post si viata cāt mai curata, diavolii chinuiesc mai tare pe cei bolnavi si nu ies din oameni, ba uneori se razbuna cu mari ispite asupra celor care au citit molitfele.
Moliftele de izgonire a diavolilor din oameni si chiar din animale se citesc numai īn zile de post, mai ales la miezul noptii īn biserica, īn fata icoanelor facatoare de minuni sau lānga racla cu moaste ale sfintilor. Atāt preotul care le citeste cāt si cei bolnavi de duhuri necurate īmpreuna cu rudele si īnsotitorii lor trebuie sa tina post negru cel putin o zi si o noapte, uneori chiar trei zile.
Cānd bolnavii posedati de duhuri rele nu se vindeca, se va face spovedania generala a celor bolnavi si a rudelor lor, ca nu cumva cineva dintre ei sa fi facut pacate grele si sa fi ramas nespovedite.
Apoi se repeta molitfele Sfāntului Vasile cel Mare de trei ori la miezul noptii, cu cāte o zi pāna la trei zile de post negru. Dupa putin timp bolnavul trebuie sa fie dus la Sfintele Moaste si la Icoanele facatoare de minuni din tara ca sa i se citeasca si acolo molitfele Sfāntului Vasile cel Mare.
Rugaciunile la Sfintele Moaste si Icoanele facatoare de minuni
Cinstim moastele sfintilor pentru ca ele sunt pline de har si vindecatoare de boli, fiind bine mirositoare si nestricacioase, pentru viata sfānta si curata pe care au dus-o sfintii īnaintea lui Dumnezeu.
Bolnavii care se vor ruga cu credinta, cerānd ajutor sfintilor īnaintea cinstitelor moaste, primesc har, sanatate si cele de folos.
Din Noul Testament aflam ca numai atingerea de umbra si hainele Sfintilor Apostoli vindeca pe cei bolnavi.
De asemenea, cinstim Sfintele Icoane pentru ca ele reprezinta chipul Māntuitorului īntrupat, chipul Maicii Domnului cu Pruncul Iisus īn brate, care se roaga neīncetat pentru noi, si chipul Sfintilor care au purtat īn ei pe Dumnezeu si s-au jertfit pentru Hristos pe pamānt, iar īn cer se roaga pentru toata lumea.
Icoanele se sfintesc de Biserica si unele sunt facatoare de minuni, primind har deosebit īn ele, atāt pentru rugaciunile sfintilor respectivi, cāt si pentru credinta si lacrimile credinciosilor care le cer ajutor.
Īn trecut, se obisnuia ca dupa trei Sfinte Masluri, daca bolnavii nu se ameliorau din cauza unor pacate grele, sa fie īndrumati pe la Sfintele Moaste si la Icoanele facatoare de minuni. Altii mergeau la preoti si duhovnici harismatici cu viata deosebita si se usurau de suferintele lor. Iar cei care aveau de la Dumnezeu un canon mai greu de īndeplinit, rabdau boala cu barbatie pāna la moarte si ajungeau la o īnalta traire duhovniceasca. Ba, unii dintre ei, desi suferinzi, dobāndeau harul vindecarii si alinau suferintele altor bolnavi, spre lauda lui Dumnezeu, iar pe ei nu se tamaduiau.
Īn Vietile Sfintilor si īn scrierile patristice citim despre multe minuni si vindecari de boli. Unii vindecau bolnavii prin rugaciune si punerea māinilor pe capul lor, mai ales preotii. Altii atingeau bolnavii cu hainele lor si cu Sfānta Cruce si īi tamaduiau. Altii īi vindecau prin atingerea de Sfintele Icoane si prin stropire cu agheasma. Iar cei mai multi, stiind ca oamenii se īmbolnavesc din cauza pacatelor lor si ale parintilor copiilor pāna la al 4-lea neam, posteau si se rugau īmpreuna cu bolnavii si rudele lor, un anumit timp. Apoi īi dezlegau de pacate prin spovedanie, le faceau Sfāntul Maslu si bolnavii se vindecau pe masura credintei si a pocaintei lor. Iar cei care nu paraseau pacatele de moarte, nu se vindecau sau se īmbolnaveau mai greu.
Un parinte sfānt, simtind cu duhul ca a fost adusa o femeie bolnava la poarta manastirii, a trimis ucenicul sa-i spuna: “Femeie, parasesti pacatul cutare ca sa te vindeci sau te īntorci acasa nevindecata”. Dupa ce bolnava s-a cait de pacatul ei ascuns si l-a marturisit, cuviosul a zis ucenicului: “Īntrucāt femeia si-a marturisit pacatul si a fagaduit ca nu-l mai face, ia haina mea si toiagul si te atinge de trupul ei si se va vindeca si la suflet si la trup” si s-a īntors sanatoasa la casa ei.
Sfāntul Grigorie Decapolitul, ale carui Sfinte Moaste se afla īn Manastirea Bistrita din judetul Vālcea, facea numeroase minuni de vindecare. Odata, a venit la el un crestin bolnav si-l ruga sa-l vindece. Dar cuviosul nu voia. Atunci el a intrat pe ascuns īn chilia Sfāntului si s-a culcat īn patul lui si īndata s-a facut sanatos.
Moastele Sfintei Parascheva de la Iasi, de asemenea au facut si fac nenumarate minuni de vindecare. O femeie bolnava a fost consultata de medici si acestia i-au diagnosticat un cancer. Īnainte de internare pentru operatie, s-a īnchinat la racla Sfintei Parascheva si a citit cu lacrimi Acatistul ei, ca sa scape cu bine. Dupa internare, la ultima consultatie īnainte de operatie, a fost gasita sanatoasa si s-a īntors acasa, multumind lui Dumnezeu.
La moastele Sfāntului Mc. Ioan cel Nou de la Suceava s-au vindecat nenumarati bolnavi. Īn anul 1975 s-a vindecat aici un profesor care avea māinile paralizate, īn urma iradierii din laboratorul īn care lucra.
La moastele Sfāntului Calinic de la Cernica s-au vindecat multi crestini bolnavi de tot felul de boli, printre care si o copila nascuta oarba.
Apa sfintita īn Biserica Ortodoxa
Apa este elementul cel mai īnsemnat pentru toate creaturile.
Crestinii, īn general, si bolnavii, īn special, trebuie sa consume apa sfintita. Īn felul acesta se vor īmpartasi de energiile necreate ale Duhului Sfānt ce exista īn compunerea ei.
Sfintirea apei īnseamna aducerea ei la starea initiala, asa cum o crease Dumnezeu la īnceput, cānd era apa vie, sfānta si nealterabila. Dar, dupa caderea omului īn pacat, a īnceput alterarea si pierderea calitatii de apa vie.
Preotul nu face decāt sa-i redea apei actuale, ale carei molecule se misca dezordonat (miscarea Browniana), nealterabilitatea - stare īn care miscarea moleculelor este ordonata si ritmica. Īn acest sens, putem afirma din nou cu toata convingerea ca sfintitii liturghisitori ai Bisericii noastre ortodoxe, prin Sfintele Taine si Ierurgiile pe care le savārsesc, sfintesc materia prin harul Duhului Sfānt.
Sfintirea apei, īn Biserica noastra, se realizeaza īn patru feluri:
1. Primul fel de sfintire a apei este chiar la nastere.
Copilul, stim ca se naste cu pacatul stramosesc, deci, este necurat. De aceea, Biserica a rānduit ca moasa copilului sa vina la biserica cu un vas cu apa, pe care o va sfinti preotul. Cu aceasta apa se spala pruncul īn albie, se stropeste si se da sa īnghita putin. Se procedeaza astfel pentru a nu trai pruncul fara sa se īmpartaseasca de harul lui Dumnezeu, prin aceasta apa sfintita, pāna la botezul lui, cānd se īmpartaseste pe deplin cu Hristos.
2. O a doua sfintire a apei se face la savārsirea Tainei Sfāntului Botez. Deci, cānd se boteaza pruncul, se sfinteste mai īntāi apa din cristelnita si dupa aceea se boteaza pruncul īn apa sfintita.
3. Cea de-a treia sfintire a apei este Agheasma Mica sau Sfestania. Aceasta se face ori de cāte ori este nevoie. De obicei īn fiecare luna. Cu aceasta apa se stropeste casa, lucrurile din casa, gospodaria, animalele, oamenii bolnavi, ogoarele, masinile si, īn general, toate dependintele omenesti, fara deosebire. Apa care ramāne de la sfintire, se pune īntr-un vas la un loc curat si se ia īn fiecare dimineata pe nemāncate dupa anafura, cānd suntem curati trupeste si sufleteste si ne-am īmplinit rugaciunile diminetii. Copiilor le este recomandata īn fiecare dimineata.
Bolnavii mai pot fi stropiti si cu Agheasma Mica de la Izvorul Tamaduirii, sarbatoare ce este asezata īn calendar dupa Sfintele Pasti, īn vinerea din Saptamāna Luminata.
4. A patra sfintire a apei se numeste Agheasma Mare si se sfinteste o singura data pe an, la Boboteaza (Botezul Domnului), 6 ianuarie. Se consuma de la 6 ianuarie pāna la 14 ianuarie, dimineata pe nemāncate. Dupa aceea, īn tot cursul anului aceasta Agheasma Mare se pastreaza īntr-o sticla la loc curat si nu se consuma decāt atunci cānd omul posteste si nu manānca nimic toata ziua, pāna la 4-5 dupa-amiaza si este spovedit, dupa care se ia anafura.
Fiecare crestin trebuie sa aiba īn casa sa, īn sticle curate, la un loc curat, cele doua feluri de apa sfintita: Agheasma Mare si Agheasma Mica. De asemenea, trebuie sa mai aiba anafura (pāine sfintita) si ulei sfintit de la Sfāntul Maslu. Astfel, dimineata, dupa ce ne sculam, ne spalam, ne īmbracam, ne īnchinam si spunem rugaciunile diminetii, luam o bucatica de anafura, īnghitim de trei ori Agheasma Mica si ne ungem pe frunte īn semnul Sfintei Cruci cu untdelemn sfintit la Sfāntul Maslu.
Tot legat de modul de folosinta al apei sfintite dorim sa mai adaugam:
-
oricine poate consuma apa sfintita cu conditia sa nu manānce si sa nu bea nimic dupa orele 24, adica miezul noptii, pentru ca ziua urmatoare sa o īncepem cu harul lui Dumnezeu, ce se afla īn aceasta apa sfintita;
-
pentru cei casatoriti, conditia principala pe care trebuie sa o īndeplineasca pentru a consuma apa sfintita este “curatenia trupeasca”;
-
elevii si studentii pot sa bea dimineata, īnainte de masa, si sa se stropeasca pe frunte si pe hainele de pe ei, pentru a le lumina Dumnezeu mintea, pentru a le darui īntelegere si pricepere;
-
se poate stropi prin casa atunci cānd se crede de cuviinta (suspect de farmece, descāntece, vrajitorii sau alte lucrari diavolesti);
-
celor bolnavi, apa sfintita le este de mare trebuinta: sa o bea pe nemāncate; sa-si stropeasca hainele de pe ei si ranile sau locurile dureroase;
-
grajdul animalelor se poate stropi īn fiecare luna cu apa sfintita dar mai ales cānd apar diferite boli la animale sau pasari;
-
gradinile si tarinile este foarte indicat sa se stropeasca cu apa sfintita atāt la semanat si recoltat, cāt si la aparitia daunatorilor sau altor boli;
-
masinile si orice utilaj cu care lucram, de asemenea sa se stropeasca cu apa sfintita īmpotriva accidentelor;
-
femeile pot folosi apa sfintita numai īn perioada de curatenie.
Prin īmpartasirea īn fiecare zi cu aceste elemente sfintite, cu credinta, cu rugaciune si cu post, se dobāndeste sanatate trupeasca si sufleteasca, se īntareste credinta, se sfinteste tot ce tine de casele oamenilor si se alunga diavolii, teama, frica de moarte, visele rele si orice primejdie. Acea zi este binecuvāntata de Dumnezeu.
C. Laudele, Acatistele şi Paraclisele
Laudele sunt slujbe bisericesti care se savārsesc īn fiecare zi īn Biserica Ortodoxa, mai ales īn manastiri.
Ele sunt īn numar de sapte si anume:
Miezonoptica, Utrenia cu Ceasul īntāi, Ceasul al treilea, Ceasul al saselea, Ceasul al noualea, Vecernia si Pavecernita.
Īnsusi īmparatul David se scula la rugaciune de sapte ori pe zi: “De sapte ori pe zi Te-am laudat, pentru judecatile dreptatii Tale”. (Ps. 118, 164) Māntuitorul nostru, Domnul Iisus Hristos ne īndeamna: “Privegheati dar, ca nu stiti cānd va veni stapānul casei: seara, la miezul noptii, la cāntatul cocosilor sau dimineata”. (Marcu 13, 35)
Bolnavii, care iubesc sfintele slujbe din biserica sau le vor citi acasa dupa putere, vor primi mare dar si māngāiere de la Duhul Sfānt. Laudele se gasesc scrise īn Ceaslov si īn unele carti bogate īn rugaciuni. Daca nu vom avea carti sau timp, sa īnvatam trei psalmi pe de rost, sau macar Psalmul 50 si Crezul si sa repetam pentru fiecare Lauda de cāte trei ori rugaciunile īncepatoare, Psalmul 50, Crezul si Cuvine-se cu adevarat...; ori sa facem un numar de cāte 20-30 de metanii sau īnchinaciuni pentru fiecare lauda, dupa obiceiul monahilor. Daca nici acestea nu putem face, sa zicem macar de cāte 20-30 de ori pentru fiecare lauda rugaciunea mintii: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul.
Sa laudam, deci, pe Dumnezeu ziua si noaptea, cum fac īngerii īn cer si crestinii evlaviosi pe pamānt. Fiecare sa se roage cum poate, numai sa se roage, decāt sa vorbeasca de rau pe aproapele sau, sa glumeasca si sa piarda timpul la distractii, la televizor si la lucruri pamāntesti.
Dumnezeu dupa ce ne-a zidit, vine sa ne caute ca pe niste oi ratacite. Apoi ne īnvata calea māntuirii si, la urma, Se jertfeste din iubire pentru noi, stiind ca fara jertfa nu se poate māntui lumea si nici un crestin.
Sfānta Liturghie este cea mai īnalta rugaciune de lauda, multumire si cerere pe care o aduce Biserica lui Dumnezeu pe pamānt īnaintea Prea Sfintei Treimi. Este jertfa nesāngeroasa a Legii celei noi crestine, pe care Domnul a desavārsit-o prin jertfa Sa pe cruce. A fost īntemeiata de Domnul nostru Iisus Hristos la Cina cea de Taina, lasānd porunca Sfintilor Apostoli: “Faceti aceasta īntru pomenirea Mea!” (Luca 22, 19)
Sfāntul Ignatie Teoforul a spus: “Veniti la Biserica, veniti la Liturghie. Nu lipsiti trupul lui Hristos de unul din madularele Sale, nu Īl lipsiti de ceva care Īi apartine Lui. Absenta ta este o lipsa din trupul Lui”. Asa e, fiindca Biserica este trupul lui Hristos, iar noi toti suntem madularele Lui.
Trebuie sa ne obisnuim sa gustam din bucuria si dulceata Sfintei Liturghii, deprindere ce va contribui cel mai mult la restabilirea sanatatii noastre.
Īn timpul Dumnezeiestii Liturghii ne rugam Sfintilor, Īngerilor si Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu si suntem siguri ca si ei mijlocesc pentru noi la Dumnezeu, iar prin aceasta rugaciune reciproca ne unim dincolo de hotarele mortii printr-o legatura puternica si de nedespartit.
Prin rugaciune, īn general, si prin Sfānta Liturghie, īn special, Hristos se apropie cel mai mult de inimile noastre, ramāne cu noi, vorbeste cu noi, Īl simtim īn noi, Īi auzim glasul care ne cheama si traim zilnic īn prezenta Lui tainica. Prin Sfānta Liturghie, Hristos se afla permanent īn comuniune cu lumea, cu fiecare dintre credinciosi.
Sfānta Liturghie se compune din doua parti principale, si anume:
1. Proscomidia sau partea pregatitoare, care se savārseste dimineata īn taina;
2. Liturghia propriu-zisa, care se savārseste īn auzul tuturor.
Mare grija trebuie sa aiba crestinii din sate si orase, mai ales cei bolnavi, ca la orice Sfānta Liturghie sa fie pomeniti la Proscomidie si sa li scoata particele, pentru ei, pentru toti ai casei lor, vii si raposati. Pentru ca nu avem alt ajutor si nu putem face ceva mai bun pentru noi si pentru cei raposati, decāt sa fie pomeniti regulat la Sfānta Liturghie, un timp cāt mai īndelungat.
Īn acest scop, īn fiecare Duminica si sarbatoare si peste saptamāna cānd pot si au nevoie pentru casa si sufletul lor, credinciosii sunt datori sa mearga la biserica din timp, īnainte de ora 9, sa se roage, sa se īnchine, sa ceara sfatul si binecuvāntarea preotului si mai ales, sa fie pomeniti la Proscomidie si sa asculte Sfānta Liturghie.
Preotul, la Proscomidie, poate pomeni si scoate particele pentru toti crestinii ortodocsi care frecventeaza regulat biserica si sunt cununati la preot, care nu īnjura de cele sfinte si sunt īmpacati cu toti oamenii, adica nu urasc, nici nu au judecata cu cineva, care se spovedesc regulat la preot si nu merg la adunari sectare. Iar dintre cei raposati poate pomeni pe cei ce au decedat īn credinta ortodoxa, care au fost spovediti, īmpartasiti si īmpacati cu toti oamenii.
Īn fiecare Duminica si sarbatoare credinciosii sunt datori sa asculte Sfānta Liturghie. Daca nu pot veni toti din casa, sa vina macar unul din soti ori copiii singuri, iar la nevoie macar unul sau doi din casa, ca sa vorbeasca cu Hristos la Biserica si sa fie pomeniti la Proscomidie. Prin aceasta se sfinteste casa, se linistesc ispitele, se izgonesc patimile si vine Hristos īn acea casa. Iar daca nu vine nimeni din casa la Sfānta Liturghie, mai ales īn sarbatori, casa aceea este lipsita de binecuvāntare, cei din casa sunt loviti de ispite grele, de boli, de patimi, de saracie si nu au multumire sufleteasca, pentru ca au refuzat sa se īntālneasca si sa vorbeasca cu Hristos, au refuzat sa laude pe Domnul si Māntuitorul lumii.
Īntrucāt biserica este cer duhovnicesc, iar īn timpul Sfintei Liturghii este de fata īnsusi Fiul lui Dumnezeu, Māntuitorul lumii, cu Maica Domnului, cu toti sfintii si īngerii din cer, credinciosii trebuie sa stea īn biserica cu smerenie, īn liniste si tacere, īn rugaciune si lacrimi, īmbracati cuviincios, cu fetele senine, cu inimile pline de bucuria Duhului Sfānt, cu cainta pentru pacatele facute si cu mare nadejde de māntuire.
Nimeni sa nu intre tulburat īn biserica, nimeni sa nu fie certat cu cineva pentru cele pamāntesti, nimeni sa nu se gāndeasca acasa, la copii, la vite, la māncare, la cele trecatoare. Doua ore, cāt tine Sfānta Liturghie, sa stam numai cu Hristos, sa ne gāndim numai la Hristos, sa vorbim numai cu Hristos.
Cu frica, bucurie si mare evlavie se cade sa stam de vorba cu Hristos, care vine sa se jertfeasca īn timpul Sfintei Liturghii pe Sfānta Masa pentru noi.
Toti crestinii care vin la biserica certati, care nu vor sa se īmpace cu aproapele, care traiesc īn desfrānare si concubinaj, care au judecati, care avorteaza copii, care au pe constiinta pacate grele si nu s-au pocait de ele, pot sa asculte slujba Sfintei Liturghii numai pāna la iesirea cu Sfintele Daruri, apoi sa se retraga la usa bisericii, īn pridvor sau chiar īn curtea bisericii si acolo sa se caiasca pentru pacatele facute.
La fel si cei ce au īndraznit sa intre īn biserica fara macar o zi de curatenie trupeasca cu sotia, cei care nu vor sa ierte pe semenii lor, ca si cei ce sunt fumatori, betivi, robiti de desfrānare si īnjura de cele sfinte, precum si femeile vopsite, īmbracate necuviincios si cu capul descoperit, urmānd ca pe viitor sa vina la biserica mai bine pregatiti, ca sa nu ia osānda īn loc de iertare si binecuvāntare.
Cei nepregatiti sa se teama de focul Duhului Sfānt care vine sa sfinteasca Sfintele Daruri. Iar daca se spovedesc cu cainta si parasesc pacatele, sa stea la biserica cu toata evlavia pāna la urma si sa faca tot canonul dat de preot, ca sunt iertati de Dumnezeu.
Spre finalul Liturghiei propriu-zise, toate particelele ce s-au scos la Proscomidie pentru Maica Domnului, pentru sfinti, pentru toti cei vii, sanatosi si bolnavi dupa cererile lor, ca si particelele scoase pentru cei adormiti se toarna la un loc īn Sfāntul Potir si se amesteca cu dumnezeiescul Sānge si Trupul Domnului nostru Iisus Hristos, Māntuitorul lumii. Īn clipa aceasta, atāt cei vii cāt si cei morti, pentru care s-au scos particele, se īmpartasesc īn chip nevazut cu Hristos, cum ne īnvata Biserica, prin atingerea de Trupul si Sāngele Domnului, ca semn al marii Sale iubiri de oameni.
Prin aceasta, Hristos īmbratiseaza pe cei vii si pe cei raposati, primeste rugaciunile noastre si ale preotului pentru iertarea pacatelor tuturor, rānduieste cele de folos īn viata si scoate din iad sufletele celor raposati nemāntuite īnca.
Aceasta unire mistica cu Hristos aduce pentru unii bolnavi vindecare si le slabeste durerile cumplitelor suferinte. Caci, daca nu suntem vrednici sa ne īmpartasim mai des cu Sfintele Taine din Potir, sa ne īmpartasim mistic cu Hristos Domnul prin particelele ce se scot pentru noi, si se pun īn Sfāntul Potir īmpreuna cu Sfāntul Trup si Sāngele cel datator de viata care spala pacatele crestinilor care s-au pomenit.
Dupa aceasta scurta prezentare a cātorva aspecte legate de Sfānta Liturghie, dorim sa punctam īn continuare principalele daruri si foloase pe care ni le aduce aceasta, atāt īn viata de pe pamānt cāt si īn viata viitoare:
· Sfānta Liturghie repeta zilnic, īn chip nesāngeros si mistic, jertfa sāngeroasa, unica, de pe Cruce, precum si īntreaga viata a Māntuitorului pe pamānt, de la nastere pāna la īnviere si īnaltarea la cer;
· Prin Sfānta Liturghie se coboara, nevazut, Fiul lui Dumnezeu pe pamānt si ramāne permanent īntre noi. Cānd va īnceta Sfānta Liturghie pe pamānt, atunci va fi sfārsitul tuturor veacurilor si Fiul lui Dumnezeu va veni sa judece lumea;
· Īn timpul Sfintei Liturghii sunt de fata, nevazuti īn biserica, nu numai Fiul, ci toate cele trei Persoane ale Prea Sfintei Treimi - Tatal, care ne binecuvānteaza, Fiul, care se jertfeste pe Sfāntul Altar pentru lume, si Duhul Sfānt, care sfinteste Darurile si le preface īn Trupul si Sāngele Domnului nostru Iisus Hristos;
· Īn timpul savārsirii Sfintei Liturghii sunt de fata, īn biserica, toti sfintii si īngerii din cer, īn frunte cu Maica Domnului;
· Sfānta Liturghie uneste pe toti sfintii cu puterile ceresti si īi face mijlocitori si fierbinti rugatori pentru māntuirea noastra;
· Sfānta Liturghie aduna la biserica pe toti crestinii iubitori de Dumnezeu, oferindu-le posibilitatea ca, īmpreuna cu sfintii si īngerii din cer, sa multumeasca, sa slaveasca si sa se roage pentru māntuirea tuturor;
· Prin Sfānta Liturghie, Trupul si Sāngele Domnului se ofera crestinilor ca cel mai mare dar de pe pamānt, spre iertarea pacatelor si māntuire;
· La Sfānta Liturghie, prin particelele ce se scot la Proscomidie pentru vii si morti, se unesc cei din cer cu cei din iad si de pe pamānt, se aduc de fata, nevazut īn biserica, sufletele celor adormiti fara pocainta si se īnvrednicesc de mila lui Hristos si de iertare;
· Īn cadrul Sfintei Liturghii se hirotonesc diaconii, preotii si episcopii si se sfinteste Sfāntul si Marele Mir;
· Īn timpul Sfintei Liturghii se īmpartasesc crestinii vrednici cu Trupul si Sāngele lui Hristos, fara de care nu ne putem māntui;
· Īn timpul Sfintei Liturghii se īmpartasesc nevazut toti cei vii si adormiti pentru care se scot particele, mai ales cānd se ating de Trupul si Sāngele Domnului īn Sfāntul Potir;
· Prin Sfānta Liturghie se iarta pacatele celor vii si raposati care se pomenesc la biserica, mai ales daca si-au marturisit pacatele si sunt pomeniti 40 de zile la rānd;
· Sfānta Liturghie uneste cerul cu pamāntul, pe Sfinti cu cei binecredinciosi de pe pamānt si pe toti cu Dumnezeu;
· Sfānta Liturghie arde pe diavoli si goleste iadul de suflete pe care le muta īn Rai, spre lauda Prea Sfintei Treimi si bucuria īngerilor din cer;
· Sfānta Liturghie īmpaca si īnfrateste pe crestini, pe frati, pe soti si pe vecini, daca participa neīntrerupt la aceasta;
· Sfānta Liturghie este cel mai puternic mijloc de īmpacare īntre Dumnezeu si oameni, prin rugaciunile ce se fac si particelele ce se aduc;
· Sfānta Liturghie īnvata pe oameni cea mai īnalta rugaciune;
· Sfānta Liturghie īnvata pe crestini calea māntuirii si dogmele dreptei credinte;
· Sfānta Liturghie īnvata pe credinciosi Sfānta Scriptura si rusineaza pe atei si pe pagāni;
· Sfānta Liturghie apara dreapta credinta si risipeste sectele care n-au Liturghii si dezbina Biserica si pe crestini;
· Sfānta Liturghie īnmulteste credinta pe pamānt si ne īntareste sa marturisim dogmele Ortodoxiei īn fata tuturor sectelor;
· Sfānta Liturghie este cununa Bisericii, Lauda Ortodoxiei si nadejdea māntuirii noastre. De aceea diavolul, prin mijlocirea tuturor sectelor, se lupta sa ne rupa de Biserica si sa ne lipseasca de māntuitoarea Liturghie;
· Sfānta Liturghie este izvor de sfintenie, de pace si de binecuvāntare pentru crestinii dreptmaritori si pentru toata lumea si zidirea;
· Sfānta Liturghie ne ajuta cel mai mult la cresterea noastra duhovniceasca, la dobāndirea rugaciunii din inima si ne īnvredniceste de darul lacrimilor;
· Sfānta Liturghie aduce har, pace si armonie divina īn lume, īn tara noastra cu zece mii de altare, īn familie, īn societate, īn scoli, īn manastiri, īn armata, īn orice loc de munca, daca ne rugam, daca ne marturisim pacatele si mergem regulat la biserica;
· Sfānta Liturghie este singura si cea mai mare nadejde de māntuire pentru sufletele celor raposati, daca li se scot regulat particele si se da milostenie pentru ei;
· Sfānta Liturghie pazeste pe credinciosi de boli grele, de cumpene mari, de pagube, de dezbinari si īi ajuta sa dobāndeasca sfārsit crestinesc;
· Sfānta Liturghie pregateste pe credinciosi pentru jertfa, pentru rabdare īn lupta vietii, pentru īmpacare cu toti, pentru apararea Ortodoxiei si dobāndirea māntuirii;
· Sfānta Liturghie ne pregateste pe toti pentru pocainta si Sfānta Īmpartasanie;
· Sfānta Liturghie ne īntareste pe toti īn ispite si primejdii;
· Sfānta Liturghie ne ajuta la īmplinirea tuturor cererilor de folos spre māntuire.
Daca cugetam la toate cele de mai sus, ne dam bine seama ca nu este māntuire pentru nici un suflet fara Sfānta si Dumnezeiasca Liturghie. Ca urmare, vom puncta īn continuare si principalele datorii ale crestinilor pentru Biserica si pentru Sfānta Liturghie:
sa nadajduiasca īn viata vesnica si sa nu lipseasca niciodata de la Sfānta Liturghie, jertfa māntuirii noastre;
sa se roage mult acasa, la lucru, pe cāmp, ziua si noaptea, cu credinta, cu bucurie, smerenie, cu lacrimi, īmpreuna cu toti ai casei lor pentru a fi pregatiti īn clipa mortii, cānd se vor prezenta la judecata si vor trebui sa dea raspuns pentru īntreaga lor viata pe pamānt;
sa ierte si sa traiasca īn dragoste cu toti, sa ajute pe cei saraci, sa cerceteze pe cei bolnavi, sa māngāie pe cei īntristati si sa faca milostenie, ca aceasta acopera multime de pacate.
Dupa ce am trecut īn revista mijloacele prin care Biserica Ortodoxa īsi īndeplineste puterea sfintitoare, vom enumera īn continuare situatiile īn care bolnavii nu pot beneficia de aceste comori inestimabile, pe care Māntuitorul Iisus Hristos le-a asezat īn sānul Bisericii luptatoare, pentru depasirea starilor patologice si limpezirea duhovniceasca:
cānd cei bolnavi nu cred īn Dumnezeu, nici macar cānd sunt bolnavi pe moarte;
pentru cei ce sunt de alta credinta;
pentru cei īndoielnici īn credinta;
pentru cei care nu vor sa posteasca si nici sa se roage;
pentru cei care nu vor sa paraseasca pacatele grele si nici sa se spovedeasca la duhovnic;
pentru cei care nu sunt botezati sau cununati īn biserica.
Īn aceste vremuri grele, de vom fi receptivi la informatiile prezentate legate de necesitatea rugaciunii particulare si īn biserica, vom gasi suportul moral si spiritual de a merge mai departe, vom birui ispitele, vom rusina pe sectantii hulitori de Dumnezeu, vom alunga pe demoni, vom scapa de cursele mortii, vom patrunde īn tainele Ortodoxiei, ne vom īmpartasi de sfintenia ei, vom constientiza identitatea reala a crestinismului, vom dobāndi sanatate īn viata aceasta si māntuire īn cea viitoare
POSTUL CRESTIN ORTODOX
Este o īnfrānare pe un anumit timp, fie partial, fie definitiv, de la māncare, bautura, viata conjugala, distractii, vorbire multa si alte desfatari, cu scopul de a ne ruga mai mult lui Dumnezeu, de a ne pocai, a ne spovedi si a ne īmpartasi cu Trupul si Sāngele Domnului.
Porunca postului a fost data īn Rai: “Nu māncati din pomul cunostintei binelui si raului” (Fac. 2, 17), a poruncit Dumnezeu lui Adam si Evei.
Acest pom avea un dublu simbol: al dependentei fata de Dumnezeu si al avertizarii ca īn ziua īn care vor mānca, vor amesteca binele cu raul si vor muri cu trupul. Daca Adam si Eva ar fi postit, n-am mai fi avut nevoie de postul de acum.
Ne-am īmbolnavit prin neascultare si trebuie sa ne vindecam prin ascultarea de Dumnezeu si prin post (īnfrānare).
Cei ce se plāng ca nu pot posti o fac din doua motive: fie ca nu īnteleg rostul postului, fie ca sunt bolnavi sufleteste si nu vor sa porneasca pe calea īnsanatosirii morale. Acei oameni care nu postesc nu pot simti prezenta lui Dumnezeu, nu pot sa realizeze lucrari duhovnicesti īn viata, nu pot sa aiba ajutorul lui Dumnezeu.
Disciplinarea biologicului, schimbarea traiectoriei tentatiei, canalizarea energiei īnmagazinate īn fiinta noastra pot fi foarte usor controlate cu ajutorul harului Duhului Sfānt din Sfintele Taine ale Bisericii noastre Ortodoxe. Deci numai Biserica, prin Sfintele Taine, prin preot, ne poate ajuta.
Postul Creştin:
1. Temeiul scripturistic al postului
Dumnezeu a dat īn Rai porunca de a nu mānca din pomul cunostintei binelui si raului, pentru ca omul sa practice virtutea īnfrānarii, care este prima masura si conditie a īnsanatosirii morale.
Omul este chipul lui Dumnezeu (Fac. 1, 26), prin ratiune, vointa, sentiment (Treimea umana) si este asemenea lui Dumnezeu prin sfintenie, care se obtine prin practicarea virtutilor.
Atunci cānd omul se īnfrāneaza īn ceea ce priveste māncarea, el devine stapānul trupului, nu se mai lasa ispitit de el si nu mai este robul lui.
Adam, nesocotind porunca Divina, a amestecat binele cu raul, porunca lui Dumnezeu de a nu mānca si ispita diavolului de a mānca, rezultānd pacatul care a adus blestemul lui Dumnezeu si moartea trupeasca. (Rom. 7, 13) Astfel, Adam si Eva au pierdut, prin MĀNDRIA MINTII si POFTA TRUPULUI, comuniunea harica cu Dumnezeu, fiind dezbracati de haina cea tesuta de Dumnezeu - camasa Duhului Sfānt, care i-a protejat pāna la acea data īmpotriva greutatilor vietii.
Sfintii Parinti ai Bisericii Ortodoxe arata ca lacomia pāntecelui este primul pacat capital, din care izvorasc toate patimile. Īntr-adevar, īmbuibarea duce adesea la betie si lene, iar acestea aprind trupul spre desfrānare.Toate acestea, avānd nevoie de bani, conduc la furt, īnselaciune, avaritie. Cine nu poate dobāndi bani se īntristeaza, se mānie si invidiaza pe cei care au si, astfel, rezulta pacate mari a caror urmare este moartea sufleteasca si trupeasca.
Postul este, īn schimb, spre folosul trupului si al sufletului, pe care le purifica si le īntareste prin harul lui Dumnezeu. Din aceste motive si legea Vechiului Testament recomanda postul si arata foloasele lui: “Nu fi nesatios īntru toata desertaciunea si nu te apleca spre mīncaruri multe... pentru nesat multi au pierit, iar cel īnfrānat īsi va spori viata”. (SIRAH 37, 32-34)
Māntuitorul a postit 40 de zile si 40 de nopti (Mt. 4, 2) si tot El ne īnvata cum sa postim (Mt. 6, 16-18), pentru ca “diavolul nu poate fi izgonit decāt prin post si rugaciune”. (Matei 17, 21) Īn Noul Testament “Sfintii Apostoli slujeau Domnului, se rugau si posteau”. (Fapt. 14, 23, 13, 2-3; II Cor. 6, 5)
2. Temeiul patristic si canonic al postului
Biserica Crestina Ortodoxa a rānduit postul pe temeiul practicii Māntuitorului, a Sfintilor Apostoli si a ucenicilor acestora, pentru toti crestinii.
Īn mod special, īn perioada celor patru posturi (Craciunului, Pastelui, Sfintilor Apostoli Petru si Pavel si Sfintei Marii) - crestinii se pregatesc sufleteste si trupeste pentru Sfānta Spovedanie si Sfānta Īmpartasanie.
Sfintii Parinti spun ca postul:
potoleste poftele trupului (Sf. Evagrie Monahul);
deprinde vointa sa domine asupra lacomiei pāntecelui, care alunga toate virtutile (Nil Ascetul);
- este o jertfa bine placuta lui Dumnezeu si deci un act de cult;
- īnlesneste savārsirea tuturor virtutilor si ajuta rugaciunea;
- purifica organismul de toxine, īl īnnoieste si-l fereste de boli, iar de unele īl vindeca.
Avānd īn vedere importanta postului, s-a ajuns la stabilirea obligatiei de a tine posturile rānduite de biserica prin canoanele Sfintilor Apostoli si ale Sfintilor Parinti. Astfel, canonul 69 apostolic sanctioneaza pe clerici cu caterisirea daca nu tin Postul Mare si Postul de miercuri si vineri, iar pe laici cu afurisirea (exceptie fac bolnavii).
Canonul 52 de la Laodiceea repeta obligatia de a posti miercuri si vineri. Canonul 8 al lui Timotei din Alexandria dezleaga de post pe femeia care naste, iar canonul 10 dezleaga de post pe cei bolnavi.
Cel ce nu poate posti din cauza bolii, sa faca mai multa milostenie, sa se roage mai mult, sa īmplineasca cu rāvna poruncile dumnezeiesti.
Principiul calauzitor cu privire la hrana este, dupa Sf. Casian, de a nu da trupului spre satisfacerea placerii ci spre īndreptarea slabiciunii.
Sfāntul Maxim Marturisitorul spune: “Cei ce se īmpartasesc de māncare, din alte motive decāt de hrana si tamaduire, se vor osāndi cu cei care s-au dat desfatarii“.
Sfāntul Ioan Gura de Aur spune ca postul ni s-a dat de Dumnezeu ca leac salvator, prin care sa se stārpeasca pacatul desfrānarii si grija lumeasca sa se īndrepte spre activitatea duhovniceasca.
Exista postul simturilor, al mintii si al duhului. Pacatul vine prin doua izvoare: prin mānie si prin lacomie, iar prin post si rugaciune acestea seaca.
Īnainte de a posti trebuie sa ne īmpacam cu toti semenii nostri. De la Māntuitorul Iisus Hristos am aflat ca Dumnezeu este iubire si porunca cea mai mare este porunca iubirii de Dumnezeu si de oameni.
Una din legile iubirii se numeste iertare si, īmplinind-o, vom īnfrānge mānia. Māntuitorul Iisus Hristos ne-a spus: “De veti ierta oamenilor gresealele lor, ierta-va si voua Tatal vostru cel Ceresc; iar de nu veti ierta oamenilor gresealele lor, nici Tatal vostru nu va va ierta gresealele voastre”. (Mt. 6, 14-15)
Pentru a fi numiti “fiii Tatalui Ceresc” trebuie sa iubim pe vrajmasii nostri, sa facem bine celor ce ne urasc si sa ne rugam pentru cei ce ne asupresc. (Mt. 5, 43)
A rasplati binele cu raul este lucrare diavoleasca, a rasplati raul cu raul este lucrare dobitoceasca, a rasplati binele cu bine este lucrare omeneasca, iar a rasplati raul cu bine este lucrare dumnezeiasca si virtute crestina.
Prin iubire si iertare biruim mānia, din care izvorasc atātea rele, iar prin post secam fāntāna otravitoare a atātor patimi aducatoare de moarte.
Trebuie apoi sa mergem la duhovnic pentru a ne spovedi si a ne usura sufletul de pacate. Dupa aceea vom primi binecuvāntarea de a posti si astfel vointa noastra va fi ajutata de puterea harului dumnezeiesc.
Cu privire la post, Sfāntul Ioan Gura de Aur ne īndeamna astfel: “Nu numai gura si stomacul vostru sa posteasca, ci si ochii, picioarele si māinile si toate madularele trupului vostru. Māinile sa posteasca, ramānānd curate de hotie si lacomie, picioarele nealergānd spre locuri pacatoase, ochii sa nu priveasca la frumuseti straine, gura sa posteasca de sudalme si de vorbiri rusinoase”.
Vremea postului este o vreme de bucurie duhovniceasca, īn care simti cum te eliberezi de lanturile patimilor care te tineau īn robie. Numai fariseii erau tristi cānd posteau, fiindca o faceau ca sa fie laudati de oameni si nu pentru a se apropia de Dumnezeu.
Vom enumera īn continuare treptele postului, adica cele sapte feluri de hrana pentru crestini:
1. Prima treapta a postului este cea a CARNIVORILOR. Īn aceasta categorie intra persoanele care, īn afara zilelor de miercuri, vineri si posturile rānduite de Biserica, folosesc īn alimentatie si carne. Acest tip de alimentatie īncetineste foarte mult progresul la rugaciune.
2. A doua treapta este aceea a LACTO-VEGETARIENILOR, adica a acelora care nu manānca niciodata carne, ci lapte si produse lactate, oua si legume fierte. Aceasta este de obicei viata de obste a calugarilor.
3. A treia treapta a postului este aceea a VEGETARIENILOR, adica a acelora care manānca numai zarzavaturi si legume fierte sau crude. Īn aceasta treapta a postului ajung de obicei calugarii cei mai rāvnitori. De aici īncep treptele postului cele mai aspre, pe care pasesc de obicei, cu binecuvāntarea duhovnicilor, sihastrii si pustnicii cei mai nevoitori.
4. A patra treapta a postului este aceea a FRUCTIVORILOR, adica a acelora care manānca o data īn zi pāine si fructe fierte sau crude. Cine a ajuns īn aceasta treapta a postului, poate stapāni cu usurinta trupul, gāndurile si poate spori repede pe calea rugaciunii.
5. A cincea treapta a postului este cea a HRANEI USCATE, la care ajung de obicei pustnicii cei mai rāvnitori, care, īn aceasta aspra nevointa, manānca numai pesmeti muiati īn apa cu sare sau putin otet, o data īn zi, cu masura. Astfel se nevoiau sihastrii de pe Valea Nilului.
6. A sasea treapta a postului este MANA DUMNEZEIASCA, la care ajung foarte putini asceti, dupa o īndelungata nevointa, īntariti fiind cu darul Duhului Sfānt.
Acestia se īndestuleaza numai cu Sfānta si Dumnezeiasca Īmpartasanie, pe care o primesc o data sau de doua ori pe saptamāna, fara a mai gusta altceva, decāt putina apa. Ei traiesc pe pamānt viata īngereasca, mintea lor fiind rapita īn extaz, nu au nevoie de nimic material (hrana, īmbracaminte, odihna), fie ca este iarna sau vara nu simt frigul sau caldura, fiind acoperiti cu Harul lui Dumnezeu.
Postul crestinilor variaza, dupa rāvna si puterea postitorilor:
1. - primul post este postul negru, cānd postitorii nu beau si nu manānca nimic īn ziua cānd postesc;
2. - al doilea post este postul mijlociu, īn care se manānca o data pe zi dupa ora 15 putina pāine si apa;
3. - al treilea post este atunci cānd crestinii manānca māncare fiarta (de post), o data īn zi, cu cumpatare;
4. - al patrulea post este atunci cānd crestinii manānca māncaruri de post fierte, de doua ori sau de trei ori pe zi;
5. - postul īngaduitor este acela īn care crestinii manānca māncaruri īndulcite cu untdelemn sau peste si beau putin vin.
Postul adevarat este totala īnfrānare de māncare si māncare uscata; iar māncarea cu untdelemn, peste si vin īn timpul postului se numeste dezlegare partiala a postului.
6. Durata postului
Dupa durata, postul este de o zi, de trei zile, de o saptamāna si mai lung, cum sunt cele patru posturi de peste an:
. Postul Pastelui, de sapte saptamāni;
. Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel care variaza īntre o zi si cāteva saptamāni, īn functie de data Pastelui;
. Postul Adormirii Maicii Domnului, de doua saptamāni;
. Postul Craciunului, de sase saptamāni.
Miercurea postim caci atunci a fost vāndut Māntuitorul la evrei de catre Iuda vānzatorul, pe 30 de arginti. Iar vinerea postim caci atunci a fost judecat Iisus Hristos si rastignit pe crucea Golgotei la orele 12, iar dupa trei ore si-a dat duhul pe Cruce si a fost īnmormāntat, pentru māntuirea īntregii lumi.
Īn aceste zile postesc obligatoriu īn tot cursul anului toti credinciosii, cānd manānca numai legume si zarzavaturi, afara de unele exceptii prevazute īn calendar.
Postul de luni este obligatoriu pentru calugari si benevol pentru credinciosi. Lunea postim ca sa īntreaca postul crestinilor cu o zi fata de postul Legii vechi, care tinea numai doua zile, lunea si joia.
Pentru a fi primit de Dumnezeu, postul trebuie tinut de crestini numai cu sfatul si binecuvāntarea duhovnicului si nu dupa propria rānduiala a fiecaruia.
Participānd la toate slujbele Sfintei Biserici īn timpul postului, sufletul si trupul nostru se vor īntari cu puterea harului dumnezeiesc pentru a posti.
Chiar daca nu am postit, trebuie sa ne spovedim, pentru a ne usura sufletul de pacate si astfel sa punem īnceput bun māntuirii noastre. Īn acest caz, vom primi dupa spovedanie Sfānta Agheasma mare.
Rugaciunea īmpreuna cu postul sunt ca doua aripi cu ajutorul carora vom putea urca la īnaltimea vietuirii duhovnicesti, adumbriti īn permanenta de darul lui Dumnezeu.
7. Dezlegari de posturi pentru bolnavi si suferinzi
Bolnavii si suferinzii, pentru a via lui Dumnezeu, dupa cuvāntul Dumnezeiestii Scripturi, dobāndesc dezlegare de la cei īn drept. Aceasta dezlegare se da īnsa cu multa atentie, spre a folosi, iar nu spre a pagubi.
Astfel, bolnavii si suferinzii, numai dupa consultarea unui medic iscusit, drept credincios crestin, temator de Dumnezeu, care este lamurit ca pacientul sau are trebuinta de supraalimentatie pentru reīnsanatosire si īntarire, pot capata dezlegare īn posturi de la Arhiereul ori Duhovnicul lor, spre a mānca anumite feluri de bucate de dulce (frupt), care sunt oprite cu desavārsire a se mānca de cei sanatosi, īn posturile anului (Can. 69 Apost.). Aceasta se recomanda atāt bolnavilor care sunt internati īn spitale, cāt si celor ce sunt acasa.
Sf. Apostol Pavel zice: “Cel ce manānca sa nu dispretuiasca pe cel ce nu manānca, iar cel ce nu manānca sa nu judece pe cel ce manānca, fiindca Domnul l-a primit... Cel ce manānca, pentru Domnul manānca, caci multumeste lui Dumnezeu; si cel ce nu manānca, pentru Domnul nu manānca si multumeste lui Dumnezeu. Caci nimeni dintre noi (drept-credinciosii, tematorii si iubitorii de Dumnezeu crestini) nu traieste pentru sine si nimeni nu moare pentru sine. Ca daca traim, pentru Domnul traim, si daca murim, pentru Domnul murim. Deci si daca traim si daca murim, ai Domnului suntem...” (Rom. 14, 3, 6-8; Mt. 15, 11; Mc. 7, 15; F. Ap. 10, 15; Rom. 14, 20; I Tim. 4, 4; Tit. 1, 15)
Postul este o potrivire a vietii omului, ca apa din oala pe care o pui la foc. Daca oala pusa la foc este goala, mai pui apa īn ea, ca sa nu se sparga de taria focului; iar daca e plina ochi, mai deserti din ea, ca nu cumva fierbānd, sa curga īn foc si sa-l stinga.
La īntretinerea vietii omenesti trebuie alimentatie cu chibzuiala, sanatoasa si īnteleapta. Ce e prea mult vatama si ce e prea putin pagubeste. Sf. Vasile cel Mare zice asa: “Īnfrānarea (de bucate) se masoara fiecaruia dupa puterea sa trupeasca”.
Dupa marturisirea Sfintei Scripturi, postul este de folos:
. īn vremea judecatii lui Dumnezeu (Ioan 3, 4-7);
. īn vreme de nenorociri si primedjii (2 Regi 1, 12);
. pentru izbavirea de primejdiile viitoare (Ioil 12, 12);
. īn vreme de suferinta a Bisericii (Mt. 9, 15);
. pentru a ajuta pe cei īn suferinta (Ps. 34, 12), vindecāndu-se de tot felul de boli sufletesti si trupesti;
. pentru īntoarcerea la Dumnezeu (2 Par. 20, 13).
Sfāntul Apostol Pavel ne spune ca: “...trupul pofteste īmpotriva Duhului, iar Duhul īmpotriva trupului”. (Gal. 5, 17) Deci sa taiem placerile trupului pentru a īntari prin Harul Dumnezeiesc sufletul si astfel sa biruim, prin post, patimile si pe diavol.
Prin post ne smerim trupul, iar prin priveghere si rugaciune ne luminam mintea. Māncarurile grase si alcoolul ridica din stomac un nor material gros, care īmpiedica luminile Duhului Sfānt sa se pogoare asupra mintii.
Daca vrei sa fii īntelept, da fiecarei parti din tine, adica sufletului si trupului, cele de care sunt vrednice:
Ø partii rationale a sufletului da-i sa citeasca scrieri duhovnicesti si rugaciuni;
Ø māniei da-i dragoste duhovniceasca care se opune urii;
Ø poftei da-i cumpatare si īnfrānare;
Ø trupului da-i hrana si īmbracaminte, atāta cāt sunt de trebuinta.
Daca postim, diavolii se īndeparteaza iar īngerul pazitor, plin de bucurie, se apropie de noi. Postul este zid puternic asezat de Dumnezeu īn calea pacatelor, palat al lui Hristos si cetate a Duhului Sfānt, pavaza a credintei, semn al dragostei si īntarire a īntelepciunii.
Postul face ca sufletul sa straluceasca si īnalta simturile, supune pe trup duhului, face inima zdrobita si smerita, nimiceste norul poftelor, stinge aprinderea desfrānarii si lumineaza īntelepciunea omului.
Postul pazeste pe prunci, face curat pe tānar, umple de vrednicie pe batrān, este pazitorul fecioriei, goneste rāsetele dezmatate, cāntecele desfrānate, dansurile desucheate.
“Daca lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi razboaie, tribunale si īnchisori. Postul i-ar ajuta pe toti sa se īnfrāneze, nu numai de la māncare, ci sa izgoneasca iubirea de arginti, lacomia si orice viclesug. Postul ne face asemenea cu īngerii”. (Sf. Vasile cel Mare)
Medicina recomanda īnfrānarea si postul ca mijloace de preīntāmpinare si de vindecare a bolilor. Medicii au constatat ca dupa trei zile de māncare cu carne, īn organism se afla 67.000 de microbi/cm 3 , iar dupa un regim vegetarian se gasesc numai 1.500 de microbi/cm 3 .
Cel care nesocoteste porunca postului fara motive īndreptatite de vārsta, sanatate si conditii de munca, este calcator de porunca dumnezeiasca.
Vremea postului este vreme de lupta pentru a īnfrānge māndria mintii prin smerenie, mānia prin iertare si lacomia trupului prin īnfrānare.
Postul care īi place lui Dumnezeu (Is. 58, 3) este atāt cu sufletul, cāt si cu trupul, sprijinit si īntarit de rugaciune, fapte bune, spovedanie si pecetluit cu Sfānta Īmpartasanie.
Postul este mica noastra jertfa, pe care o aducem lui Dumnezeu din dragoste, ca raspuns la jertfa si dragostea Sa mare pentru māntuirea noastra. Postul este marturie a legaturii noastre harice cu Dumnezeu.
Drept aceea, lasānd sa īncolteasca aceste īnvataturi īn inima noastra, sa umblam īn vremea postului: “Cuviincios ca ziua: nu īn ospete si īn betii, nu īn desfrānari si īn fapte de rusine, nu īn cearta si īn pizma; ci īmbracati-va īn Domnul Iisus Hristos si grija de trup sa nu o faceti spre pofte”. (Rom. 13, 13-14)
Rezultatele postului vor fi optime numai īn masura īn care credinciosul īsi īndumnezeieste firea sa omeneasca prin har, care transforma persoana omului īntr-un mediu de actiune a energiilor divine.
Īn concluzie, reamintim ca postul este cea dintāi porunca dumnezeiasca, data pentru māntuirea noastra.
9. Virtutile medicale ale postului
Omul, prin procesul chimic de metabolism, īncorporeaza elemente chimice din mediul exterior īn mediul interior pe baza individualitatii organismului sau. Astfel, substanta primita din exterior este metabolizata, transformata īn compusi chimici din care se alcatuieste trupul omenesc, devenind tesuturi si organe. Dar tesuturile si organele noastre mor īn fiecare clipa si, de aceea, sunt īnlocuite, tot īn fiecare clipa, prin procesele chimice permanente de la nivelul celulelor.
Principala functie a celulei este nutritia, termen care poate tine locul termenului de “metabolism”. Nutritia īnseamna viata. Īn cadrul proceselor metabolice de nutritie, celula furnizeaza organismului si energia de care acesta are nevoie.
Pentru a fi utila organismului, deci celulelor, hrana trebuie radical transformata īn compusi chimici care pot fi primiti de catre celule.
Celula primeste proteine, zaharuri si grasimi, iar cu ajutorul enzimelor, ea divizeaza acesti compusi īn fragmente din ce īn ce mai mici. Apoi, tot celula recompune fragmentele īn substante complexe, pe care le īncorporeaza īn propria sa substanta, realizānd astfel permanenta īnlocuire a tesuturilor noastre.
Schimburile chimice la nivelul celulelor īsi mentin ritmul si īn cele mai vitrege conditii, adica si īn situatia īn care organismul nu mai este hranit. Īn acest caz, celula consuma substante din rezervele organismului.
Orice schimb chimic produce deseuri la nivel celular. Cānd aceste deseuri devin importante, ele perturba mecanismele de nutritie, īn special īn prima lor componenta, aceea de fragmentare a substantelor primite de celula. Mai pe īntelesul tuturor, celula rupe aceste substante conform unor scheme precise pentru a obtine niste compusi precisi; exactitatea este esentiala, fiindca altfel acesti compusi nu pot fi folositi mai apoi.
Din diverse cauze, printre care se numara si acumularea acestor deseuri, celula face la un moment dat o greseala: īn loc sa rupa corect o substanta, o fragmenteaza aberant, ceea ce rezulta din aceasta operatie fiind un compus pe baza caruia nu se poate sintetiza nici o substanta utila, fiind si nociv īn acelasi timp. Asemenea compusi aberanti sunt celebrii “radicali liberi”, iar nocivitatea lor este data de faptul ca pot afecta ADN-ul, informatie genetica necesara celulei pentru a functiona.
Deci, nutritia, esentiala vietii, este īn acelasi timp cauza īmbatrānirii si mortii si se afla la originea unor afectiuni extrem de grave, cum ar fi cancerul.
Revenind la problema bolii, trebuie facute cāteva precizari:
Ų bolile infectioase sunt boli de atac, produse de agresiuni asupra organismului; ele sunt rezultatul virusilor si bacteriilor patrunse īn corp. Chiar si o banala “raceala” este, īn realitate, o viroza, iar o amigdalita este o infectie bacteriana;
Ų bolile degenerative sunt rezultatul fie al lipsei unor hormoni (de pilda cazul diabetului), fie al absentei unor vitamine sau a altor elemente chimice necesare organismului;
Ų bolile fara leac cele mai grave au la origine ceea ce am putea numi “auto-intoxicatia”, adica prezenta īn organism a unor substante nocive produse chiar de tesuturile umane.
Cea mai mare parte a cazurilor de cancer se pot explica prin aceasta notiune de “auto-intoxicatie” prin care radicalii liberi pot deregla informatia genetica a celulei, prin afectarea lantului ADN, perturbānd ritmul de multiplicare a celulelor, īn urma careia se formeaza tesuturile.
Tumorile maligne sunt dezvoltari aberante ale unui tesut, rezultate īn urma unei multiplicari celulare incorecte.
Perturbarea procesului de diviziune celulara se datoreaza erorilor ivite īn mecanismul de nutritie, iradierilor puternice sau īndelungate, atmosferei din ce īn ce mai poluate din orase, stilului de viata caracterizat prin stress, supraalimentatie si sedentarism.
Māncam si bem ceea ce ne place, nu neaparat ceea ce ne face bine. Īn tot ceea ce priveste stilul de viata, ne-am departat de natural, de ceea ce-i prieste organismului. De pilda, unele mecanisme fiziologice esentiale, numite functii adaptative, sunt din ce īn ce mai putin folosite. Prin aceste functii, organismul se adapteaza la modificarile mediului exterior, mecanismul de termo-reglare fiind una din aceste functii.
Īn atmosfera vietii moderne de astazi, aceste functii au ajuns aproape nefolosite, ele fiind īnlocuite cu mecanisme artificiale, de investitii ale omului īn perpetua sa cautare a maximei placeri prin efort minim.
Stingerea functiilor adaptative duce la disparitia functiilor fiziologice importante. Organismul nostru, creat de Dumnezeu cu legi precise de functionare, este dereglat datorita acestor schimbari petrecute īntr-un interval foarte scurt de timp.
Am īnlocuit din dieta noastra produsele naturale, īmbuibāndu-ne cu o gramada de otravuri bine ambalate. S-a perturbat de asemenea pāna si ritmul alimentatiei. Frecventa si mai ales abundenta meselor noastre au facut sa dispara o functie esentiala a organismului nostru, aceea de adaptare la lipsa hranei. Societatea contemporana, facānd din ce īn ce mai putin efort fizic, ar fi normal sa manānce mai putin. S-a īntāmplat īnsa invers: sedentarismul lumii contemporane este asociat unei abundente alimentare incredibile.
Singurul obicei bine īncetatenit, prin care s-a pastrat functia de adaptare la lipsa de hrana, este postul. El este urmasul normalitatii alimentare pe care am uitat-o de demult. Exista o ordine, o īntelepciune īn asezarea posturilor:
Ų postul Pastilor se tine primavara si reprezinta cea mai benefica si mai radicala cura de dezintoxicatie, fiindca īn mesele zilnice apar o multime de plante cu efecte depurative (diuretice);
Ų postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel si postul Adormirii Maicii Domnului deschid vara si, respectiv, anunta venirea toamnei, dispunerea lor fiind deosebit de utila īn cadrul igienei alimentare din acea perioada a anului;
Ų postul Craciunului este ultima perioada de detoxificare din cursul anului.
Acestor intervale de post le corespund perioade fara oprelisti alimentare, īn care gastronomia romāneasca se desfasoara īn toata bogatia sa. Īn timpul unei perioade de post negru intra īn actiune o multitudine de mecanisme subtile īn care este implicat īntregul organism, pāna la nivelul celular:
§ lipidele din tesuturile sub-cutanate sunt consumate;
§ arderile se obtin si pe seama proteinelor din tesutul muscular;
§ tot ce este īn exces īn trupul nostru se consuma, tot organismul participānd la efort.
Cea mai mare parte a “miraculoaselor” vindecari de cancer sunt asociate unui regim alimentar foarte sarac īn proteine animale, grasimi si zaharuri. Sub numele de cancer se ascund diverse tumori maligne caracterizate de īnmultirea aberanta a unor celule care au degenerat; acestea invadeaza tesutul īn care au aparut si, prin metastaza (fiind transportate prin vasele de sānge sau prin sistemul limfatic), prolifereaza īn noi zone ale organismului. Interesant este īnsa faptul ca organismul nu poate, practic, lupta īmpotriva acestor tumori. Sistemul imunitar nu reactioneaza cum ar trebui, fiindca nu considera noile tesuturi surse ale unei agresiuni. Ele nu sunt īn mod fundamental straine organismului pe care-l invadeaza si de aceea nu sunt distruse.
Medicina, īn lupta īmpotriva unui inamic atāt de perfid, cunoaste trei mari mijloace:
Ø extirparea
chirurgicala a tumorilor;
Ø chimioterapia prin citostatice;
Ø radioterapia.
Solutia chirurgicala se preteaza īn situatiile īn care cancerul a fost depistat devreme, iar celelalte mijloace au ca scop īncetinirea sau chiar stoparea multiplicarii celulare īn tesuturile canceroase, adica oprirea dezvoltarii tumorilor, fie prin substante chimice, fie prin iradiere.
Exista, īn medicina populara, atāt de dispretuita astazi, plante cu efect anticancerigen, o parte din aceste plante urmānd a fi prezentate īn aceasta lucrare. Dar la fel de important este regimul alimentar.
Tumorile sunt considerate de catre organism tesuturi normale si, din acest motiv, sunt perfect irigate; toate substantele necesare dezvoltarii lor le parvin din abundenta. Dar, īntr-o perioada de abtinere de la hrana, organismul īncepe sa consume din propria sa substanta, tot ce este īn exces contribuind la acest efort de a mentine necesarul energetic fara “aprovizionare” din exterior.
Dupa ce lipidele din tesuturile sub-cutanate sunt consumate primele, organismul foloseste, īntr-o ordine precisa, tot ce poate fi necesar arderilor. Din moment ce pāna si proteinele din tesutul muscular sunt consumate, este logic ca tesuturile bolnave, tumorile maligne, sa fie si ele utilizate.
Explicatiile de mai sus, asa simplist cum au fost enuntate, sunt singurele care pot arunca o raza de lumina asupra asa numitelor “vindecari miraculoase” īn care postul apare ca o constanta. Natura este cel mai bun medic si abtinerea de la hrana a organismelor bolnave este o regula. Sa ne aducem aminte de reactia īn fata bolii a unui animal bolnav care este mult mai normala decāt a noastra. El refuza orice fel de hrana, multumindu-se cu putina apa.
S-a observat, chiar si statistic, ca īn “vindecarile miraculoase” exista o relatie īntre aceste cazuri si ceea ce se numeste “stare de rugaciune”, “starea mistica”. Indiferent daca suntem credinciosi si īntelegem ca rugaciunile pot fi īmplinite sau daca suntem rationalisti si ajungem la concluzia ca auto-sugestia face minuni, realitatea ramāne: exista oameni care se vindeca īn cazuri pe care medicina le considera pierdute, iar, īn vindecarea lor, o anumita stare de spirit - specifica momentelor īn care ne rugam cu credinta nestramutata - are o importanta covārsitoare.
Trebuie sa fim convinsi ca vindecarea adevarata nu se datoreaza doar regimului alimentar, stilului de viata si ceaiurilor de plante pe care le-am baut; toate acestea nu ar fi de ajuns fara acea convingere intima stimulata de rugaciune, ca bunatatea lui Dumnezeu se poate revarsa asupra omului īn suferinta, vindecāndu-l.
Mergānd pe firul acestei dimensiuni spirituale, putem cita īn continuare cuvintele Māntuitorului nostru: “Eu sunt calea, adevarul si viata” si tot Domnul nostru Iisus Hristos ne īndeamna: “Rugati-va neīncetat”. Māntuitorul nostru este viata pentru ca ne-a rascumparat din pacatul savārsit īn urma neascultarii protoparintilor nostri Adam si Eva, care au creat pe pamānt boala si moartea.
Māntuitorul ne-a repus la dispozitie ENERGIILE HARICE NECREATE ALE DUHULUI SFĀNT, care vor ajuta celulele organismului nostru sa-si īmplineasca functia de nutritie normal, suplinind īn acelasi timp lipsa de energie rezultata īn urma abtinerii de la māncare. (vezi anexa 2)
Prin urmare, se poate afirma ca postul nu este numai un mijloc de prevenire a bolilor degenerative, īntre care cancerul are un loc de frunte, ci si cea mai naturala cale de vindecare īn acest tip de afectiuni.
10. Aspectele terapeutice si profilactice ale postului īn tratamentul afectiunilor tumorale
Pentru obtinerea de rezultate favorabile īn tratamentul afectiunilor tumorale, vom avea nevoie de o perioada de aproximativ un an de zile, īn care efortul nostru se va īndrepta atāt catre regimul alimentar, cāt si catre domeniul pregatirii spirituale.
a. Regimul alimentar
Meniul zilnic va consta din:
- ceaiuri de plante neīndulcite, cu aproximativ 2-3 h īnainte de masa;
- fructe, legume crude rase cu aproximativ 1, 1/2 - 2 h īnainte de masa, din care morcovul sa fie nelipsit;
- o farfurie de ciorba (bors), ce va fi īnsotita de o cantitate tot mai mare de ceapa, usturoi, hrean, crude si putina pāine. Usturoiul si ceapa sunt plante care ar putea īnlocui farmacii īntregi. Ele stimuleaza circulatia, scad tensiunea, combat arteroscleroza si sunt un bun antidiabetic; īn plus sunt deosebit de eficace īmpotriva bolilor contagioase. Consumate crude, au un rol preventiv īn unele forme de cancer. Īn uz extern, cataplasmele cu usturoi sunt excelente īn cazul reumatismului si diverselor nevralgii.
- Vinerea vom tine post negru.
Īn toata perioada de vegetatie a gradinii noastre sa preparam cāt mai des borsul straveziu de stevie. Iarna, ciorba e bine s-o acrim cu zeama de varza murata.
Plantele medicinale pentru ceaiuri, proaspat culese, sa le folosim o perioada cāt mai mare de timp, īn functie de sezonul lor, dupa care le folosim uscate. Gama ceaiurilor, care se beau de mai multe ori pe zi, trebuie sa se largeasca din ce īn ce mai mult.
Dieta alimentara sa fie īnsotita si de un efort fizic mediu (lucrul māinilor).
Folosirea vegetalelor nefierte īn alimentatie ne va ajuta si la disparitia senzatiei de foame.
Nu trebuie sa uitam ca omul primitiv avea o alimentatie vegetariana: 50-60 % din alimente erau cereale, iar restul erau muguri, fructe si legume din flora spontana. Mai tārziu, dupa ce oamenii au descoperit focul si au īnceput sa vāneze, schimbāndu-si alimentatia, echilibrul sanatatii lor a fost destabilizat si au aparut primele boli.
Noi, oamenii moderni, continuam si acum acest obicei nesanatos, iar efectele le vedem zilnic. Practic, nici un produs de sinteza nu poate īnlocui vitaminele, sarurile minerale si enzimele vegetale. Enzima este un ferment natural proteic, care se gaseste numai īn cruditati si alimente neprelucrate termic. Este bine sa se stie ca la temperatura de 38° enzimele īncep sa se deterioreze, iar la 54°, ele dispar complet din alimente. Orice om bolnav are o carenta de enzime. Iata deci cum numai una din componentele naturale, de care avem atāt de multa nevoie, este practic exclusa din alimentatia noastra zilnica.
Respectānd meniul amintit, cu timpul va apare indiferenta fata de orice tentatie culinara, ceea ce īnseamna un progres, renuntānd practic la desfatarea alimentara. De asemenea, va apare senzatia de usurinta fizica datorata reducerii vizibile a greutatii corporale. Alimentatia foarte saraca trebuie sa duca la consumarea completa a tesuturilor tumorale, fie ele chiar maligne si metastazate.
b. Pregatirea spirituala
Celalalt element al curei tine de domeniul pregatirii spirituale prin:
Ų participarea la slujbele manastirii si īmplinirea Tainelor Bisericii, amintite la timpul potrivit īn lucrare;
Ų implicarea īn viata bisericeasca, prin īnsusirea cāntarilor. Aceste cāntari au rol vindecator pentru ca transpun pe bolnav īntr-o stare de liniste, de contemplatie relaxanta īn care gāndurile negre sunt cu totul izgonite, canalizāndu-ne mintea spre o gāndire pozitiva.
Cāteva luni la rānd, singura noastra ocupatie trebuie sa devina respectarea unui stil de viata aspra, īn care sa īmbinam disciplina spirituala stimulata de cāntec (cāntari de rugaciune), alimentatia foarte saraca si efortul fizic.
Importanta este, īn primul rānd, credinta bolnavului īn Dumnezeu si vointa de a lupta. La fel de importanta este si īntoarcerea la un regim de viata mai aproape de natura, īn care raportul dintre efortul fizic si hrana de zi cu zi este diferit de cel din lumea de astazi.
Vindecarea celor bolnavi trebuie sa fie doar punerea īn practica a unei īntelepciuni stravechi, inspirata din natura: un animal bolnav se abtine de la orice māncare. Īn plus, omul, vazāndu-se īn aceasta situatie grava, trebuie sa lupte īmpotriva convingerii sale ca nu o va putea īnfrānge, īmpotriva gāndurilor pesimiste care īi fac mai mult rau decāt ne putem īnchipui. Pentru izgonirea lor este foarte indicat efortul fizic (preocuparea de a face ceva).
Osteneala fizica atrage asupra noastra Duhul Sfānt si alunga lucrarea diavoleasca din jurul nostru. Munca, īmpreuna cu postul, au un efect conjugat. Ca urmare a efortului, arderile sunt mai intense, organismul consuma energie din orice, nevoile energetice sunt mai mari, oferta nutritiva fiind mai mica.
Sfintii Parinti ne īnvata ca Duhul Sfānt nu vine decāt īntr-un trup istovit (obosit). Prin atragerea Duhului Sfānt asupra noastra, deschizāndu-ne mintea si inima catre Dumnezeu, nu facem decāt sa compensan lipsa de energie, cauzata de aportul alimentar scazut, cu Energiile Harice Necreate pe care ni le ofera Duhul Sfānt. Īn esenta, īndemnam organismul uman sa utilizeze ENERGIA HARICA DUMNEZEIASCA, realizānd, cu mila si atotbunatatea proniei ceresti, minunea vindecarii asupra noastra si, īn acelasi timp, devenim si lucratori ai asemanarii noastre cu Dumnezeu. Amintim aici faptul ca omul a fost creat dupa chipul lui Dumnezeu, prin cele trei dimensiuni pe care le are personalitatea sa: vointa, ratiunea si sentimentul, si totodata ne putem asemana cu Dumnezeu numai prin Sfintenie. Iar sfintenia nu o putem dobāndi decāt prin chemarea si tinerea Duhului Sfānt asupra noastra pe o perioada cāt mai mare de timp.
Duhul Sfānt este a treia persoana a Sfintei Treimi, avānd Energie Harica Necreata Sfintitoare, ce izvoraste din Sfānta Treime, fiind pretutindeni īn acest univers si īmplinitoare a tot lucrul bun. De aceea, ne īndeamna Māntuitorul sa ne rugam neīncetat si sa ne punem nadejdea numai īn Dumnezeu. “Veniti la Mine toti cei osteniti si īmpovarati si Eu va voi odihni pe voi”. (Mt. 11, 28)
Reamintim, īnca o data, ca mijloacele de dobāndire a Duhului Sfānt nu ni le pune la dispozitie decāt Biserica, parcurgānd sub īndrumarea ei cele trei etape ale restabilirii omului pe pamānt, pentru īnsanatosire.
Pe cei sanatosi, postul, īnsotit de rugaciune, īi va ajuta sa se fereasca de boala. Pentru ca e mult mai usor sa prevenim boala decāt sa o vindecam.
Nu trebuie sa facem din postul negru sau din vegetarism niste principii absolute. Oamenii trebuie sa tina post atunci cānd este necesar si cānd a rānduit Biserica, dupa sfatul parintilor duhovnici la care sunt sub ascultare, si sa manānce suficient atunci cānd este īngaduit. Aceasta īngaduinta nu este acordata īntāmplator, existānd o logica īn alternanta sezoniera a posturilor din timpul unui an. Totul este perfect armonizat īn aceasta desfasurare, de la alternanta intervalurilor de post si a celor de dulce, pāna la perioadele de maxima eficienta a ierburilor de leac de care ne vom ocupa īn paginile urmatoare.
Dorim sa mentionam ca, atunci cānd ne-am propus a concretiza un model practic de regim alimentar, necesar de urmat īn caz de tumori, am plecat de la exemple concrete de bolnavi care s-au vindecat. Amintim aici cazul medicului german Alexander Reinhardt, de confesiune catolica care, īn 1987, a aflat ca nu mai are de trait mai mult de un an. Suferea de un cancer pulmonar inoperabil, deja metastazat. Īntrerupe tratamentul radioterapic si chimioterapic, fiindca nu faceau decāt sa-i īntārzie sorocul mortii si sa-i faca asteptarea chinuitoare. Īn primavara aceluiasi an, a hotarāt sa plece la Manastirea Agapia, unde a parcurs īn īntregime toate treptele restabilirii sanatatii sufletesti si trupesti, prin intrarea sub ascultarea unui parinte duhovnic iscusit, īmplinind rugaciunea particulara, rugaciunea īn Biserica si postul dupa toata rānduiala ascultarii. Dupa un an de zile, tesuturile canceroase fusesera aproape complet consumate, iar medicul vindecat. Avānd ca puternic suport motivational vindecarea sa, editeaza cartea POVETELE MAICII SOFRONIA (Editura L.V.B., 1991) unde, īn termeni simpli, explica minunea vindecarii sale, īn care arata ca importanta a fost īn primul rānd credinta īn Dumnezeu, īn vindecarea sufleteasca si vointa de a lupta. De asemenea, a fost importanta īntoarcerea la un regim de viata mai aproape de natura. Bineīnteles, plantele de leac au puteri nebanuite, dar ele singure nu pot vindeca pe oricine de orice.
11. Terapia prin plante (fitoterapia)
Īntr-o epoca īn care atāt de multi oameni se īndeparteaza tot mai mult de modul de viata naturist si sunt amenintati de boli grave din cauza unei false atitudini īn fata vietii, ar trebui sa regasim drumul ce duce spre plantele noastre medicinale, pe care Dumnezeu, prin bunatatea Sa, ni le-a daruit īnca din timpuri stravechi.
“Domnul lasa doctoria sa creasca din Pamānt si un īntelept n-o dispretuieste”. (Sirah 38, 4)
Dumnezeu a lasat pentru fiecare boala sa creasca o mica planta. Astfel, fiecare om īsi poate ajuta propria sanatate, daca va culege, va folosi cu grija si la timp plante din “farmacia Domnului”.
Ca urmare a faptului ca, īn perioada postului, utilizarea plantelor medicinale īn dieta alimentara zilnica are un rol important īn restabilirea echilibrului metabolic, ne vom ocupa īn continuare de problematica terapiei prin plante (fitoterapia), oferind date despre avantajele, culegerea, uscarea, pastrarea si formele prin care pot fi administrate plantele de leac. Exista īnca imens de multe valente inexplicabile ale acestor medicamente naturale.
Medicina chimioterapeutica, folosind substante de sinteza, lucreaza cu un numar mai mic de principii active decāt putem īntālni īn regnul vegetal.
Fitoterapia este tot o chimioterapie, numai ca “laboratorul” este īnsasi planta, iar produsele sunt mult mai benefice. Stiinta a demonstrat ca elementele chimice benefice ale plantelor sunt mai asemanatoare compusilor organismului uman, decāt compozitia medicamentelor de sinteza. De aceea, asimilarea lor si influenta asupra proceselor noastre metabolice este mult mai buna.
De asemenea, substantele active din plante nu sunt sub forma pura, ele avānd īn compozitia lor o serie īntreaga de compusi, care potenteaza actiunea terapeutica, scazāndu-le īn acelasi timp si toxicitatea. De multe ori, efectul benefic este datorat interactiunii mai multor principii active, unele īnca nestudiate de farmacologi.
Planta, īn īntregimea ei, este un medicament si nu doar o suma de substante, fiindca acestea din urma se potenteaza reciproc si o fac sa fie mult mai bine tolerata de organismul uman. Din acest motiv, nici un medicament de sinteza, īn care autorii īsi īnchipuie ca au concentrat toate valentele plantei, nu va fi la fel de folositor trupului nostru ca planta īn sine.
Interesant de subliniat este una din credintele cele mai misterioase din īntreg domeniul ierburilor de leac: īnainte ca boala sa fi dat primele semne de alarma, īnainte deci de orice simptom, plantele “simt” afectiunea ce e pe cale de a se naste! De aceea, īn jurul casei taranesti cresc si ierburi de leac, care pot contracara o parte din bolile gospodarului, iar aparitia si dezvoltarea acestora este departe de a fi īntāmplatoare. De aici rezulta ca taranul traieste īntr-o comuniune profunda cu natura, uimitoare pentru noi, cei crescuti la oras. Īnsa, cea mai mare parte dintre plantele medicinale sunt culese din locuri salbatice, din luminisurile padurilor.
De la majoritatea plantelor se folosesc partile aeriene, recoltate īndeosebi īn timpul īnfloririi. Momentul recoltarii depinde de multi factori, dar, īn general, urmatoarele principii trebuie sa fie respectate:
· radacinile, rizomii, tuberculii si bulbii se recolteaza toamna tārziu, dupa caderea primei brume, sau primavara, īnainte de a da frunza; īn aceste perioade, principiile active sunt concentrate īn radacini;
· ramurile se recolteaza la īnceputul toamnei, cānd frunzele nu mai sunt īn activitate, iar substantele esentiale nu au coborāt īnca īn radacini;
· frunzele se strāng cānd sunt bine dezvoltate, dar īnainte de aparitia butonilor florali;
· florile se culeg īnainte de desfacerea completa si fecundatie;
· mugurii se culeg primavara, cāt mai devreme, īnainte de perfecta circulatie a sevei prin planta;
· fructele se culeg coapte, dar nu trecute din copt;
· semintele se culeg cānd plantele īncep sa se usuce.
Exista un calendar al culegerii plantelor de leac, pe care, īn liniile sale principale, īl vom parcurge īn continuare:
Ų ianuarie : vāsc;
Ų februarie : muguri de mesteacan, coaja de salcie, urechelnita;
Ų martie : podbal, muguri de plop, frunze de papadie, pochivnic;
Ų aprilie : frunze de ciubotica-cucului, urzica, fumarita;
Ų mai: radacini de raculet, flori de iedera, trei frati patati, mierea ursului, nasturel, napraznic, pelin, lingurea, roinita, paducel, limba mielului;
Ų iunie : cicoare, mac, telina, anghelica, arnica, lemnul Domnului, brusture, cretisor, miruta, musetel, parul Maicii Domnului, vinarita, maces, brāncuta, silur, nalba, dumbet, sulfina, soc, galbenele, verbina;
Ų iulie-august : frunze si vārfuri īnflorite de busuioc, catusnica, coada soricelului, cimbrisor, coltul lupului, isop, iarba neagra, matasea porumbului, tei, albastrele, flori de musetel, lumānarica, splinuta;
Ų septembrie si octombrie : pentru majoritatea plantelor de leac este vremea recoltarii fructelor.
Trebuie avut grija ca recoltarea sa se faca īntotdeauna pe timp uscat si īnsorit. De asemenea, la culegere trebuie evitate zonele din apropierea suprafetelor agricole, care pot fi stropite cu substante chimice sau unde s-au raspāndit īngrasaminte; trebuie cautate poieni izolate īn mijlocul padurilor, locuri neumblate. Nu se vor culege niciodata plante cu insecte pe ele sau plante aflate īn locuri cu ciuperci.
Pentru uscare, se vor folosi īncaperi aerisite, spatioase, cu temperatura ridicata (20°-25°C) īn care plantele, legate īn buchete rare, pot fi suspendate. Īn ceea ce priveste formele de administrare, cele mai des īntālnite sunt infuzia, decoctia si maceratia. Mai sunt folosite alcoolatul, vinul medicinal, siropul, esenta, extrasul, sucul.
Infuzia īnseamna oparirea plantei sau amestecului de plante īn apa clocotita si lasarea vasului acoperit timp de aproximativ 10 minute (īn cazul radacinilor, īn jur de 25 de minute).
Īnainte de oparire, se recomanda lasarea plantelor timp de cāteva minute īn apa rece. Dupa oparire, infuzia se strecoara. Eficienta terapeutica maxima a infuziilor este atunci cānd se beau calde, dupa aproximativ 15-20 de minute de la preparare.
Decoctia este fierberea plantelor īn apa, la foc molcom, timp de 15-30 de minute. Este un procedeu specific de preparare a ceaiurilor din radacini, fructe si scoarta ramurilor.
Infuziile si decoctiile nu se īndulcesc. Daca totusi se simte nevoia acoperirii gustului uneori cam amar al plantei, vom folosi numai miere. Īn acest caz sa evitam produsele industriei alimentare. Este de preferat mierea naturala, cumparata direct de la producator. De asemenea, trebuie avut grija ca florile din care a fost obtinuta mierea sa nu interactioneze cu planta pe care o folosim īn infuzie sau decoctie.
Maceratia īnseamna lasarea plantei īn apa rece, īn alcool, īn vin sau īn ulei. Timpul maceratiei este diferit de la planta la planta, īntre o noapte, cāteva zile sau chiar cāteva saptamāni, dupa care se strecoara.
Siropul se obtine fierbānd maceratiile īmpreuna cu mierea (50%), iar sucul se obtine prin presarea plantelor proaspete, īndeosebi a fructelor.
Ierburile de leac pot fi administrate pe cale bucala, prin bai, prin cataplasme, prin fumigatie sau inhalare.
O observatie esentiala, care priveste orice prelucrare a plantelor īn apa, se refera la calitatea apei. Sa nu folosim apa de la robinet. Aceasta este tratata chimic, iar compusii care au participat la acest tratament pot influenta actiunea substantelor din planta. Apa buna īnseamna fie apa de izvor sau de fāntāna, fie apa plata. Trebuie retinut de asemenea faptul ca nu trebuie folosite vase din metal sau daca sunt din metal, peretii interiori trebuie sa fie smaltuiti.
Deoarece spatiul īndrumarului nu ne permite sa intram mai īn amanuntime, pentru a ne largi dimensiunea cunoasterii personale, recomandam consultarea urmatoarelor titluri de lucrari īn acest domeniu:
I. Marturisirile Maicii Sofronia de Alexander Reinhardt.
II. Sanatate din farmacia Domnului de Maria Treben.
III. Terapia naturala -
Bucataria fara foc -
Minitratat de hrana vie de Elena Nita Ibrian.
Cel ce se decide sa īntrebuinteze plantele medicinale, ar trebui sa īnceapa cu cele depurative (care curata sāngele), cum ar fi leurda, urzica, ventrilica, papadia si patlagina.
Reamintim ca este foarte important sa se consume īn timpul zilei o cantitate mare de ceai īn cazul bolilor ce par incurabile.
Īn acest capitol ne-am straduit a īndruma oamenii atāt spre plantele medicinale si puterile lor, dar mai ales spre forta suprema a Creatorului, īn ale carui māini se afla cuibarita viata noastra.
La El sa cautam ajutor si māngāiere, iar la boala grea sa luam, smeriti si cucernici, ierburi din farmacia Lui. El ne conduce, de El depinde sa ne umplem de daruri si sa ne dirijeze viata dupa vointa LUI.
12. Radioul si televizorul īn timpul postului
Ansamblul vietii de familie a fost radical transformat de posturile de radio si televiziune. Aceste mijloace de comunicare īn masa patrund astazi, īn toata viata noastra. Nu mai este nevoie sa iesi pentru a fi afara. Īntr-o clipa lumea īntreaga este lānga tine.
Putin cāte putin, experienta elementara de a fi īn inima unei lumi launtrice, chiar sentimentul frumusetii acestei lumi launtrice, au disparut pur si simplu din cultura moderna.
Daca nu este televizorul, este muzica. Muzica a īncetat sa mai fie ceva ce se asculta, ea a devenit cu repeziciune un fel de fond sonor pentru conversatie, lectura, corespondenta etc. De fapt, aceasta nevoie de a asculta constant muzica releva imposibilitatea īn care se afla omul modern de a mai gusta linistea.
Daca crestinul de alta data traia, īn mare parte, īntr-o lume interioara, care īi oferea posibilitatea de a se concentra, cel de astazi trebuie sa faca un efort deosebit pentru a regasi dimensiunea esentiala a linistii, care este singura īn masura sa ne puna īn contact cu realitatile superioare. De aceea, problema radioului si a televiziunii īn timpul Postului nu este o problema marginala ci, sub multe aspecte, este o chestiune de viata si de moarte spirituala.
Trebuie sa ne dam bine seama ca este imposibil de a-ti īmparti pur si simplu viata īntre “tristetea īmbucuratoare” a Postului si ultimile noutati de pe ecran. Aceste doua lucruri sunt incompatibile si unul va ucide īn mod necesar pe celalalt. Si este foarte posibil ca, īn lipsa unui efort deosebit, “ultima noutate” sa aiba sansa de a iesi biruitoare.
De asemenea, televizorul a devenit, fara macar sa sesizam, idolul familiei noastre, la care ne īnchinam zilnic un timp cāt mai īndelungat, de la cel mai mic pāna la cel vārstnic.
Sa ne reamintim cum a hotarāt Dumnezeu sa pedepseasca īn Vechiul Testament īnchinarea la vitelul de aur a poporului lui Israel.
“ Si a zis Domnul catre Moise ...
Lasa-Ma dar acum sa se aprinda mānia Mea asupra lor, sa-i pierd ...
... Pe acela care a gresit īnaintea Mea, īl voi sterge din cartea Mea.
... Iata īngerul Meu va merge īnaintea ta, si īn ziua cercetarii Mele voi pedepsi pacatul lor”.
Astfel a lovit Domnul poporul, pentru vitelul ce īsi facuse, pe care-l turnase Aaron. (IESIREA 32, 9, 10, 33, 34, 35)
Acum, la cumpana dintre milenii, idolii popoarelor si-au sporit numarul īngrijorator, ceea ce a atras asupra omenirii dreapta mānie a lui Dumnezeu, care se face, pe zi ce trece, din ce īn ce mai simtita, atāt īn tara noastra, cāt si īn lume.
O prima masura, care poate fi sugerata, ar fi deci reducerea serioasa a folosirii radioului si televizorului īn perioada Postului. Nu putem spera la un post total, dar cel putin la unul ascetic, de exercitiu care, asa cum stim, presupune īnainte de toate schimbarea regimului obisnuit de ascultare si reducerea lui. Nu este nimic rau, de exemplu, īn a continua sa urmaresti stirile sau sa alegi programe serioase, mai interesante, care te pot īmbogati intelectual si spiritual.
Ceea ce trebuie sa īnceteze, cel putin īn perioada Postului, este acea vizionare continua la televizor, care transforma omul īntr-un obiect īnfundat īntr-un fotoliu, lipit cu privirea de ecran si absorbind pasiv tot ceea ce se transmite.
Postul trebuie simtit ca un timp special, un timp care este continuu prezent si care nu trebuie sa fie īntrerupt, sa se piarda, sa se distruga.
Cu cāt mintea omului va fi golita mai mult de tot ceea ce este creatural, de toate imaginile si ideile lucrurilor si fiintelor, cu atāt se va putea īnalta mai mult catre Dumnezeu, Īl va cugeta si-L va cuprinde.
“Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu” - cuvinte pe care Sfāntul Grigore de Nissa le comenteaza asa: “Cel care si-a curatit sufletul de orice īnclinare pacatoasa si de tot ceea ce este creatural, acela poate vedea chipul Naturii Dumnezeiesti, īn propria lui frumusete”.
Marii duhovnici ai poporului romān subliniaza īn scrierile lor ca, īn casa īn care exista televizor, acolo nu troneaza Dumnezeu, nu petrece Dumnezeu īn acea casa.
“Idolii neamurilor sunt argint si aur, lucruri facute de māini omenesti. Gura au si nu vor grai; ochi au si nu vor vedea;
Urechi au si nu vor auzi, ca nu este duh īn gura lor.
Asemenea lor sa fie toti cei ce-i fac pe dānsii si toti cei ce se īncred īn ei”. (Ps. 134, 15, 16, 17, 18)
Singura sansa de īnsanatosire a poporului romān nu este decāt aceea de a urma īndemnul psalmistului si a intra sub ascultarea Bisericii - corabia māntuirii neamului crestinesc. “Īntoarce ochii mei sa nu vada desertaciunea”. (Ps. 118, 37)
“Ca va judeca Domnul pe poporul Sau si de slugile Sale se va milostivi”. (Ps. 134)
III. IMUNOTERAPIA TRUPEASCĂ ŞI SUFLETEASCĂ
A. DESPRE IMUNOTERAPIE
Omul, creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, este o fiinta duala, alcatuita din trup si suflet.
Sufletului omenesc Creatorul i-a daruit haina de lumina a Duhului Sfānt (revedeti anexa 1), ca sa-l protejeze din toate directiile de lumea nevazuta a raului.
La rāndul sau, trupul a fost īnzestrat cu o arma nemaipomenita - IMUNITATEA.
Sistemul imunitar este cel care tine sub control permanent organismul uman. Ordinea pe care o impune sistemul imunitar īn sistemul fizic este asemanatoare ordinii eterne, care guverneaza īntreg universul pentru a-i sluji omului, ca acesta, la rāndul lui, sa lucreze īn vederea īndeplinirii scopului sau ultim - māntuirea.
Imunitatea este vistieria sanatatii noastre, pe care o primim īn dar īnca din momentul zamislirii. Ea poate fi mai bogata la unele persoane si mai saraca la altele, īn functie de cum parintii si īnaintasii nostri, pāna la a patra generatie, au stiut sa respecte legile armoniei universale.
Īn acest sens, citim la Iesire: “... Eu, Domnul Dumnezeul tau, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc pe copii pentru vina parintilor ce ma urasc pe Mine, pāna la al treilea si al patrulea neam,
Si Ma milostivesc pāna la al miilea neam, catre cei ce Ma iubesc si pazesc poruncile Mele”. (IESIREA 20, 5, 6; 34, 7; Deuteronom 5, 9; Psalmi 36, 28; 108, 13; Isaia 14, 21; 13, 16; Ieremia 32, 18; Numerii 14, 18; Iov 5, 4; 21, 19)
Asadar, din aceste marturii ale Sfintei Scripturi, putem īntelege de ce copiii se nasc cu deficite imunitare si din ce pricina sufera, nevinovati, ispasind pacatele parintilor.
Datele cercetatorilor din ultimii ani ne aduc la cunostinta ca omenirea are 30 - 34% indivizi subminati mintal; bolile ating 80% din oameni, iar restul de 20% īi cara īn spate, muncind si pentru ei. Concluzia este surprinzatoare: atāt timp cāt 80% din oameni sunt bolnavi, societatea īnsasi este bolnava.
Pe tot parcursul vietii pamāntesti, īn functie de legalitatea activitatilor sale īn fata proniei ceresti, omul poate influenta īn sens pozitiv sau negativ activitatea sistemului imunitar. De aceea, imunologia este o specialitate controversata unde 2+2=4 de obicei, dar nu de putine ori 3 sau 5, īn functie de cum individul uman reuseste sa tina īn inima sa energiile harice necreate ale Duhului Sfānt, ce izvorasc din Sfānta Treime, sustinānd tainic atāt sistemul imunitar, cāt si viata sufleteasca a omului (revedeti anexa 1).
“De n-ar zidi Domnul casa, īn zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar pazi Domnul cetatea, īn zadar ar priveghea cel ce o pazeste.
Īn zadar va sculati dis-de-dimineata, īn zadar va culcati tārziu voi care māncati pāinea durerii, daca nu v-ar da Domnul somn, iubiti ai Sai”. (Ps.126, 1, 2); casa si cetatea, dupa tālcuirea data de Sfintii Parinti, reprezinta omul, ca zidire dumnezeiasca.
Ca urmare a acestui fapt, vom aborda problematica terapiei imunitare pe cele doua directii mentionate chiar īn titlul acestui capitol.
Evaluarile oamenilor de stiinta sustin ca omul ar trebui sa traiasca aproximativ 150 de ani, daca s-ar naste cu un sistem imuno-formator puternic si īntr-un mediu lipsit de agresori, lucru ce a fost practic posibil la primele generatii de oameni.
Agresorii care nu mai fac posibila aceasta longevitate se īmpart īn patru categorii:
1. Fizici : traumatismele, iradiatiile, frigul, caldura, particulele de praf din mine, lenea sau munca istovitoare, foamea sau supraalimentatia etc.
2. Chimici : substantele toxice din mediul īnconjurator poluat, alcoolul, tutunul, drogurile, alimentele alterate etc.
3. Microbiologici : bacterii, virusuri, paraziti etc. Acesti microbi sunt invizibili pentru ochiul liber si se vad numai cu microscopul. Ei ne īnconjoara din toate partile si patrund īn organism pe nestiute.
4. Psihici : stress-ul etc.
Īn continuare, ne vom canaliza atentia catre agresorii microbiologici, pentru ca lupta īmpotriva lor s-a putut face tārziu, dupa anul 1880, de catre Pasteur si urmasii lui, cānd s-au inventat vaccinurile, substantele antiseptice, sterilizarea prin fierbere si sub presiune.
Agresorii microbiologici formeaza 4 grupe, care se instaleaza īn organismul uman la 4 ore de la nastere:
a) Agresori nepatologi: acesti microbi nepatogeni se mai numesc si “comensabili”, caci traiesc īn simbioza cu organismul, ajutānd la formarea vitaminelor si la digestia normala, fiziologica, prelungind viata catre 100 de ani.
b) Agresori cu patogenitate slaba-latenta: virusuri, bacterii: herpes, stafilococ alb, candida etc.
c) Agresori cu patogenitate medie: grupul asa numitilor “microbi oportunisti” cu virulenta (īnmultire) si toxicitate medie, cantonati īn organism de la nastere si tinuti “īn sah” de un sistem imunoformator destul de puternic, dar care devin activi si periculosi cānd acesta este blocat de agresorii fizici, chimici si psihici, ducānd de foarte multe ori la moarte prin septicemie (generalizare). Ei sunt: streptococul, piocianicul, virusul poliomielitic etc.
d) Agresorii foarte patogenici: virusul variolic, bacilii tifici, difterici, holerici etc., care au produs epidemii nimicitoare de populatii din localitati si regiuni īntinse.
Lumea invizibila a microbilor este īmpartita si grupata īn genuri, familii, specii etc. dupa anumite caracteristici care le apropie.
Prin restrāngerea caracterelor populatiei din lumea invizibila, s-a ajuns la notiunea de specie, dealtfel ca si īn lumea plantelor si animalelor. Restrāngerea a continuat, ducānd astfel la notiunea de “tulpina” sau “suse” dupa francezi. Pe scurt, stafilococul de la Popescu nu este identic cu cel de la Ionescu.
Pentru a avea clara notiunea de imunitate, sa ne īnchipuim fiinta ca o cetate. Zidul cetatii īl reprezinta pielea, mucoasele. Soldatii sunt reprezentati de leucocite, macrofage, imunoglobuline etc.
Soldatii alearga sa astupe sparturile din zid facute de agresori. Cu cāt soldatii sunt mai numerosi, mai puternici, mai ageri si mai bine dotati cu arme specifice contra agresorilor, cu atāt astupa mai repede gaurile facute de acestia.
De obicei, atacurile agresorilor microbiologici sunt precedate de “salve de artilerie, bombardamente aeriene” ale agresorilor fizici si chimici.
E bine sa retinem, īn acest sens, exemplul ca alcoolul, īmbatānd omul, blocheaza reflexele, dar, īn acelasi timp, īmbata si leucocitele care devin lenese, iar miscarile browniene si emiterea de pseudopode pentru fagogitarea microbilor sunt aproape paralizate.
Organismul, īn care patrunde un microb patogen, se apara producānd substante biologice organice corespunzatoare “ca o stanta” la substantele biologice ale microbului pentru neutralizarea si distrugerea lui. Astfel, substantele biologice organice de aparare au fost numite “ANTICORPI”, iar microbii care le dau nastere “ANTIGENE”.
Deci, simplist, pentru īntelegerea de catre omul de rānd, imunitatea este puterea de a nu-i lasa pe agresorii patogeni sa invadeze organismul si, atunci cānd totusi au patruns, sa-i blocheze, sa-i neutralizeze si, īn final, sa-i distruga. Aceasta aparare prin imunitate este naturala, mostenita de la parinti, actioneaza “non stop” de la nastere pāna la moarte si cu cāt parintii au fost mai sanatosi, cu atāt ea este mai puternica. Odata cu uzura si īmbatrānirea, puterea imunitara slabeste, se epuizeaza, iar organismul este omorāt de agresori.
Pentru o mai buna īntelegere, sa ne īnchipuim ca sistemul imunoformator care produce soldatii reprezinta zestrea parintilor lasata copilului, sa zicem de 10.000 lei, din care sa cheltuiasca zilnic 1 leu pentru īntretinere (cheltuieli de aparare), zestre care-i va ajunge pāna la adānci batrānete.
Cu cāt zestrea este mai mica, agresorii mai multi si rai, cheltuielile de aparare mai mari, cu atāt mai repede depozitul de bani din banca scade, īn final dispare si, odata cu el, si omul.
Asa se explica de ce foarte multi oameni mor pāna la 40 de ani, cānd peste masura, beau, fumeaza, manānca dulciuri si grasimi prajite, duc o viata destrabalata. Agresorii fizici si chimici favorizeaza dezvoltarea agresorilor microbieni, producānd boli cronice infectioase, autoimune si tumorale.
Oamenii īnvatati si dotati cu spirit de observatie au reusit sa īnvete lumea cum sa se apere de agresorii fizici si chimici care, īn majoritatea lor, sunt vizibili. Acestia au obtinut la bolnavi o vindecare prin metode fizice sau chimice, deblocānd sistemul imunoformator, obtinānd o imunitate paraimunologica.
Problema foarte grea si de lunga durata a fost cercetarea lumii invizibile, care produce epidemiile devastatoare. De-a lungul vremurilor, prin īnaintarea īn cunoastere, descoperiri si tehnologii noi, omul a reusit sa produca īn mod artificial imunitate prin vaccinare, eradicānd epidemiile nimicitoare. Imunitatea este obtinuta prin īntrebuintarea corpilor microbieni-antigene, care dau nastere īn organism la anticorpi, proces biologic asemanator celui natural, conducānd la o imunizare imunologica, spre deosebire de imunizarea paraimunologica, mai mult fizico-chimica.
1. Imunitatea artificiala este activa cānd se introduc īn organism corpi sau toxine microbiene (antigene), care dau nastere la anticorpi. Aceasta imunizare este activa, pentru ca organismul este solicitat sa se apere fabricānd el īnsusi anticorpi.
2. Imunitatea artificiala este pasiva cānd se introduce ser de la un bolnav care a trecut prin boala respectiva (este imunizat - are anticorpi īn exces), unui om la care agresorul a patruns īn organism: vaccinarea artificiala contra tifosului exantematic sau seroterapia antidifterica, tetanica etc, anticorpi straini.
Timpul scurs de la patrunderea agresorului īn organism si pāna la declansarea simptomelor de boala este mai scurt decāt cel al anticorpilor aparuti dupa vaccinarea activa. Acest inconvenient, care aduce multa suferinta si scaderea temporara a capacitatii de munca a omului, a īnceput sa fie īnlaturat acum 30 de ani, cānd a avut loc prima administrare a autovaccinului celulomicrobian total īn bolile infectioase cronice si autoimune, inclusiv īn boala canceroasa, de doctorul romān Constantin Gh. Bacanu, microbiolog, imunolog si medic de laborator la Institutul de seruri si vaccinuri “I. Cantacuzino”.
Dorim, īn continuare, sa aducem la cunostinta semenilor datele cercetarilor din acesti ani, astfel ca oamenii sa se lamureasca mai cu seama asupra acestei crunte boli (cancerul), care a luat o amploare de epidemie, sa īnteleaga imunitatea preventiva si cea curativa, care capata din ce īn ce mai mare greutate si importanta, si sa-si īnsuseasca metodele pentru pastrarea sanatatii mostenite de la parinti.
Astfel, oamenii trebuie sa īnvete cum se prepara autovaccinul, cum se administreaza, trecānd prin etapele vindecarii clinice, paraclinice, microbiologice, imunologice si, corolarul acestora, vindecarea psihica.
Īn anul 1998, la Ioanina, īn Grecia, īn cadrul celui de-al XXV-lea Simpozion al Saptamānii Medicale Balcanice, a fost prezentata lucrarea ce a purtat titlul: Aspecte imunologice, profilactice si terapeutice ale autovaccinului celulomicrobian total complex ca factor principal si prioritar īn tratamentul afectiunilor tumorale, la 30 de ani de la administrare.
Metoda a fost folosita atāt īn tratamentul tumorilor, cāt si īn alte afectiuni virale sau microbiene.
Plecānd de la redescoperirea si confirmarea superioritatii principiului terapeutic dacic de acum 3000 de ani, prin tratarea īntregului organism, imunologul romān s-a adresat īntregului amintit de Platon īn scrierile sale, realizānd autovaccinul celulomicrobian total complex (A.V.C.M.T.C.).
Īn cei 30 de ani de cercetare privind administrarea AVCMTC īn patologia majoritatii specialitatilor medicale, a reusit sa redescopere limbajul sacru al trupului, cu care viata s-a aparat de la aparitia ei pe pamānt si care, īmpreuna cu o conduita spirituala bazata pe poruncile lui Hristos, vor duce societatea romāna la stadiul sanatatii depline.
Pentru a īntelege mai bine rezultatele terapiei, vom pleca de la unul din numeroasele exemple privind vindecarea, din istoria biblica a Vechiului Testament: atunci cānd poporul Israelit a grait īmpotriva lui Dumnezeu si a lui Moise. La acel timp, Domnul a trimis asupra poporului serpi veninosi, care īi muscau, murind multime de popor din fiii lui Israel. Īndurerat, poporul a venit la Moise si i-a zis: “Am gresit graind īmpotriva Domnului si īmpotriva ta; roaga-te Domnului, ca sa departeze serpii de la noi”. Si s-a rugat Moise Domnului pentru popor.
Iar Domnul a zis catre Moise: “Fa-ti un sarpe de arama si-l pune pe un stālp; si de va musca sarpele pe vreun om, tot cel muscat care se va uita la el, va trai”.
Si a facut Moise un sarpe de arama si l-a pus pe un stālp, si cānd un sarpe musca pe vreun om, acesta privea la sarpele de arama si traia.
Vindecarea minunata, dupa tālcuirea data de Sfintii Parinti, survine:
Ų īn urma ascultarii poporului Israelit de proorocul Moise;
Ų prin pocainta facuta de popor fata de Dumnezeu;
Ų cu puterea sarpelui de arama atārnat pe stālp de catre Moise, ce era o īnchipuire a lemnului Sfintei Cruci, prin care a fost biruit diavolul prin jertfa Māntuitorului.
Pentru medicina, acest episod biblic da o rezolvare controversei din imunologie cānd 2 + 2 poate da 3 sau 5. Exemplul amintit este relevant pentru ca, īn prima etapa a neascultarii poporului de legea Dumnezeiasca, 2 + 2 = 3, ceea ce ne face sa īntelegem ca sistemul imunoformator al celor muscati nu putea face fata agresiunii veninului, iar cānd poporul a intrat din nou sub ascultarea poruncilor divine, 2 + 2 = 5. Īn acest caz fericit, se observa clar ca sistemul imunitar a fost īntarit miraculos de energiile harice necreate ale Duhului Sfānt ce izvorasc din Sfānta Treime.
De asemenea, invazia serpilor, aparuta ca din senin, este asemanatoare epidemiilor devastatoare care au venit asupra popoarelor, toate fiind scoase din visteriile lui Dumnezeu pentru necredinta zidirii sale.
Revenind la problema autoimunizarii, taina vindecarii de atunci se repeta parca si acum īn cazurile celor care au reusit sa-si regaseasca sanatatea prin autovaccinul celulomicrobian total complex (AVCMTC).
Serpii amintiti īn episodul biblic sunt acum microbii bolnavului reprezentati de virusuri, bacterii, micete, protozoare, paraziti, toxine, antigene, celule patologice.
Īn esenta, ei sunt colectati din toate cavitatile organismului, īnglobati īntr-o suspensie de 5 gr.% inactiva 4 zile la rānd, la 100°C, dupa metoda Tindall modificata sau/si ultrasonare si administrata pe gura 0,15 cc/Kg. corp fractionata, dupa procedeul Besredka sau/si prin grataj pe piele.
Sistemul imunitar al bolnavului are acum posibilitatea ca pe acesti microbi īnglobati īn AVCMTC sa-i decodifice, sa-i studieze mai usor si sa-si creeze arma specifica, cu care sa fie īn masura sa-i neutralizeze si sa-i distruga. (vezi anexa 3)
AVCMTC are 2 indicatii:
1. Profilactica:
Ų Prin īndepartarea agresorilor microbiologici latenti slab patogeni, organismul devenind mai rezistent la īmbolnaviri;
Ų Ridica stacheta imunitatii prenatale la femeile īnsarcinate, rezultānd copii normali si foarte sanatosi.
2. Terapeutica, prin care se obtin:
Ų vindecarea clinica - disparitia simptomelor de boala;
Ų vindecarea paraclinica - analizele de laborator revin la parametri normali;
Ų vindecarea microbiologica - se īnlatura agresorii microbieni;
Ų vindecarea imunologica - se īnlatura recidivele, imunitatea se instaleaza īn ani de zile;
Ų vindecarea psihica - corolarul celor 4 vindecari anterioare, psihicul revenind la normal (īnlaturarea starilor agresive si a starilor de indolenta).
Aceste vaccinari, active sau artificiale, amplifica imunitatea organismului prin producerea de anticorpi; este strict imunologica specifica, spre deosebire de imunitatea paraimunologica, obtinuta dupa administrarea de medicamente sau procedee fizico-chimice, cānd nu se produc anticorpi, ci numai debarasarea de agresori, imunitatea revenind la potenta normala anterioara, neamplificata, sau īn cel mai bun caz la o imunitate nespecifica.
Īn decursul celor 30 de ani de la administrarea AVCMTC, rezultatele au fost excelente, atunci cānd sistemul imunoformator nu era epuizat, iar agresorii fizico-chimici au fost īndepartati.
Rapiditatea cu care vindecarea se produce īn cele 5 cazuri descrise, de la cāteva saptamāni la cātiva ani, a depins de vārsta (copiii s-au vindecat repede), de vechimea bolii (din cauza sclerozei, tesuturile infectate sunt prost irigate).
Daca agresorii fizico-chimici nu sunt īndepartati, vindecarea este precara, chiar nula, caci AVCMTC nu este un scut care sa apere organismul de patimi.
Este obligatoriu ca tratamentul cu AVCMTC sa fie īnsotit de vitamine (A+D2, A forte si E forte), regim alimentar (fara alcool, tutun, exces de zahar si grasimi), viata igienica.
Regulile de igiena alimentara si comportamentala, pe care le impune aceasta metoda de tratament, se conjuga foarte bine cu regulile pe care le-a instituit Sfānta Biserica pentru restabilirea sanatatii sufletesti si trupesti.
Mentionam, de asemenea, ca este lipsit de nocivitate si va putea fi la īndemāna oricarui bolnav care va pasi pragul lacaselor de sanatate manastiresti (bolnite), spitalicesti si satesti din cadrul Episcopiei Argesului.
Īnceputul acestei colaborari a imunoterapiei cu terapiile spirituale savārsite īn cadrul asezarilor monahale, a fost initiata, urmānd sa fie materializata īn cadrul bolnitelor manastiresti Brazi-Panciu (Vrancea) si Valeni-Arges (comuna Suici), din initiativa Prea Sfintitului CALINIC - Episcop de Arges si Muscel.
Acest efort conjugat al Sfintei Biserici cu stiinta medicala va duce la īntarirea constiintei omului, venind īn sprijinul atāt al vietii spirituale, cāt si al medicinei īn general.
Cunoscānd acum clar legatura tainica a sistemului imunitar cu trupul si sufletul uman, putem considera metoda de tratament a autoimunizarii ca o binecuvāntare dumnezeiasca, care se adauga si ea mijloacelor prin care Dumnezeu, alaturi de celelalte tehnici ale medicinei, poate sa aduca īn lume vindecarea trupului de foarte multe boli. Din punct de vedere financiar, poate sa fie la īndemāna populatiei nevoiase.
Cert este ca oamenii, īnvatānd sa-i asculte pe medici, īnvata sa-L asculte si pe Dumnezeu, capatānd deprinderea ascultarii, iar medicii, la rāndul lor, trebuie sa asculte si sa afle ca daca nu toate bolile pot fi vindecate de medicina, stiinta, cunoastere, īntelepciune sau tehnica, le vindeca credinta fierbinte si desavārsita īn Dumnezeu. Sa asculte si sa creada ca : ”cele ce la oameni sunt cu neputinta, la Dumnezeu sunt cu putinta” si, unde voieste Dumnezeu, se biruieste rānduiala firii.
METODICA PREPARARII SI ADMINISTRARII AUTOVACCINULUI ANTIGRIPAL
Marile epidemii devastatoare, datorita vaccinarilor si antibioticelor, au fost eradicate.
Se pare ca epidemia de gripa ramāne cel mai greu de stapānit, din cauza ca agentul patogen, virusul gripal, īsi schimba antigenitatea de la epidemie la epidemie si de la an la an.
Astfel, Stockvaccinul standard este preparat cu virusul din epidemia anterioara, obtināndu-se imunitate de specie, care are o eficienta redusa, asa cum s-a observat de-a lungul anilor.
Prepararea unui vaccin cu virusul din epidemie ar fi ideala, caci s-ar obtine o imunitate specifica de suse (tulpina) cu eficienta maxima. Dar cele 30 de zile, necesare izolarii, prepararii si obtinerii imunitatii dupa injectare, fac ca profilaxia sa devina inoperanta, datorita aparitiei explozive si de scurta durata (2-3 luni) a epidemiei.
Epidemia de gripa, cu exacerbarea patogenitatii virusului, este foarte periculoasa pentru bolnavii cronici, cu sistemul imunitar epuizat, caci microbii “oportunisti” devin agresori foarte patogeni, conducānd chiar la decese, mai ales prin bronhopneumoniile īn care antibioticele sunt ineficiente uneori.
Odata īmbolnavirea produsa, se va prepara si administra autovaccinul celulomicrobian total rapid.
Īn cazul gripei, autovaccinul antigripal se prepara dupa 50-60 minute de la aparitia simptomelor de boala. Acestea sunt: iritarea mucoaselor si a cavitatii naso-faringo-bronsice, secretii apoase sau mucopurulente, dureri de muschi, tuse, febra, prinderea ganglionilor, frisoane.
Preparare: se īncepe cu gargara si spalatura bucala, folosind o priza de apa de 250 ml, pāna se obtine o solutie opaca. Daca secretiile sunt consistente, se bat cu furculita. Apa plimbata energic prin gura si gāt se strānge treptat īntr-un borcan si se fierbe la 100 grade īn “bain-marie” timp de 2 ore īntr-o sticla de 250 cmc.
Īn timp ce apa fierbe, se face o baie fierbinte la picioare aproximativ 30', pāna cānd acestea se īnrosesc. Se trag īn picioare ciorapi grosi de lāna si ne asezam repede īn pat la caldura pentru transpiratie. E un lucru dovedit ca masarea faringelui prin gargara si caldura la picioare stimuleaza sistemul imunoformator asa dupa cum au aratat īntr-un experiment publicat la Paris de prof. dr. Suteu I., dr. Giurgiu T., dr. Ionescu P. si dr. Safta T.
Apoi se īncepe administrarea autovaccinului: cāte o lingura sub limba, la fiecare ora. Administrarea va continua 24 de ore, chiar si dupa disparitia simptomelor de boala.
Este bine ca administrarea vaccinului sa fie īnsotita de vitamine (A+D2 buvabile, A forte si E forte). Daca autovaccinul se prepara dupa 50-60 minute de la aparitia simptomelor, acestea trebuie sa dispara īn 5-6 ore. Daca el se face dupa 48 ore de la declansarea bolii, vindecarea are loc dupa 6-7 zile. Dar, daca dupa procedurile amintite (gargara, baie la picioare), nu cedeaza cāt de cāt, īnseamna ca situatia e mai grava: īn gāt se poate afla un streptococ hemolitic si atunci e nevoie de prezenta medicului si de administrarea de antibiotice.
Īn general, sistemul imunitar reactioneaza eficient si cu promptitudine, pentru ca germenii morti din autovaccinul rapid sunt segmentati si asimilati mai repede decāt germenii vii, care ramān īn cavitatea bucala mai multa vreme si īntārzie fabricarea anticorpilor.
Germenii morti din autovaccinul rapid ajunsi īn aceasta stare atenuata datorita fierberii la 100°, prin antigenele pe care le contin, introduse din nou īn organism, prin sistemul imunoformator, declanseaza producerea substantei numita anticorp, replica identica a antigenelor.
Cuplarea antigenelor cu anticorpii neutralizeaza agresiunea, iar cānd anticorpii sunt foarte multi, imunitatea devine puternica, īnlaturānd recidivele.
Fata de vaccinurile Stock standard, ce se gasesc prin farmacii, ce produc imunitate specifica de specie, cu eficienta redusa, autovaccinul rapid produce imunitate specifica de tulpina (susa) cu maxima eficienta, datorita faptului ca organismul intra īn contact rapid cu propriii lui germeni, fabricānd, cum de altfel am amintit mai īnainte, anticorpi specifici de tulpina (susa).(vezi anexa 3)
Acest tratament simplu si foarte actual, ce si-l pot prepara oamenii acasa, īl propune doctorita Judith Ardeleanu spre administrare la toata populatia sanatoasa, odata cu aparitia epidemiei, cāte 5 linguri pe zi, 10 zile, datorita eficientei deja constatata la multe persoane ce si l-au administrat preventiv.
C. IMUNOTERAPIA SUFLETEASCA
Īncercānd sa privim din nou cu ochi duhovnicesti acelasi episod biblic al Vechiului Testament, putem constata urmatoarele aspecte:
Ø iesirea de sub ascultarea legii de vietuire morala, data de Dumnezeu prin gura lui Moise, a dus la aparitia serpilor veninosi care, prin muscaturile lor, provocau moartea;
Ø serpii simbolizeaza lucrarea diavolului, care vine asupra omului sub forma patimilor īn toata varietatea lor, atunci cānd acesta este lipsit de haina protectoare a proniei ceresti;
Ø moartea trupului a fost īnvinsa atunci cānd cei īn cauza au facut ascultare de cuvāntul lui Dumnezeu.
Revenind īn contemporaneitate, putem constata cu amaraciune ca, la baza aparitiei bolilor fara leac si a mortii īnainte de vreme, stau tot aceleasi cauze:
Ų iesirea de sub ascultarea Bisericii si a slujitorilor sai;
Ų necredinta īn Dumnezeu si indiferenta religioasa;
Ų māndria si desfrānarea cu toate fiicele ei.
Ne aflam īn momentul cānd ne pecetluim voit cu lucrarea diavolului, dezbracāndu-ne de haina protectoare a botezului, refuzānd sa lasam sa intre īn noi lucrarile sfintitoare ale Tainelor Dumnezeiesti.
Pagubit de absenta īndelungata a energiilor harice necreate, sistemului imunitar īi scad fortele de aparare si, īn anumite momente critice ale vietii, nu mai poate tine sub control agresivitatea microbiana, ducānd la aparitia bolilor. Īn consecinta, putem afirma cu siguranta ca omul este creatorul bolilor sale sufletesti si trupesti, prin īnsusirea starilor de pacatosenie, care au dus la īndepartarea Harului Dumnezeiesc.
Singura solutie de iesire din acest impas al mortii sufletesti si trupesti ramāne numai acceptarea cu credinta puternica a mijloacelor de imunizare sufleteasca pe care ni le pune la dispozitie Biserica lui Hristos. Acestea sunt:
Ų respectarea poruncilor;
Ų respectarea Legii Botezului si īmplinirea Tainelor lui Hristos;
Ų cunoasterea si respectarea Legii Harului īn care am fost binecuvāntati sa vietuim. Toate acestea la rāndul lor, odata cu sfintirea zidirii umane, sporesc imunitatea organismului prin activarea centrilor mintali, endocrin si imunoformatori.
Dobāndind libertatea fata de patimi, vom īndrepta partile pasionale de la cele rele spre cele bune, spre cele dumnezeiesti care sunt izvor de sanatate si bucurie sfānta.
Sanatatea si bucuria dumnezeiasca dobāndita īn suflet, prin harul dumnezeiesc, se va da si trupului ca o arvuna a viitoarei lui nestricaciuni.
“Domnul este ajutorul si aparatorul meu; īn El a nadajduit inima mea si mi-a ajutat.
Si a īnflorit trupul meu si de bunavoia mea Īl voi lauda pe El”. (Ps. 27, 9-10)
ASPECTE PRIVIND ISPITA SI SUFERINTA ĪN VIATA CRESTINA
a. Aspecte privind ispita
Toate pacatele si faradelegile din lume rezulta din sapte pacate de moarte: māndria, iubirea de argint, curvia, mānia, lacomia pāntecelui, zavistia si lenea. Cu acestea ne dau razboi trei vrajmasi mari: trupul, lumea si diavolul.
Trupul ne īndeamna, ne sileste si ne trage aruncāndu-ne īn curvie, lacomia pāntecelui si īn lene.
Lumea ne trage spre iubirea de argint si pofta nesaturata a lucrurilor celor pamāntesti.
Diavolul ne īmpinge la māndrie, la mānie si la zavistie.
Omul a fost lasat de Dumnezeu sa fie ispitit de diavol si de slugile lui, oamenii cei rai (Iacob 1, 13), “spre īncercarea dragostei fata de Dumnezeu” (Deuteronom 8, 2); spre īncercarea supunerii noastre (Deuteronom 8, 2); spre īncercarea nedoririi de cāstig (Iov 1, 9, 12). De fapt, ispitele corespund īntotdeauna slabiciunii firii omenesti. Celor mai tari īn credinta, le rānduieste Dumnezeu ispite mai grele, ca sa sporeasca īn sfintenie si sa se īnvredniceasca de cununi mai mari. Iar celor mai slabi īn credinta si rabdare, le rānduieste pronia divina ispite usoare, ca sa le poata birui si sa nu deznadajduiasca.
Iata ce spune proorocul David īn acest sens: “Nu va lasa Domnul toiagul pacatosilor peste soarta dreptilor pāna la sfārsit, ca sa nu-si tinda dreptii spre faradelegi māinile lor”. (Psalmi 124, 3)
Crestinul este ispitit de diavol din opt parti, dupa marturia Sfāntului Meletie Marturisitorul, si anume:
1. De sus ne ispitim cānd ne silim la nevointe si virtuti peste puterile noastre proprii. Adica post pāna la epuizare, osteneala peste masura trupului, priveghere de toata noaptea si alte fapte bune, la care abia ajung cei desavārsiti.
2. De jos ne ispitim de diavoli prin moleseala si lenevire la lucrarea faptelor bune, slabindu-ne astfel vointa, ratiunea, mustrarea constiintei, barbatia si staruinta īn lupta cea duhovniceasca.
3. Din stānga ne ispitesc diavolii prin patimi trupesti de tot felul, prin betie, lacomie, zgārcenie, mānie, ura, razbunare si tot felul de rautati trupesti si sufletesti.
4. Din partea dreapta ne ispitesc diavolii prin patimi sufletesti si rationale subtiri, greu de deslusit si foarte greu de cunoscut si biruit, cum sunt: māndria, trufia, parerea de sine, slava desarta, osāndirea altora, razvratirea mintii, neascultarea, egoismul, eresurile, sectele, īncrederea prea mare īn mila lui Dumnezeu, cugetarea īnalta, hula, īndoiala, necredinta, visurile, vedeniile, vrajitoria si altele.
5. Din fata ne ispitesc si ne tulbura diavolii cu nalucirea celor viitoare, adica ne arunca īn griji, īn banuieli asupra altora si īn osteneli trupesti peste puteri pentru “ziua de māine”, ca si cum Dumnezeu nu ne-ar purta de grija īn toata viata. Cei ispititi de aceste gānduri aduna averi pentru batrānete, se ostenesc numai pentru viata aceasta, se tem ca nu vor avea ce mānca si ce bea, īsi avorteaza copiii, spunānd ca nu vor avea cu ce-i hrani, se cearta pentru averi, sunt foarte zgārciti si iubitori de bani, nu fac milostenie si sunt egoisti.
6. Din spate ne ispitesc diavolii cu aducerile aminte ale pacatelor care ne-au stapānit īn tinerete, īndemnāndu-ne sa le facem din nou.
7. Dinlauntru, adica din inima, ne ispitesc vrajmasii cu toate patimile care stapānesc inima, precum: mānia, rautatea, pofta, razbunarea, zavistia, māndria si celelalte, cum spune Domnul: “Iar ce iese din gura, iese din inima, si aceasta spurca pe om. Caci din inima ies gāndurile cele rele, uciderile, desfrānarile, marturiile mincinoase, hulele...”(Matei 15, 18-19)
8. Din afara ne ispitesc si ne biruiesc diavolii prin cele cinci simturi, care sunt ferestrele sufletului. Mai ales prin vedere, prin auzire si prin limba. Despre ispitele ce intra īn inima prin simtiri auzim pe proorocul Isaia, zicānd: “Doamne, a intrat moartea prin ferestrele noastre”.
Iata, dar, ca din toate partile satana arunca sagetile asupra noastra, cautānd sa ne raneasca prin pacate si sa ne traga la pierzare.
Diavolul nu ne sileste la pacat, ci doar ne forteaza vointa noastra, atāta patimile si pornirile trupesti si sufletesti ale firii noastre, creeaza ocazii de pacat, aducāndu-ne aminte mereu de caderile noastre. El asteapta doar ca omul sa slabeasca īn vointa si īn rugaciune, fapt care-l va determina sa accepte pacatul, facāndu-l raspunzator de acesta.
De aceea, i s-a rānduit omului īnger pazitor ca sa-l ajute, i s-a dat harul Duhului Sfānt ca sa-l īntareasca, i s-a rānduit Biserica, spovedanie, adica baie de curatie a pacatelor si duhovnic sa-l dezlege si sa-l sfatuiasca. De aceea, i s-a hotarāt omului plata, daca biruieste, sau osānda, daca este biruit.
Cele mai puternice arme cu care biruim toate cursele si ispitele diavolului sunt: rugaciunea staruitoare cu lacrimi, cu post, cu inima īnfrānta si smerita, socotindu-ne cei mai pacatosi, considerānd ca pentru pacatele si māndria noastra suntem ispititi.
Alte arme īn vreme de ispite sunt: rabdarea ispitelor cu barbatie, marturisirea deasa a gāndurilor, citirea cartilor sfinte, ocolirea pricinilor de pacat, Sfānta Īmpartasanie, tacerea, īnstrainarea de cele pamāntesti si altele.
Dumnezeu a īngaduit diavolului sa ispiteasca pe om, ca sa-l faca mai tare īn credinta, ca omul sa-si puna toata nadejdea māntuirii numai īn Dumnezeu, iar nu īn puterile sale, pentru ca omul credincios sa-si agoniseasca mai multa plata de la Dumnezeu.
b. Aspecte privind suferinta
Omul este nascut pentru suferinta (Iov 5, 7). Iar Sfāntul Pavel zice ca toata faptura este īn suferinta (Romani 8, 21).
Scopul suferintei pentru crestini este unul singur: ispasirea pacatelor pe pamānt prin tot felul de boli, necazuri si dureri, spre curatirea si māntuirea sufletului.
Pentru cei rai, care nu voiesc sa se īndrepte, sa se pocaiasca, suferinta de pe pamānt ramāne ca o arvuna a suferintelor celor vesnice. Iar pentru cei ce primesc suferinta cu rabdare si cu multumire catre Dumnezeu si se īntorc la pocainta, suferinta, de orice fel ar fi, este cea mai buna cale de īndreptare si ispasire a pacatelor, izbavindu-i prin aceasta de chinurile cele vesnice.
Suferinta este rānduita de sus spre māntuire, spre ispitire, spre iertarea pacatelor si spre crestere duhovniceasca. Numai sa o primim cu multumire, ca din māna lui Dumnezeu, precum spune si proorocul David: “Toiagul Tau si varga Ta, acestea m-au māngāiat”. (Ps. 22, 5)
Rabdarea īn suferinta sporeste īn noi prin rugaciune, prin spovedanie deasa si prin Sfānta Īmpartasanie, prin citirea cartilor sfinte, prin cugetarea la patimile Domnului nostru Iisus Hristos si ale tuturor sfintilor Lui, prin cercetarea celor ce sunt īn suferinte mai grele decāt ale noastre si prin cugetarea la fericirea vesnica din Rai.
Nu exista alta cale de māntuire decāt numai prin cruce, prin suferinta, prin rabdare si jertfa, precum spune Māntuitorul: “Īntru rabdarea voastra veti dobāndi sufletele voastre (Luca 21, 19). Cel ce va rabda pāna la sfārsit, acela se va māntui”. (Matei 24, 13)
Reamintim ca Biserica a rānduit diferite rugaciuni pentru alinarea si vindecarea suferintei. Cea mai importanta rugaciune si slujba pentru cei bolnavi este Taina Sfāntului Maslu, precum si diferite molitfe pentru dobāndirea sanatatii.
Datoria crestinilor, fata de cei īn suferinta, este ca sa-i ajute dupa putere, atāt prin mijloace materiale, cāt si prin mijloace spirituale: rugaciune pentru cei bolnavi, īmbarbatare prin cuvinte duhovnicesti, compatimire, māngāiere etc., asa cum ne īnvata Sfāntul Apostol Pavel, care zice:
“Bucurati-va cu cei ce se bucura si plāngeti cu cei ce plāng”. (Romani 12, 15)
Marele Atanasie īntreaba pe Sfāntul Nifon īnainte de a pleca la Domnul:
“- Parinte, are omul oarecare folos din boala sau nu ? Sfāntul a raspuns:
- Precum se curata aurul de rugina arzāndu-se īn foc, asa si omul bolnav se curateste de pacatele sale”. (V. Sf. 23 a XII-a pg. 1203)
IV. ASPECTE PRIVIND TERAPEUTICA BOLILOR MINTALE
Ne straduim, īn continuare, sa oferim bunilor crestini cāteva aspecte legate de una din cele mai grele patimiri - boala mintala.
Sfintii Parinti au analizat bolile mintale, luānd īn calcul cele trei dimensiuni ale fiintei omenesti: trupeasca, psihica si spirituala. De aceea, fenomenul nebuniei n-au uitat niciodata sa-l īnfatiseze īn functie de relatia cu Dumnezeu si īn raport cu devenirea fiintei umane.
Din acest punct de vedere, suferintele de acest tip se categorisesc īn:
A. boli mintale de origine somatica (trupeasca);
B. boli mintale de origine demonica;
C. boli mintale de origine spirituala.
Grija Sfintilor Parinti, cum ar fi de exemplu Sfāntul Teodosie, de a-i face pe bolnavii mintali sa participe activ la vindecarea lor, dovedeste respectul care le este aratat, īncrederea care li se acorda, refuzul de a-i considera drept simpli pacienti, total supusi puterii terapeutului sau dependenti de rezultatele unei terapeutici externe.
A. Nebunia de origine somatica (trupeasca)
Īn general, are origini fiziologice, ducānd la alterarea naturii umane. Cauzele pot fi: alcoolul, drogurile, anumite substante toxice, febra puternica, suprasolicitarile sau leziuni provocate de traumatisme care pot sa atace facultatile mintale. Īn cazul unor asemenea boli, care au ca efect degradarea sau chiar anularea facultatilor psihice, eliminarea cauzelor fizice īnlatura si tulburarile psihice. Tratamentul medical va avea misiunea de a readuce trupul la starea lui normala, de a-i reda ordinea naturii lui, astfel īncāt sa-i permita sufletului, ramas intact īn esenta lui, sa se exprime din nou normal prin intermediul sau.
Tratamentul sufletesc va fi dat de parintele duhovnic, īn functie de neputinta fiecaruia, la Sfānta Taina a Spovedaniei.
B. Nebunia de origine demonica
Desi rolul activitatii demonice este, īn zilele noastre, daca nu ignorat, macar subestimat de multi oameni, inclusiv din rāndul crestinilor (īn ciuda numeroaselor referiri care se fac despre ei īn Sf. Scriptura, texte liturgice, scrieri patristice, lucrari aghiografice), cazurile de boli mintale de origine demonica sunt din ce īn ce mai frecvente.
Aceasta boala nu poate fi redusa doar la o cauza mecanica, pur fiziologica. Ea se datoreaza instalarii duhurilor rele, atunci cānd omul nu mai este protejat de puterea Duhului Sfānt. Cel mai adesea apar astfel de tulburari īn urma unei neglijente spirituale.
Daca crestinul īsi īntoarce o clipa fata de la harul care constituie un fel de zid de aparare īmprejurul sufletului sau, el devine vulnerabil puterii lui Satan, care, profitānd de slabiciune, poate sa se introduca īn citadela sufletului si sa semene acolo tulburare, care se poate manifesta īn moduri si grade diferite.
Anumiti bolnavi mintali evoca īn relatarile lor prezenta īn ei, macar īn anumite momente, a unei forte straine care-i īmpinge, īmpotriva propriei vointe, la anumite gānduri, cuvinte, actiuni, iar unii dintre ei prezinta ca pe o entitate demonica aceasta forta care le dicteaza, fata de ei īnsisi sau de ceilalti, comportari foarte clar negative, care pot sa mearga pāna la crima sau la sinucidere.
Daca omul si-a īntors vointa de la lucrarea voii lui Dumnezeu, nu mai e nevoie ca demonii sa recurga la medierea trupului ca sa tulbure sufletul; ei pot patrunde direct acolo, pentru ca harul nu mai locuieste sufletul, si pot sa ajunga pāna la a-l poseda.
Sfāntul Diadoh al Foticeei scria: “Jalea care apare atunci cānd Dumnezeu se departeaza, da pe māna demonilor ca pe un prizonier sufletul pe care Dumnezeu refuza sa-l stapāneasca”.
Iar Sfāntul Ioan Casian precizeaza: “S-a observat, duhurile necurate nu pot intra īn cei pe care sunt pe cale sa-i posede decāt facāndu-se stapāne īn prealabil pe duhul si pe gāndurile lor. Ele īncep prin a-i lipsi de teama si de gāndul de Dumnezeu si de meditatia duhovniceasca; apoi, atunci cānd īi vad dezarmati de ajutorul si de protectia divina, ele se precipita ca asupra unei prazi de acum īnainte usor de subjugat, pentru a-si stabili acolo salasul lor, ca īntr-o posesiune care le e abandonata”.
Atunci cānd ia īn posesie un suflet, diavolul se manifesta cu cea mai mare violenta, provocānd adesea īn el o stare de nebunie, datorita lipsei de ratiune, pentru ca de atunci īnainte sa nu-si mai poata reveni.
Posesia si nebunia pe care diavolul o genereaza cel mai adesea īi pot atinge si pe crestinii care au regresat pe calea lor duhovniceasca si s-au īndepartat de Dumnezeu si s-au abandonat patimilor.
De asemenea, calugarii care nu īsi respecta juramāntul facut la tunderea īn monahism sau care se departeaza de la calea cea dreapta, prin practica aberanta a unei asceze rau-īntelese, si care, mai ales, se īncred īn stradaniile lor, īn ei īnsisi, si nu īn Dumnezeu, sunt atinsi de tulburari psihice, prin actiunea lui Satan.
Permanent, trebuie sa avem īn inima noastra cuvintele Domnului: “fara Mine nu puteti face nimic”. (Ioan 15, 5)
Īn general, sa nu uitam ca patimile, atāta vreme cāt subzista īn om, reprezinta prin ele īnsele o anumita forma si un anumit grad de posesie demonica. Acest tip de posesie īl priveste, deci, pe orice crestin prin aceea ca aceste patimi continua sa se manifeste īntr-un grad oarecare, atāta vreme cāt el nu lucreaza pentru asemanarea cu Dumnezeu, caci ele reprezinta īn el partea din vechiul om care, nefiind īnca eliminata de har, ramāne deschisa influentei duhurilor rele si o manifesta. Cu toate acestea, crestinul, prin harul pe care l-a primit la botez, este eliberat de tirania dusmanului si pastreaza īntotdeauna putinta de a se opune actiunii diabolice. Cānd harul revine īn suflet, diavolul va fi iarasi expulzat, chiar daca aceasta cere uneori o lunga si grea lupta.
Manifestarea demonica, īn moduri si grade diferite, ramāne, īn esenta, taina lui Dumnezeu. Alegerea speciala a demonilor apare, totusi, īn cazul īn care omul se daruieste īn mod voluntar si constient puterii Satanei, īn cazul īn care posesia si nebunia care rezulta din ea au fost induse de practici de vrajitorie sau de magie, ca si, īn sfārsit, īn cazurile īn care se poate vedea īn posesie/nebunie o īncercare autorizata de Dumnezeu pentru a permite o purificare si un progres spiritual care, la unii, nu s-ar fi putut efectua altfel.
Referitor la aceasta ultima situatie, Sfāntul Apostol Pavel ne arata: “Sa dati pe unul ca acesta Satanei, spre pieirea trupului, ca duhul sa se māntuiasca īn ziua Domnului Iisus”. (I Corinteni 5, 5)
Īn toate cazurile īn care omul se daruieste actiunii diabolice, Dumnezeu continua totusi sa-i asigure protectia Sa, marginind īn anumite limite īntinderea si manifestarea puterii demonilor.
Ei produc un rau secundar īn creatie si nu pot distruge faptura lui Dumnezeu īn esenta ei. Astfel, nici o forma de nebunie, oricāt de grava ar fi, nu poate distruge chipul lui Dumnezeu din om. De-acum, cānd vedem un om stapānit de demon, pe de o parte sa-l iubim pe Domnul si pe de alta parte sa recunoastem rautatea duhului rau; caci posedatii ne ofera exemplul acestor doua lucruri: bunatatea lui Dumnezeu, care opreste si reprima acest invadator brutal, si perversitatea demonului, a carui unica dorinta este sa-l azvārle pe om īn prapastie.
Īn legatura cu posedatii, pentru a ne mari elanul duhovnicesc, sa retinem ceea ce ne spune Sfāntul Ioan Casian: “Trebuie sa credem cu statornicie īn doua lucruri: īn primul rānd, ca nimeni nu e atentat de demoni fara īngaduinta lui Dumnezeu; īn al doilea rānd, ca tot ce ne vine de la Dumnezeu, chiar daca pe loc ne pare dureros sau sursa de bucurie, ne este trimis de un Parinte foarte iubitor si de cel mai compatimitor medic, spre marele nostru avantaj, avānd ca ultim sens īndreptarea omului”.
Terapeutica
Terapia, īn aceste situatii, este puterea Harului Duhului Sfānt obtinuta prin ascultare, rugaciune, post si folosirea acelor mijloace harice ale Bisericii: semnul Sfintei Cruci, Mirul, Agheasma si toate celelalte care au fost descrise de-a lungul lucrarii. Toate īnsa vor trebui īnsotite de viata curata, de dragostea, smerenia, atāt a bolnavului īmpreuna cu īntreaga sa familie, cāt si a slujitorilor Bisericii ce īngrijesc de aceste suflete. Prezenta unor suflete pure, ea īnsasi purifica atmosfera de idei, gānduri malefice, microbi ai raului, cauza a bolilor mintale si face pe asemenea bolnavi sa respire aerul binefacator, plin de har. Īn acest fel se poate realiza o mutatie, astfel īncāt binele sa fie contagios si nu raul, sanatatea si nu boala.
Familia, pe acesti bolnavi, trebuie sa-i priveasca ca pe o comoara de mare pret, pentru ca daca nu va ceda descurajarii īn fata acestor situatii, datorita rabdarii, va deveni mostenitoare a Īmparatiei cerurilor, dupa cum frumos ne īndeamna Domnul nostru Iisus Hristos: “Prin rabdarea voastra veti dobāndi sufletele voastre”. (Luca 21, 19)
De asemenea, familia trebuie sa asigure, pentru cei posedati/nebuni, conditii materiale de viata care sa le favorizeze vindecarea, locul de odihna si linistea pentru ca sa poata fi protejati de agitatiile vietii curente si sa-si poata organiza viata dupa exigentele situatiei lor particulare. Trebuie, īnsa, sa se evite desfatarile si placerile, dupa cum ne spune de altfel si Sfāntul Ioan Gura de Aur: “Este cu totul imposibil ca acela, care este posedat si care traieste īn placeri si desfatari, sa fie vreodata eliberat de demonul care-l poseda. Caci, postul unit cu rugaciunea este remediul cel mai eficace si mai necesar pentru acest fel de boala”.
Dupa sfatul Sfintilor Parinti, posedatii trebuie sa participe pe cāt posibil la vindecarea lor, sa-si īntoarca vointa de la demoni si sa o īndrepte catre Dumnezeu. Dumnezeu, de fapt, nu acorda vindecarea decāt acelora care I-o cer, caci El l-a creat pe om liber, īi respecta īn toate īmprejurarile vointa si n-ar putea sa actioneze īmpotriva ei.
Tulburarile nu au valoare īn sine, nici nu pot fi prin sine o cauza de progres spiritual, ci prin depasirea pe care o ocazioneaza. Cel mai adesea, aceasta depasire nu este posibila, decāt cu conditia ca acela care este atins de ele sa fie ghidat īn atitudinea pe care trebuie s-o adopte īn privinta lor, pentru a le face sa-i serveasca, spre binele sau.
Sfāntul Teodosie īi īnvata, deci, īnainte de toate, pe cei bolnavi sa-si īndure suferintele, sa traiasca cu ele si, stiind ca ele pot servi spre binele lor, daca sunt folosite corect, daca stiu sa le transforme īn mijloc ascetic pentru a creste īn virtuti, el īi īndeamna chiar sa multumeasca lui Dumnezeu pentru ele si sa le adopte ca si cum ar fi fost dorite.
Exista cazuri īn care cei care sunt atinsi de nebunie, posedati sau bolnavi, au pierdut cunostinta a ceea ce sunt si a ceea ce fac. Este totusi posibil ca acestia sa primeasca eliberarea si vindecarea gratie credintei si rugaciunilor celor care-i īnconjoara si-i īntovarasesc, ca si prin cele ale omului īnzestrat cu putere duhovniceasca, caruia īi sunt īncredintati. Iar puterea de interventie a parintilor duhovnici pentru eliberarea celor pe care īl iau īn grija este cu atāt mai puternica, cu cāt credinta celor care cer eliberarea celor posedati e mai ardenta si rugaciunile lor mai frecvente.
Eliberarea/vindecarea presupune o adevarata solidaritate īn credinta si īn compasiune, toate madularele suferind īmpreuna cu madularul care sufera (I Corinteni 12, 26), fiecare cerānd eliberarea īn numele acestuia, cu tot atāta si chiar mai multa putere decāt ar putea avea acesta sa ceara, daca ar avea o constiinta clara a starii sale si suficienta vointa pentru ca sa iasa din ea.
Familia sa se straduiasca pentru o unire mai mare, pentru o integrare spirituala īnainte de toate, sa se elibereze de patimi si sa vietuiasca virtuos prin īmplinirea poruncilor. Hristos raspunde la apelul familiei pe masura credintei acesteia īn Atotputernicia Sa. Aceasta presupune o credinta fara fisura a īntregii familii, puritatea inimilor, profunda umilinta si o mare compasiune pentru cel care este victima diavolului.
Sfāntul Ap. Pavel recomanda tuturor: “Purtati-va sarcinile unii altora”. (Galateni 6, 2)
Ca un om poate fi slobozit prin rugaciunea unuia sau a mai multora ne este clar aratat īn Evanghelii, prin pilda slabanogului: nu vazānd credinta sa l-a vindecat Hristos, ci pe cea a celor care I-l aduc (Mt. 9, 2; Mc. 2, 5; Lc. 5, 20). Familia, prin solidaritatea si unirea īn Duhul Sfānt, face ca rugaciunile ei catre Dumnezeu sa capete o mare putere. Astfel, Hristos zice: “Daca doi dintre voi se vor īnvoi pe pamānt īn privinta unui lucru pe care-l vor cere, se va da lor de catre Tatal Meu, Care este īn ceruri. Ca unde sunt doi sau trei, adunati īn numele Meu, acolo sunt si Eu, īn mijlocul lor”. (Mt. 18, 19-20) Astfel, rugaciunea comunitara pentru bolnavi apare ca forma cea mai buna de rugaciune pentru a dobāndi harul tamaduitor de la Dumnezeu.
“Rugati-va unii pentru altii, ca sa va vindecati”, recomanda Sf. Apostol Iacov. (5, 16)
Īn acest sens, sugeram familiilor, care se confrunta cu aceste situatii, ca e bine ca acesti bolnavi sa fie dusi la manastiri, pentru ca acolo au cea mai mare sansa de a-si redobāndi sanatatea, pentru ca acolo este invocat cu cea mai mare forta harul tamaduitor al lui Dumnezeu, pentru ca acolo se gasesc oameni, īn Duh, obisnuiti cu rabdarea, predispusi la compasiune si zelosi īn mila, care reusesc sa-i faca pe suferinzi sa participe printr-o simbioza, chiar inconstienta, la calitatile lor. Apropierea de oamenii sfintiti, īn manastire, poate si ea sa fie de un mare folos, datorita harului care emana din persoana lor si iradiaza departe īn jurul lor si datorita linistii care rezulta la simpla lor vedere sau la simpla lor prezenta, chiar tacuta.
Eliberarea/vindecarea se obtine īntotdeauna prin rugaciunea preotului, care reprezinta fundamentul esential si indispensabil pentru ea. De aceea, rugam cititorii sa revada cu atentie informatiile prezentate, legate de intrarea sub ascultarea unui parinte duhovnic iscusit.
Prin mijlocirea parintelui duhovnic, vindecarea survine adesea imediat, īn mod miraculos, si omul se descopera total eliberat de nebunia/posesia sa, ca si cum n-ar fi fost atins niciodata de ea. Vietile Sfintilor ne dau nenumarate exemple ale acestor eliberari miraculoase.
Uneori, vindecarea nu este imediata; este cazul mai ales atunci cānd demonul care-l chinuie pe posedat opune o rezistenta speciala. Interventia duhovnicului ia atunci mai mult timp. Īn toate cazurile, eliberarea nu necesita perioade foarte lungi. Uneori, posedatii/nebunii se vindeca, dar se īnbolnavesc din nou dupa aceea, daca sunt lasati sa recada īn desfrāul lumii, pentru ca duhurile necurate revin īn ei cu putere sporita.
Pentru a conserva folosul vindecarii lor, ei trebuie sa se aseze sub protectia lui Dumnezeu si sa persevereze pe drumul pe care i-au asezat parinti duhovnici. Daca-si vor pastra astfel harul lui Dumnezeu, nu mai este posibil ca demonii sa actioneze asupra lor.
Mai exista, de asemenea, si situatii fericite cānd un posedat/nebun, prin credinta si rugaciunea sa din momentele de luciditate sau ale familiei, poate obtine eliberarea prin mijlocirea unui sfānt ceresc. Īn rugaciunile noastre, noi īi chemam pe sfinti sa mijloceasca pentru noi la Dumnezeu, ca unii ce sunt casnicii Sai (Efeseni 11, 19, 20) si astfel le cinstim moastele facatoare de minuni. Sfāntul ale carui moaste se afla īn biserica respectiva, īn piciorul Sfintei Mese sau īn Antimis, este prezent permanent prin har, adica prin energiile necreate ale Sfāntului Duh. Aceste energii exista īn toate locurile sfinte si sfintite. Obārsia acestor energii este la Dumnezeu, care le trimite acolo unde sunt chemate prin rugaciuni si se pastreaza īn Sfintele moaste prin harul divin. Sfintii sunt prezenti īn moastele lor, dupa cum sunt prezenti, prin har, si īn icoanele care reprezinta chipul lor. Este un mare dar de la Dumnezeu, pentru noi oamenii, de a ne atinge de sfintele moaste, de a trai sa le vedem si sa ne rugam la acele moaste. Pe noi romānii ne-a īnzestrat Dumnezeu cu multe asemenea Sfinte moaste, care ne pazesc si ne ajuta la orice nevoie. De pilda, īn Bucuresti, la catedrala patriarhala, se afla moastele Sf. Dimitrie Basarabov, al carui trup este intact de sapte-opt secole (sec. XII-XIII).
Dupa aceasta scurta incursiune īn tainica si fascinanta problematica a vindecarii, nu ne ramāne decāt sa īnvatam sa folosim aceasta putere de vindecare a crestinismului.
Astfel, īmplinind toate cu credinta, rugaciune si post, familia si sfintitii slujitori reusesc sa apropie, sa amestece, sa contopeasca psihicul si fizicul bolnavului cu puterea necreata a Duhului Sfānt, realizānd armonia si echilibrul, prin conlucrarea energiilor personale cu energiile dumnezeiesti.
Patimasii si posedatii e bine sa nu se apropie pentru o perioada, atāt cāt īi va sfatui preotul duhovnic, de Sfānta Īmpartasanie.
Ea trebuie luata atunci cānd īmpricinatii sunt īntr-o stare de suficienta constienta, avānd consideratia ca Sfānta Īmpartasanie este un scop si nu un mijloc. De asemenea, li se recomanda celor īn cauza sa participe numai la prima parte a Sfintei Liturghii, adica “sa asculte potrivit prescriptiilor preasfintei ierarhii, psalmodierea si dumnezeiasca comemorare a Sfintelor Scripturi” (Dionisie Areopagitul). Ascultarea Sfintelor Scripturi, posedatii sunt obligati s-o faca, pentru ca e destinata sa le favorizeze schimbarea si sa-i faca sa regaseasca bunurile esentiale de la care s-au īntors. Īn rest, excluzānd partea a doua a Sfintei Liturghii, pot participa la toate slujbele ce se oficiaza īn Biserica.
Un alt aspect pe care dorim sa-l amintim este ca “Evanghelia ne īncredinteaza ca acela care-si va numi fratele nebun nu va scapa de flacarile iadului”. Este un pacat grav sa-l socotesti nebun pe un om, pentru ca asta īnseamna sa-l reduci la o aparenta exterioara sau chiar la o realitate interioara care nu constituie fiinta sa fundamentala; īnseamna sa-l reduci la un aspect al lui care nu e esential; īnseamna sa nu vezi ca el este īn realitate altcineva; īnseamna sa-i negi adevarata personalitate si sa uiti ca el are, īnainte de toate, chipul lui Dumnezeu si e chemat sa fie fiu al lui Dumnezeu.
E bine sa nu uitam ca fiecare din noi este un unicat īn univers, iar diavolul si-a creat o strategie a sa pentru a lupta īmpotriva fiecareia dintre persoanele umane.
Omul va putea birui aceste tulburari ale vietii numai īn Biserica lui Hristos. “Īmbracati-va cu toate armele lui Dumnezeu, ca sa puteti sta īmpotriva uneltirilor diavolului”. (Efeseni 6, 11) “Faceti poruncile Mele si toate hotarārile Mele; faceti si paziti toate acestea si veti locui linistiti pe pamānt”. (Leviticul 25, 18)
C. Nebunia de origine spirituala
Dupa īnvatatura Sfintilor Parinti, cauzele nebuniei de origine spirituala sunt atribuite modului gresit al oamenilor de exercitare a facultatilor psihice umane, pervertirii si degradarii cunoasterii, prin pacat.
“Viata vesnica aceasta este: sa te cunoasca pe Tine singurul Dumnezeu adevarat si pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis”. (Ioan 17, 3)
Aceasta boala consta fundamental īn ignorarea lui Dumnezeu. Adam, spune Sf. Maxim, a ajuns bolnav din si prin ignorarea propriei sale cauze, origini. De aici īntelegem ca a te separa de cauza ta, a fi taiat de la radacina, īnseamna a nu te cunoaste pe tine, a te vesteji si altera ca o planta smulsa din solul ei fertil, lipsindu-te de gāndirea lui Dumnezeu. Aici se afla deci radacina īntregii suferinte si bolii omenesti.
Sf. Marcu Ascetul ne arata ca: “trei sunt uriasii care ucid sufletul: uitarea, ignoranta si lenea”, deci: uitarea lui Dumnezeu, ignorarea Lui si lenea duhovniceasca de a-L cauta. De aici rezulta boala si suferinta, ignorarea īnsasi a faptului ca suntem bolnavi.
Daca sanatatea trupeasca o simtim atunci cānd toate organele noastre (creier, inima, ficat etc.) functioneaza potrivit menirii lor si īn unitate, logic ar fi ca si sanatatea sufleteasca, mintala sa o simtim cānd facultatile fundamentale ale sufletului (inteligenta, afectivitatea, vointa) sunt īndreptate, firesc, spre Dumnezeu si spre lume, cānd virtutile morale (īntelepciunea, dreptatea, barbatia, stapānirea de sine, īnfrānarea) īsi īmplinesc chemarea lor dupa voia si poruncile lui Dumnezeu, cānd virtutile teologice (credinta, nadejdea si dragostea) sunt vii īn Hristos Iisus, zidindu-ne dupa chipul si asemanarea Lui, sub acoperamāntul smereniei. Iata deci parametrii sufletesti ce ne pot reda sentimentul normalitatii, sanatatii vietii si inimii, sanatatea sufletului nostru.
Contrariul, starea de boala, se manifesta īnainte de toate īn orgoliu, prin hipertrofia eului (supravalorizare), megalomania pāna la psihoza paranoica, nevroza isterica, narcisismul, anxietatea, agresivitatea, astenia pāna la acedie, simptomul depresiv, frica, melancolia.
De exemplu, cea mai mare parte a nevrozelor īsi gasesc, īn mod vadit, o corespondenta īn patima trufiei, asa cum o descriu Sfintii Parinti.
“Narcisismul” poate sa corespunda īn aceeasi masura acestei patimi, dar legāndu-se īnca si mai strāns de patima originala a “filaftiei” (iubirea pasionata de sine), care are ca obiect principal trupul.
Anxietatea si angoasa, prezente īn cea mai mare parte a psihozelor si īn toate nevrozele, pot fi raportate cu usurinta la suferintele fricii si tristetii, asa cum le concepe ascetica crestina rasariteana.
Agresivitatea, care se gaseste si ea īn cele mai multe nevroze si īn anumite psihoze, poate fi legata de suferinta “furiei”, īn sensul larg pe care īl dau Sfintii Parinti.
Concluzia care se desprinde din aceste exemple este ca dezordinile spirituale se traduc inevitabil īn suflet si trup prin tulburari patologice, ce tin de cele mai multe ori de ceea ce se numeste īn mod curent “suferinta de a trai”.
Īn continuare, ne vom limita analiza doar asupra suferintelor de acedie si tristete, ale caror legaturi cu diversele forme de depresie sunt evidente si n-au īntārziat, īn ultimii ani, sa atraga atentia anumitor psihiatri, care s-au aratat foarte sensibili la finetea, la profunzimea si valoarea analizelor patristice.
Tristetea apare ca o stare de spirit alcatuita din descurajare, astenie, apasare si durere psihica, demoralizare, suferinta cumplita, īngreunare, depresie, īnsotite cel mai adesea, de anxietate sau chiar angoasa.
Aceasta stare poate avea cauze multiple, dar e īntotdeauna alcatuita dintr-o reactie patologica a capacitatii irascibile sau a capacitatii de dorinta a sufletului si se gaseste, deci, legata esential de senzualitate sau de furie.
1. Cauze
a) frustrarea īn dorinte
Sf. Evagrie remarca: “tristetea e alcatuita din nesatisfacerea unei dorinte trupesti”, iar “cel care iubeste lumea va fi de multe ori īntristat”. Īn vreme ce “o dorinta e legata de orice patima”, fiecare patima e constant susceptibila sa produca tristete. De aceea, Sfāntul Maxim afirma ca tristetea “este īncheierea placerii simturilor”. Tristetea releva un atasament de bunurile sensibile ale celui pe care-l afecteaza, de valorile acestei lumi.
Sfānta Dorotheea din Gaza spune: “Cine nu dispretuieste toate bunurile materiale ... nu poate ... sa se elibereze de tristete.”Tristetea mai poate fi generata de invidia pentru vreun bun material sau moral posedat de un semen.
Ea poate avea, de asemenea, drept cauza o deceptie īn aspiratia dupa onoruri si pare, deci, legata īn mod necesar de cenodoxie (sau slava desarta).
b) mānia
“Tristetea, arata Sf. Evagrie, provine din gāndurile de mānie”, iar “mānia este o dorinta de razbunare si razbunarea nesatisfacuta produce tristetea”.
Sfāntul Maxim spune, īn acelasi sens: “Tristetea si ranchiuna merg māna-n māna. Daca, deci, sufletul care īncearca tristete atunci cānd īsi imagineaza chipul unui frate, aceasta e dovada ca īi poarta ranchiuna”.
Tristetea mai rezulta adesea din sentimentul ca mānia a fost excesiva sau disproportionata īn raport cu ceea ce a motivat-o sau, dimpotriva, ca ea n-a fost suficienta, prin aceea ca n-a manifestat cu destula forta ceea ce se simtea sau n-a provocat celui sau celor carora li se adresa reactia scontata.
Tristetea poate fi produsa si de o ofensa sau de ceva ce subiectul considera ca atare.
Īn aproape toate aceste cazuri, aceasta patima releva un atasament fata de sine si se afla legata de vanitate si de orgoliu, ca de altfel mānia care-i urmeaza.
Ranchiuna, careia i se alatura adesea tristetea, reprezinta, de altfel, resentimentul orgoliului ranit, iar mānia, sursa a aceleiasi patimi, exprima frecvent o vointa de reafirmare, de īnaltare, de reconvingere a eului fata de sine si de semeni.
c) Mai poate exista, īn unele situatii, si o tristete fara motive, despre care Sfāntul Ioan Casian noteaza ca “provine dintr-o anxietate sau dintr-o disperare fara motiv”.
d) Actiunea demonica joaca si ea un rol important īn nasterea, dezvoltarea si perpetuarea tuturor formelor de tristete. “Gāndurile care vin de la demoni sunt īn primul rānd tulburi si amestecate cu tristete”, noteaza Sfāntul Varsanufie. Demonii īsi fac jocul lor pentru ca gasesc īn suflet un teren favorabil si beneficiaza de o anumita participare (mai mult sau mai putin constienta) din partea vointei omului. Adesea, tristetea preexista interventiei directe a diavolului, iar acesta din urma nu face decāt sa profite de situatie pentru a creste patima.
Patima tristetii poate lua forma extrema a disperarii. Diavolul joaca un rol deosebit de important īn nasterea disperarii si poate provoca īn suflet, prin intermediul acestei stari, consecinte catastrofale. Īn aceasta stare, omul īsi pierde speranta īn Dumnezeu si, prin urmare, se rupe de El, sortindu-se mortii spirituale. “Īntristarea lumii aduce moarte”, ne īnvata Sfāntul Apostol Pavel. (II Corinteni 7,10)
Moartea spirituala duce mai departe la īmpietrirea inimii, stare la care Sfāntul Apostol Pavel constata: “Din pricina īmpietririi inimii lor, acestia petrec īn nesimtire si s-au dedat pe sine desfrānarii, savārsind cu nesat toate faptele necuratiei”. (Efeseni 4, 19)
Sursa de moarte spirituala, disperarea poate, de asemenea, sa īndemne omul la a-si darui mortii trupul, datorita imprimarii īn sufletul sau a ideii de sinucidere si a incitarii lui īn a o pune īn practica.
Dorim sa mai notam ca unul din efectele specifice ale tristetii este acela de a īngreuna sufletul. Ea produce, de altfel, īn īntreaga fiinta omeneasca, o stare de astenie si de slabiciune, īl face nevolnic si-i paralizeaza activitatea. Acest ultim efect se dovedeste deosebit de grav īn plan spiritual, unde īl priveaza pe om de orice dinamism, īi contracareaza eforturile ascetice, pustieste rugaciunea, īn special atunci cānd ea urmeaza unei greseli. Asadar, din toate aceste motive, e considerata de Sfintii Parinti drept o boala a sufletului, a carei gravitate e mare, iar efectele puternice.
“Mare e īmparatia tristetii, spune Sfāntul Ioan Gura de Aur, e boala a spiritului care cere multa putere pentru a-i rezista cu curaj si pentru a respinge ce are ea mai rau”.
Terapeutica tristetii
Īn primul rānd, cel īn cauza trebuie ajutat sa īnteleaga ca este bolnav si ca e necesara vointa sa pentru a se vindeca, iar īn functie de cauzele care genereaza tristetea, terapeutica devine specifica.
a) Īn cazul frustrarii īn dorinte, terapeutica tristetii implica īn mod esential renuntarea la dorintele si placerile trupesti, mai precis la desfatarile lumii acesteia trecatoare.
Sfāntul Maxim remarca: “Īmpotriva ... tristetii, dispretuieste ... lucrurile materiale”.
De asemenea, bolnavul trebuie adus la starea de indiferenta īn privinta gloriei si a onorurilor pe care le poate primi din partea socialului. “Īmpotriva tristetii, dispretuieste gloria si obscuritatea” ne īndeamna īn aceasta privinta Sfāntul Maxim.
b) Am vazut ca mānia poate fi urmata de tristete sau poate sa fie consecinta unei ofense suferite, luānd adesea forma ranchiunei.
Indicam:
Ų formarea convingerii celui care se mānie ca el este principalul vinovat de tulburarea sa;
Ų frecventarea (vizitarea) semenului incriminat, ce permite o vindecare mai rapida decāt singuratatea;
Ų īnfrānarea imaginatiei, ce se poate raspāndi asemenea unui venin, ce poate otravi īncetul cu īncetul sufletul;
Ų sa nu se poarte pica ofensatorilor si sa fie considerati drept binefacatori, drept medici care lucreaza la vindecarea sufletului si sa li se aduca multumire;
Ų sa ne rugam pentru ofensatori si sa ne gāndim la ei ca la persoane ce ne procura mari binefaceri, considerāndu-i medicii pe care ni i-a trimis Domnul, pentru a ne ajuta sa ne cunoastem boala;
Ų īn orice īmprejurare sa-i iertam pe ofensatori, sa abandonam ranchiuna fata de ei si sa dam dovada de bunavointa si bunatate.
Foarte important este ca starea de tristete, indiferent de cauza ei, sa fie dezvaluita si descrisa īn fata parintilor duhovnici, la scaunul Sfintei Taine a Spovedaniei. Ei ne vor putea astfel elibera, prin puterea pe care le-a dat-o Domnul nostru Iisus Hristos, de gāndurile ce ne-au cuprins; ne pot consola si īndruma corect. Astfel procedānd, vom primi cel mai pretios ajutor, de neīnlocuit, materializat īn leacul consolarii si al vindecarii, pe care va trebui sa-l turnam zilnic pe rana sufletului nostru pāna la vindecare.
Īntarind zilnic edificiul vietii sufletesti ce se sprijina pe cei trei piloni ai sai (rugaciunea, citirea din sfintele carti si osteneala trupului), vom putea īnvinge toate felurile de tristete, reintrānd īn armonie si echilibru cu Dumnezeu si cu semenii nostri.
2. Acedia
Acedia corespunde unei stari de lenevie, de plictiseala, de dezgust, de aversiune, de oboseala, de demoralizare, de descurajare, de apatie, de lāncezeala, de nepasare, de somnolenta, de apasare a trupului, ca si a sufletului. Aceasta īl face pe om instabil din punct de vedere fizic si psihic. Cānd e singur, nu mai suporta sa ramāna īn locul īn care se gaseste: patima īl īmpinge sa iasa, sa se deplaseze, sa mearga dintr-un loc īn altul. Īn general, el cauta cu orice pret contactul cu semenii.
Acedia poate, de asemenea, sa-l īmpinga pe om sa scape, mai ales de munca lui, pe care o face lipsita de satisfactie, īndemnāndu-l sa caute altele. Toate aceste stari, care se leaga de acedie, sunt īnsotite de neliniste sau de anxietate, care reprezinta, īn afara dezgustului, o caracteristica fundamentala a acestei patimi.
E caracteristica pentru cei care se daruiesc vietii spirituale. Demonul acediei cauta sa-i īntoarca de la caile Duhului, sa le īmpiedice īn multe feluri activitatile pe care o astfel de viata le implica si, īn special, sa distruga regularitatea si constanta disciplinei ascetice, sa īntrerupa tacerea si imobilitatea. Crestinul, īn aceasta situatie, devine indiferent la orice lucrare a lui Dumnezeu, īnceteaza sa doreasca bunurile viitoare, merge pāna la a dispretui lucrurile duhovnicesti.
Acedia nu-i iarta nici pe cei care traiesc īn afara oricarei discipline sau a oricarei activitati duhovnicesti. Īn acest caz, ia forma unui sentiment adesea obscur si confuz de insatisfactie, de plictiseala fata de ei īnsisi, de existenta, sau mai sunt afectati de o neliniste fara motiv.
La cei care duc o viata ascetica, atacurile acestui demon, manifestarile acestei patimi, īsi ating maximul de intensitate īn preajma amiezii. Sfāntul Isaac Sirul remarca faptul ca, la omul dotat cu īnsusiri duhovnicesti, “acedia vine din neatentia inteligentei”.
Realizānd o īntunecare generalizata a sufletului, acesta devine incapabil sa īnteleaga adevarurile esentiale. Astfel, omul, prin aceasta patima, se afla īntors si tinut la distanta de cunoasterea lui Dumnezeu.
Īmbinata cu tristetea, ea o sporeste, si se poate atunci cu usurinta sa se ajunga la disperare. Pe acest climat se poate aseza si spiritul de razbunare, care este sursa a mii de tentatii.
Mai amintim ca, din aceasta patima se pot naste toate celelalte patimi, iar fenomenul psihic al ei contine toate fenomenele bolilor psihice. Sfāntul Ioan Scararul noteaza, īn consecinta, ca “acedia este, pentru calugar, o moarte care-l strānge din toate partile”.
Astfel, īn fata amplorii acestor efecte, Sfintii Parinti afirma ca acedia este cea mai apasatoare, cea mai coplesitoare dintre toate patimile, “cea mai grava dintre cele opt”, ca “nu exista patima mai grea decāt ea”. Sfāntul Isaac ajunge pāna la a spune ca ea face sufletul “sa īncerce iadul”.
Terapeutica acediei
Particularitatea acediei de a naste din ea toate celelalte patimi necesita o terapeutica multiforma. Tratamentul trebuie sa angajeze activ deopotriva atāt sufletul cāt si trupul.
Indicam:
Ų mai īntāi boala sa fie data la lumina si sa fie reperata ca atare ;
Ų bolnavul sa se straduiasca sa nu paraseasca locul īn care se gaseste sub nici un pretext ;
Ų cānd se manifesta tendinta somnolentei nejustificate, se cuvine a rezista toropelii si somnului .
Ų singura īntālnire profitabila sa fie cu preotul duhovnic care, īn timpul Tainei Sfintei Spovedanii, īi va da lumina si forta de a se opune patimei si de a-si mentine echilibrul īntr-un progres īmbucurator. De aceea, se impune savārsirea tainei spovedaniei cāt mai des, īn functie de gravitatea si frecventa starilor amintite;
Principiul vindecarii de aceasta boala consta īn relatia omului cu sine, iar nu a relatiilor sale cu aproapele. De aceea, falsa impresie ca bolnavul ar putea primi ajutor de la ceilalti este īn majoritatea cazurilor īnselatoare.
Ų bolnavul trebuie sa dea dovada de rabdare si perseverenta , virtutea rabdarii fiind unul din principalele leacuri pentru aceasta patima. “Prin rabdarea voastra veti dobāndi sufletele voastre”. (Luca 21, 19);
Ų speranta ; ea apare drept un alt leac, care se adauga rabdarii. Un om “plin de speranta este distrugatorul acediei pe care o respinge īnarmat cu aceasta arma” arata Sfāntul Ioan Scararul. “Pentru ce esti māhnit, suflete al meu, si pentru ce ma tulburi? Nadajduieste īn Dumnezeu, ca-L voi lauda pe El; māntuirea fetei mele este Dumnezeul meu”. (Ps. 41, 6);
Ų pocainta, jalea si regretul ; “Fie ca acest tiran sa fie īnlantuit de amintirea pacatelor noastre”, da sfat, la rāndul sau, Sfāntul Ioan Scararul, iar “cel care se supara pe sine nu cunoaste acedia”;
Ų lacrimile ; ele urmeaza pocaintei si jalei spirituale si apar īn chip evident drept un remediu īnca si mai puternic. “Ostenit-am īntru suspinul meu, spala-voi īn fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele asternutul meu īl voi uda”. (Ps. 6, 7);
Ų amintirea mortii; aceasta practica ascetica fundamentala consta, pentru om, din a-si aminti īn permanenta ca este muritor si ca moartea lui poate surveni īn orice clipa. Acestei “amintiri a mortii” i se adauga sfatul, formulat adesea de Sfintii Parinti, de “a trai īn fiecare zi ca si cum ar fi ultima”, sfat care īl ajuta pe om sa traiasca cum trebuie “rascumparānd vremea”, dupa cum spune Apostolul Pavel (Efeseni 5, 16) si sa traiasca astfel fiecare clipa cu maximum de intensitate spirituala, sa evite pacatul, sa puna īn practica poruncile divine si sa se lase īn grija Domnului. Sfāntul Antonie cel Mare arata: “Ca sa nu fim nepasatori, e bine sa meditam asupra cuvāntului Apostolului: «Mor īn fiecare zi»”. (I Corinteni 15, 31) Īntr-adevar, daca traim ca si cum ar trebui sa murim īn fiecare zi, nu vom pacatui, pentru ca la desteptare ne vom gāndi ca nu vom rezista pāna seara si, la fel, cānd suntem pe punctul sa ne culcam, sa ne gāndim ca nu ne vom mai trezi. “Omul ca iarba, zilele lui ca floarea cāmpului, asa va īnflori. Ca vānt a trecut peste el si nu va mai fi si nu se va mai cunoaste īnca locul sau”. (Ps. 102; 15, 16) Toate aceste īndemnuri ne vor ajuta sa īnvingem demonul acediei, care “arata omului cāt de lunga e durata vietii” (Sf. Evagrie), īncercānd sa-i inspire delasare si dezgust īn fata dificultatilor care apar si, mai ales, īn fata “ostenelilor ascezei”.
Ų frica de Dumnezeu , constituie si ea un puternic antidot īmpotriva acestei patimi;
Ų efortul fizic ; este un remediu important prescris de Sfintii Parinti. Osteneala trupului constituie unul din cei trei piloni ai vietii sufletesti, care trebuie īntarit īn fiecare zi, alaturi de rugaciune si citirea din Sfintele Carti. Tot īnvataturile patristice ne amintesc ca “Duhul Sfānt nu vine decāt īntr-un trup istovit”, de aceea mai bine ne este “sa muncim degeaba, decāt sa stam degeaba”. Eforturile fizice ne topesc gāndurile si ne aduna mintea īn lucrul māinilor, ajutāndu-l pe om sa evite plictiseala, instabilitatea, apatia, somnolenta, care sunt parti constitutive ale patimii acediei si contribuie īn acelasi timp la nasterea sau la pastrarea sārguintei, la continuitatea de prezenta, efort si atentie pe care le presupune viata spirituala si pe care acedia cauta sa le rupa. La acelasi efort ne īndeamna si Sfāntul Apostol Pavel, adaugānd mentiunea: “... Dar va īndemn, fratilor, sa prisositi mai mult! Si sa rāvniti ca sa traiti īn liniste, sa faceti fiecare cele ale sale si sa lucrati cu māinile voastre precum v-am dat porunca. Asa īncāt sa umblati cuviinciosi fata de cei din afara (de Biserica) si sa nu aveti trebuinta de nimeni”. (I Tesaloniceni 4, 11) Acelasi sfat salvator de medic compatimitor, ce ne aduce vindecarea, īl gasim si īn urmatorul citat al aceluiasi apostol: “Dar unora ca acestia le poruncim si-i rugam, īn Domnul Iisus Hristos, ca sa munceasca īn liniste si sa-si manānce pāinea lor”. (II Tesaloniceni 3, 12) Tot din acest text apostolic rezulta foarte clar ca cei cuprinsi de aceasta patima vor trebui sa renunte la mijloacele audio-vizuale si ziaristice, ce au pus stapānire, acum, la sfārsit de mileniu pe linistea sufletelor familiilor noastre, mijloace idolesti prin care aceasta groaznica patima sta mascata, agatāndu-se de ele, tulburāndu-ne mintea, risipindu-ne timpul, banii, legāndu-ne comportamentul de bunurile vietii pamāntesti. Īn acelasi timp, suntem manipulati psihic, fara macar sa sesizam, sa ne pecetluim voit cu lucrarea diavolului, sa nu sesizam lucrarea permanenta a lui Dumnezeu din lume, sa nu folosim mijloacele de sfintire pe care ni le ofera Biserica lui Hristos, sa fim delasatori si ignoranti īn promptitudinea restabilirii permanente a sanatatii sufletesti si trupesti, cu scopul de a pierde īn final fericirea vesnica. Daca Sfāntul Apostol Pavel ne-a pus īntr-o lumina clara valoarea terapeutica a sfaturilor legate de osteneala trupului, Sfāntul Ioan Casian ne indica sa retinem si valoarea profilactica a efortului fizic, dāndu-ne recomandari potrivite celor sanatosi, “pentru ca ei sa poata pastra vesnic sanatatea”.
Ų rugaciunea; mergānd mai departe cu remediile prescrise de Sfintii Parinti ne vom īndrepta atentia catre rugaciune, care constituie cel de-al doilea pilon al vietii sufletesti. Omul nu se poate elibera total de aceasta patima decāt prin harul lui Dumnezeu, ce va veni asupra sa, atunci cānd īl cere, prin rugaciune. Fara acest remediu, toate celelalte remedii amintite pāna acum nu au decāt un efect slab si partial, īnsa eficacitatea lor maxima o vor avea īn urma rugaciunii particulare si īn Biserica, prin care omul primeste ajutorul lui Dumnezeu. Desi acedia īl īmpinge pe om sa abandoneze rugaciunea si īl īmpiedica sa recurga la ea, familia sa-l īncurajeze pe bolnav, sa se roage pentru el si sa-i īndemne pasii catre parintele duhovnic ca sa īmplineasca taina restabilirii sufletesti (spovedania) cāt mai des; obtinānd astfel īncrederea īn fortele sale, capata puterea de a nu abandona rugaciunea sau sa o reia daca cumva a abandonat-o. Practica simultana a metaniilor este deosebit de recomandata īn cazul acediei, pentru ca ea face sa participe imediat la rugaciune si trupul, pe care patima īl amortise, odata cu sufletul si contribuie la scoaterea omului din letargia lui. Psalmodierea (rostirea psalmilor) apare drept o rugaciune deosebit de eficace īmpotriva acediei, ca si rugaciunea inimii, dupa cum subliniaza Sfāntul Diadoh al Foticeei : ”Vom scapa de aceasta impresie de nepasare si de lipsa de vlaga daca fixam spiritului nostru limite foarte īnguste si ne īndreptam privirile pe gāndul unic, la Dumnezeu”; īntr-adevar, numai asa spiritul va reveni repede la vārsta sa si va putea sa se sustraga acestei risipe nesabuite. Se cuvine, de asemenea, sa nu dam uitarii sfaturile primite de la duhovnic si sa cerem binecuvāntarea acestuia pentru lucrarea rugaciunii ce dorim sa o īmplinim, cu care vom obtine continuitate si calitate īn rugaciune.
Ų citirea din Sfintele carti; ultima prescriptie importanta dintre remediile īmpotriva acediei este citirea din Sfintele carti, ce constituie al treilea pilon al vietii sufletesti. Pentru a ne ridica īn fiecare zi si a īnalta stacheta cāt mai sus, pe acest drum al nesfārsitei perfectiuni, este necesar sa citim īn fiecare zi si sa ne īnsusim strategia prin care oamenii, cu aceeasi suferinta ca a noastra, au reusit sa īnfrunte patimile, sa se restabileasca permanent pāna la sfārsitul vietii pamāntesti si sa devina mostenitori ai Īmparatiei Cerurilor. De aceea, recomandam sa se citeasca zilnic din Proloagele editate pentru fiecare luna, viata si nevointele sfintilor ce se sarbatoresc īn fiecare zi si cuvintele de īnvatatura ce le īnsotesc.
Aplicarea integrala a remediilor indicate īmpotriva acediei (lupta īmpotriva patimei, rezistenta care trebuie opusa acesteia, rabdarea de care sa se dea dovada, speranta ce trebuie sa se manifeste, doliul si lacrimile, amintirea mortii, osteneala trupului, rugaciunea si citirea din Sfintele carti) va avea ca rezultat dobāndirea starii de calm (linistea sufleteasca), īnsotita de o bucurie infinita de viata ce ne va da elanul sa mergem īnainte.
Parcurgānd cele doua exemple de boli mintale cu origine spirituala, tristetea si acedia, am vazut cu totii, īn primul rānd, cum planul psihic se integreaza planului spiritual si este tributar acestuia, atāt īn ceea ce priveste etiologia, cāt si terapeutica, iar, īn al doilea rānd, am vazut cum dimensiunea spirituala debordeaza si transcede dimensiunea psihica.
Bunul Dumnezeu sa ne lumineze mintile si inimile, sa īntelegem si sa simtim toate aceste realitati binefacatoare pentru fiecare dintre noi.
V. SCOPUL VIETII CRESTINE
Lumea a fost creata de Dumnezeu, imprimāndu-i-se un anumit sens, si e condusa de Creator spre īmplinirea sensului, concretizat īn iubire si ascultare. Ea culmineaza īn persoana umana care se misca spre unirea cu Persoana Suprema.
Viata fiecarui om este un dar ce i s-a īncredintat, un talant ce trebuie sa fie exploatat pentru folosul omenirii, caci cea mai mare lucrare ce o poate face omul pe pamānt este a se īngriji de sufletul sau si al aproapelui sau.
Fiecaruia dintre noi i s-a dat un oarecare “timp al sau”, scurt dar suficient pentru cāstigarea māntuirii si Īmparatiei lui Dumnezeu.
Māntuirea noastra, exprimata prin dobāndirea fericirii vesnice, nu se obtine numai prin stiinta, ci prin credinta puternica īn Dumnezeu, libera de orice sovaiala.
“Anii nostri s-au socotit ca pānza unui paianjen; zilele anilor nostri sunt saptezeci de ani;
Iar de vor fi īn putere, optzeci de ani, si ce este mai mult decāt acestia, osteneala si durere”. (Ps. 89, 10-11)
Episcopul Kallistos Ware, īn lucrarea Īmparatia launtrica , compara existenta umana cu o carte: viata pamānteasca este doar prefata (introducerea cartii), iar viata viitoare este principalul ei continut. Momentul mortii nu este concluzia cartii, ci īnceputul primului capitol.
A. SCOPUL VIETII PAMĀNTESTI
Īn fiecare zi, pentru a trai, trupul nostru are nevoie de hrana si aer. Sufletul nostru īnsa are nevoie de Domnul si de harul Duhului Sfānt, fara care sufletul moare.
Omul a fost menit de Dumnezeu, prin constitutia sa psiho-somatica, sa fie inel de legatura īntre cer si pamānt si sa se īnalte cu īntreaga creatie spre Dumnezeu, ca sa se īmpartaseasca de nemurirea Lui.
Sfīntul Serafim de Sarov ne īnvata ca scopul vietii crestine este dobāndirea Duhului Sfānt. Pentru a putea īntelege problematica Duhului Sfānt, vom pleca de la adevarul de temelie al īnvataturii crestine - dogma Sfintei Treimi. Cuprinsul dogmei Sfintei Treimi ne dezvaluie adevarul ca Dumnezeu este Unul īn Fiinta si īntreit īn persoane, Tatal, Fiul si Duhul Sfānt. Fiecare din cele trei persoane sau ipostase ale Sfintei Treimi este Dumnezeu adevarat ce se exprima prin Dumnezeu-Tatal, Dumnezeu-Fiul si Dumnezeu-Duhul Sfānt, avānd fiecare īntreaga fiinta si toate atributele dumnezeiesti, fara sa fie trei Dumnezei, adica fara īmpartire sau despartire a fiintei si, totodata, fara sa se amestece sau sa contopeasca persoanele dumnezeiesti īntreolalta. Sfānta Treime coboara catre lume prin fortele (puterile) divine (harice), care sunt energii necreate ce izvorasc din fiinta necreata a Sfintei Treimi, ca sa īnalte lumea la comuniunea vietii vesnice.
Dumnezeu, Creatorul omului, Fiinta suprema, ramāne o taina īn fiinta Sa personala, dar se face cunoscut si comunicabil prin energiile Sale necreate harice sfintitoare, ele fiind o manifestare a Fiintei dumnezeiesti. Sfintii Parinti au folosit īn exprimarea acestor energii termenii de lucrari dumnezeiesti, lumina dumnezeiasca, spirit sfānt, har divin.
Harul divin se revarsa prin Duhul Sfānt asupra oamenilor īn scopul māntuirii si sfintirii lor. Fiind unul singur, dupa natura sa, Harul divin se deosebeste pe de-o parte, dupa lucrarile si efectele sale asupra celor ce si le-au īnsusit, iar pe de alta parte, potrivit cu īnsusirile si aptitudinile celor ce l-au primit. E bine sa retinem aici ca toate cele sapte Sfinte Taine īmpartasesc har sfintitor, dar lucrarea acestora are la temelie pe cea īnceputa prin Taina Botezului. Din colaborarea omului cu harul, rezulta diferite daruri potrivit cu īnsusirile si capacitatile naturale ale lui. Dupa proorocirile proorocului Isaia (11, 2-3) darurile sunt īn numar de sapte: al īntelepciunii, al īntelegerii, al sfatului, al puterii, al cunostintei, al bunei credinte (evlaviei) si al temerii de Dumnezeu. Acum īntelegem clar de ce, īn cazul celor bolnavi, este necesar a se dobāndi harul vindecarii de la Dumnezeu, care ne va da pretiosul dar - SANATATEA (PUTEREA).
Dumnezeul Scripturii coboara pe firul energiilor necreate īn īntāmpinarea omului, pentru a-l smulge din indiferenta si ratacirea lui religioasa, pentru a-l īnalta spre comuniunea cu Sine, pe calea unui progres spiritual infinit, īn Hristos si Biserica, prin Duhul Sfānt, izvorul nesecat al energiilor necreate. De aceea, Sfāntul Ap. Pavel vorbeste mereu despre Dumnezeu care lucreaza totul īn toti. (I Cor. 2, 16) Astfel, prin energiile necreate, Dumnezeu este mai īntāi trait de credinciosi si apoi cunoscut , fiindca rostul cunoasterii nu este cel de a satisface curiozitatile intelectuale ale mintii umane, ci de a contribui la desavārsirea spirituala si morala a īntregului om. Īn acest sens, Sfāntul Simeon Noul Teolog spune: “Dumnezeu este Lumina si cei pe care El īi face vrednici de a-L vedea, Īl vad ca lumina: cei care Īl primesc, Īl primesc ca lumina”.
Īn fiecare lucrare dumnezeiasca venita īn lume, avem toate Persoanele Treimice īntoarse catre noi. Fiecare lucrare provine din Tatal, se comunica prin Fiul īn Duhul Sfānt. Īn acest plan al lucrarii dumnezeiesti, Duhul Sfānt vine prin Fiul, dar ramāne īn Fiul, ca sa poata astfel īnalta lumea catre Tatal. Nu exista lucrare a Tatalui si a Fiului care sa nu se realizeze prin Duhul Sfānt. Acesta fiind capatul īntors catre lume a Sfintei Treimi.
De la pogorārea Duhului Sfānt īn ziua Cincizecimii, cānd acesta a fost trimis īn lume de Domnul nostru Iisus Hristos, spre a īmplini lucrarea de māntuire a neamului omenesc, are loc restabilirea, purificarea, iluminarea, īndumnezeirea naturii umane si a īntregii creatii prin aceste energii harice necreate sfintitoare ale Duhului Sfānt.
Coborārea energiilor necreate īn adāncul fiintei umane realizeaza asemanarea cu Dumnezeu. Mijloacele prin care omul poate obtine asemanarea cu Dumnezeu sunt: ascultarea, rugaciunea, postul (asceza), multa rabdare, faptele bune si alte fapte virtuoase facute īn numele lui Hristos.
Sfāntul Simeon Noul Teolog afirma ca Fiul lui Dumnezeu este usa spre Tatal, iar Duhul Sfānt este cheia care ne deschide usa si daca usa nu se deschide, nu intra nimeni īn casa Tatalui.
Reluānd ideea ca obiectivul omului pe pamānt este dobāndirea Duhului Sfānt, Sfāntul Serafim de Sarov vrea sa ne spuna ca mereu trebuie ca Duhul Sfānt sa vina tot mai deplin, ca sa ni-L faca tot mai prezent īn noi pe Hristos Cel Īnviat, ca, numai īmpartasindu-ne de Duhul Sfānt, putem fi īn comuniune cu Hristos. Numai īnduhovnicindu-ne neīncetat si umplāndu-ne tot mai deplin de energiile Duhului Sfānt putem trai pe pamānt viata īn Hristos, fiindca viata īn Hristos este totuna cu viata īn Duhul Sfānt si invers. (revedeti anexa 1)
Taina omului nu se afla īn el īnsusi īn mod autonom, ci īn Arhetipul, īn Modelul Divin. Asa cum adevarul icoanei se afla īn persoana zugravita pe ea, tot asa si adevarul omului se afla īn Modelul lui - Domnul nostru Iisus Hristos. Creat dupa chipul lui Dumnezeu, omul tinde prin īnsasi natura lui, prin īnsusi faptul ca este om, spre Cel ce este chipul sau dumnezeiesc: “Dumnezeu S-a facut om pentru ca omul sa se īndumnezeiasca”.
Unirea īntre om si Dumnezeu se realizeaza īn momentul zamislirii, dar se aprofundeaza progresiv īn timpul vietii sale pamāntesti si se desavārseste la īnviere, la a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos. Atunci pacatul va fi absorbit prin Sfintenia divina, iar moartea va fi absorbita de viata eterna. Unirea noastra cu Hristos este o unire īn devenire, iar ea va deveni perfecta atunci cānd limitele existentei terestre vor fi depasite prin īnviere.
Īn Hristos, omul se uneste cu Dumnezeu, cu semenii sai si cu lumea pe care o penetreaza cu spiritul sau uman, umplut de Dumnezeu: “dupa cum Tu, Parinte, esti īn Mine si Eu īn Tine, sa fie si ei īn Noi una, ca lumea sa creada ca Tu M-ai trimis”. (Ioan 17, 21)
Īnainte de a fi īmbracat īn haine de piele, omul purta un vesmānt tesut din harul de lumina si slava lui Dumnezeu. Deci hainele primilor oameni erau haine de lumina, nu haine de piele. Opunāndu-se īnsa vointei dumnezeiesti, Adam n-a mai dat curs aspiratiei catre Arhetipul divin, ci s-a prabusit īn materialitatea acestei lumi, alterānd grav chipul lui Dumnezeu, pe care īl purta īn fiinta sa si, odata cu aceasta, fiinta sa proprie pierdea haina de lumina.
Īn calitatea Sa de Ratiune suprema, Fiul lui Dumnezeu, īn pilda “Fiului risipitor”, ne īncurajeaza sa ne straduim a īmbraca din nou aceasta haina noua de lumina. Pe aceasta o putem tese numai prin prezenta interioara a harului Duhului Sfānt īn natura noastra umana. Trebuie sa ne grabim sa dobāndim aceasta haina cereasca, cu ajutorul faptelor virtuoase transformate īn virtuti crestinesti (smerenia, milostenia, curatia, cumpatarea, īndelunga rabdare, blāndetea si harnicia).
Prezenta interioara a harului īn natura umana face ca ratiunea (cunoasterea) sa se extinda firesc de la cele naturale spre realitatile supranaturale ale lui Dumnezeu. Harul cunoasterii supranaturale a lui Dumnezeu se īmpartaseste omului credincios prin Sfintele Evanghelii (Matei, Marcu, Luca si Ioan) si Sfintele Taine, administrate de preot ca semn vazut al prezentei nevazute, personale a lui Hristos īn Biserica. Prin patrunderea īn inimile credinciosilor a cuvāntului dumnezeiesc din Evanghelie, harul se adreseaza mai mult intelectului uman, iar prin Sfintele Taine mai mult trupului, dar īn masura īn care Sfintele Taine se adauga Evangheliei, harul īmbratiseaza īntreaga fiinta psiho-somatica, patrunzānd īn adāncul ei, pentru a o purifica si sfinti īn Hristos, īnaltānd pe oameni la comuniunea Sfintei Treimi. Aceasta īnaltare (apropiere si comuniune) a oamenilor catre Dumnezeu nu se realizeaza numai prin lucrarea harului, ci si prin lucrarea omului dupa cerintele “Legii noi”, concretizata īn ascultare, rugaciune, asceza, fapte bune si manifestarea dragostei fata de aproapele, ca expresie a dragostei fata de Dumnezeu. Prin aceasta īmpreuna lucrare a omului cu Dumnezeu, care poarta numele de Sinergie, se produce o modificare profunda īn fiinta omului, care duce la īndumnezeirea lui.
Prin harul primit prin cele sapte Sfinte Taine instituite de Iisus Hristos, dar si prin lucrarea duhovniceasca a omului, se opereaza īn fiinta acestuia o conversiune de energie, care transforma energia pusa īn serviciul patimilor irationale ce distrug natura omului, īn energie pusa īn slujba virtutilor rationale, care-l īnalta pe om spre asemanarea cu Dumnezeu, trecānd progresiv prin faza de purificare, iluminare si unire cu Dumnezeu (īndumnezeire).
Comuniunea cu harul divin nu ucide partile pasionale ale trupului, ci le transfigureaza, le sfinteste, le īndumnezeieste. Astfel, Biserica reprezinta locul īn care are loc miscarea dinamica transfiguratoare. Este nunta neīncetata īn spatiu si timp a Creatorului si a creaturii, a lui Hristos care se prelungeste īn timp prin lucrarea Duhului Sfānt, ca sa-si asume lumea si sa o īndumnezeiasca. Īn acest amestec fara contopire a naturii create cu cea necreata, creatia se īnnoieste īn trupul Domnului, se realcatuieste sacramental, este transfigurata, devine si e vie ca Trup al lui Hristos, ca Biserica dupa chipul comuniunii mai presus de fire a Treimii, īn care persoanele divine īsi pastreaza identitatea, dar traiesc una prin alta īn virtutea iubirii si a daruirii reciproce inegalabile.
Sfāntul Macarie cel Mare spune: “Firea omeneasca este capabila sa primeasca si binele si raul, si harul dumnezeiesc si puterea vrajmasului, dar nu poate fi silita fara consimtirea vointei omenesti”.
Īn legatura cu felul īn care īmplinim binele si raul īn viata pamānteasca, dorim īn continuare sa punctam cāteva aspecte tainice legate de activitatea de māntuire a crestinului. Copilul, la botez, este īnarmat cu lumina Duhului Sfānt, cu crucea si cu doi īngeri de paza. Īngerul cel bun este la dreapta, avānd doua carti īn māna lui si cumpana. El scrie fapta buna si fapta rea ce o face omul īn viata. Īngerul cel rau din stānga, are numai o carte īn māna lui, el scriind numai greselile omului, nestiind nici gāndul omului si nici faptele bune ce le are acesta. Cānd omul acumuleaza mai multe fapte rele decāt bune īn cartea īngerului bun din dreapta, acesta se trage īn spatele lui, īn favoarea īngerului rau din partea stānga, care īnvata pe crestini la fapte rele, dar nu la toate, caci fiecare fapta rea are demonul ei. Numai la crestinii care fac cele sapte pacate de moarte (māndria, iubirea de argint, curvia, mānia, lacomia pāntecelui, zavistia, lenea) vine antihrist cu toti ai lui si se aseaza īn inima lui. Acesti oameni nu mai sunt vii, ci morti sufleteste. Desi īngerul bun se retrage īn spatele omului datorita multelor greseli, el sta tot alipit de el, mustrāndu-l la orice fapta rea pe care o face si asteapta cu nerabdare clipa ca sa vie iar īn locul lui. Odata acceptata aceasta stare de pacatosenie, lumina Duhului Sfānt iese din inima omului si sta īn jurul sau cum stau albinele īn jurul unui stup. Acum se īmplineste cuvāntul sfānt care zice: “iata Eu stau la usa inimii tale si bat”. (Apoc. 3, 20) Daca, din mila Domnului, patrunde din nou o raza a Duhului Sfānt īn inima pacatosului, el prinde o mare grija de greselile ce a facut si se hotaraste din suflet a le parasi. Merge la preot, le marturiseste, fagaduind cu sfintenie īn fata Sfintei Cruci, a Evangheliei si a preotului ca nu va mai gresi prin aceste fapte. Preotul īi da un canon dupa puterea lui si, dupa ce si-l ispaseste, este īmpartasit cu Sfintele Taine. Īncepānd el a face fapte bune dupa a lui putere, dupa un timp oarecare cartea lui cu fapte bune, uitata, se umple iarasi. Īngerul bun, odata cu restabilirea credinciosului, vine din spatele crestinului la locul sau īn dreapta si va duce cartea plina cu fapte bune la cer pentru a le scrie īn cartea vietii. Īngerii din ceruri, la vederea noului īnger venit īntre ei cu cartea faptelor bune, fac aplauze de bucurie cereasca si atunci se īmplineste cuvāntul sfānt: “mai mare bucurie este īn cer pentru un pacatos care se pocaieste, decāt pentru nouazeci si noua drepti”. Īngerul merge cu cartea la Domnul, care va trimite īnger luminat la vamile vazduhului si, prin puterea Duhului Sfānt, toate greselile marturisite de acel suflet se sterg din catastifele demonilor. Demonii īsi vad hārtiile albe, le arunca īn vazduh, plāng de pierderea sufletului īndreptat. Ei stiu ca, prin pocainta, īsi pierd clientii lor. Īn acelasi timp, Domnul trimite peste crestinul īndreptat īn bine, lumina Duhului Sfānt īntreita. Ea va intra din nou īn inima sa, spulberānd duhurile rele. Acum acest om este nascut a doua oara dupa cum zice cuvāntul sfānt: “pocainta este al doilea botez”.
De asemenea, dorim sa subliniem ca, īn timpul postului, īngerul fiecarui crestin e gata a scrie fapte bune īn toata clipa, dupa care, la sfārsitul perioadei, este dator sa zboare cu cartea faptelor la cer, ca sa scrie īn cartea vietii faptele bune. La cei care stau īn indiferenta fata de grija restabilirii, īn lene, fara fapte bune, īngerul bun nu poate zbura la ceruri, ci sta īn spatele pacatosului si plānge neīncetat pentru el.
Toti crestinii care hulesc pe Domnul Hristos, Crucea Domnului si pe Sfintii Sai, au pacat de trei ori mai greu decāt cei care L-au rastignit pe Domnul. Munca lor dupa ziua judecatii, daca nu vor parasi aceste pacate pāna la moartea trupului, va fi de trei ori mai amara. Domnul Hristos pedepseste pe cel hulitor si īn zilele vietii lui pamāntesti, cāt si īn cele ale urmasilor sai. Pentru a putea scapa de aceasta grava fapta rea, crestinul este dator īn primul rānd sa o urasca, sa se īnarmeze cu rugaciuni si cu metanii la pamānt.
De asemenea, crestinii sa se pazeasca de pacatul de a da raului pe cei din jurul lor, caci pe sine se dau. Copilul, cānd se boteaza, este īnarmat cu patru puteri spirituale: Lumina Duhul Sfānt, Crucea, Īngerul Pazitor si Puterea Sufletului. Tot crestinul, cānd da raului pe altul, da raului aceste puteri. Cānd cineva totusi a savārsit acest pacat, imediat cānd se desparte si nu mai vede pe acela, sa-si aleaga un loc ascuns si, plecānd genunchii, sa zica cu lacrimi: - Iarta-mi Doamne greseala prin care am dat raului pe fratele meu cutare ... numindu-l cu numele si iarta-l si pe el, caci eu īl iert din tot sufletul, īn numele Tatalui, al Fiului si al Sfāntului Duh, amin, iar la scaunul spovedaniei sa-si marturiseasca pacatul cu mare parere de rau.
Pentru a ne īnscrie cu cāt mai multe fapte bune īn ceruri, cu ajutorul carora ne vom īmpodobi locul de odihna din Īmparatia lui Dumnezeu, pe bunii nostri crestini īi īndrumam sa se foloseasca si de rugaciunea cu metanii la pamānt. Ele se fac īn cinstea patimilor Māntuitorului, atunci cānd omul este linistit, nesuparat de nimic si nu-l vede nimeni. Pentru o rugaciune cu metanii la pamānt facuta īn timpul noptii i se iarta crestinului care o face, trei fapte rele. Lucrata noaptea ea se numeste priveghere, iar cel care o exerseaza cu drag īn miez de noapte īmplineste cuvāntul sfānt care zice: “privegheati si va rugati”.
Tot pe timpul vietii pamāntesti, omul e dator sa-si faca rugaciunea plina catre multi sfinti si puteri ceresti. Cāti sfinti va pomeni el īn rugaciune cānd se roaga, aceia toti se vor ruga pentru el īn acel moment Domnului, iar la moartea lui toti īi vor fi ca aparatori. Īn acest sens, vom da un model de rugaciune plina, prescurtata. Vom face mai īntīi trei metanii la pamānt, ne vom ridica, vom face o īnchinaciune, apoi vom pune māinile pe piept si vom zice cu smerenie:
Prea Sfānta Treime, miluieste-ma pe mine, pacatosul! (trei metanii)
Prea Sfānta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul! (trei metanii)
Sfintilor Arhangheli, Mihail si Gavril, miluiti-ma pe mine, pacatosul! (trei metanii)
Toti Sfintii din ceruri si toate puterile ceresti, miluiti-ma pe mine, pacatosul! (trei metanii)
Sfinte Īngere, pazitorul vietii mele, roaga-te lui Dumnezeu pentru mine, pacatosul! (trei metanii).
Fara a avea pretentia epuizarii problematicii aspectelor legate de scopul vietii pamāntesti, īndrumam crestinii sa aiba multa rabdare īn necazurile cele vremelnice, pentru a dobāndi bunatatile cele vesnice. “Īntru rabdarea voastra veti dobāndi sufletele voastre ... si cel ce va rabda pāna la sfārsit, acela se va māntui ...”. (Matei 10, 22)
Dumnezeu īsi marturiseste dragostea pentru fiecare din noi, rānduindu-ne māntuire īn multe feluri, “Caci unele le face Dumnezeu prin departarea Sa de om, altele prin cercetare, iar altele prin purtare de grija” si tot Domnul ne īmbarbateaza spunāndu-ne: “Chiar daca mama īsi va uita copilul, Eu nu te voi uita niciodata”.
Viata pamānteasca, traita īn Dumnezeu sub umbrirea harului Duhului Sfānt, este īnceputul fericirii vesnice, a vietii nesfārsite. Iar īnceputul transfigurarii noastre este atunci cānd ajungem īn acea stare cānd īn fata oricarei īntristari, clevetiri, defaimari si prigoniri sa fim īntocmai ca niste morti sau ca niste oameni cu desavārsire muti, surzi si orbi, caci toate aceste ispite sunt inevitabile pentru toti care doresc sa mearga pe urmele cele māntuitoare ale lui Hristos.“Savārsiti lucrul māinilor fara sa va descurajati, acum este vremea pregatirii cununilor”.
Sa ne silim sa aflam voia lui Dumnezeu cea atotputernica, care consta īn a face binele pentru dobāndirea Duhului Sfānt, comoara cea vesnica neīmputinata.
“Nu oricine Īmi zice: Doamne, Doamne, va intra īn Īmparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu Celui din ceruri”. (Matei 7, 21)
Fericiti vom fi daca, la sfārsitul vietii pamāntesti, Domnul Dumnezeu ne va gasi priveghind, adica rugāndu-ne īn plinatatea darurilor Duhului Sfānt. “Īn ce te voi afla, īn aceea te voi judeca”. De asemenea, ne īndeamna: “Intrati prin usa cea strāmta, ca larga este usa si lata calea care duce la pierzare si multi sunt cei ce intra printr-īnsa”.“Siliti-va a intra prin usa cea strāmta ca multi vor cauta sa intre si nu vor putea”. (Lc. 13, 24; Fapt. Ap. 14, 22)
Suferintele de pe urma pacatului sa le transformam īn mijloc de apropiere de Dumnezeu, prin Iisus Hristos, si de īnviere chiar, īncāt moartea sa fie un act de revenire la plenitudinea vietii, la īndumnezeirea naturii umane.“Eu am venit ca oamenii sa aiba viata si s-o aiba din belsug”. (Ioan 10, 10)
Omul, odata unit cu Dumnezeu īn viata traita īn Iisus Hristos, devine o fiinta universala, unindu-se cu viata īntregii fapturi prin legatura iubirii universale.
1. Bucuria vietii īn Hristos
“Iar mie a ma lipi de Dumnezeu bine este,
a pune īn Domnul nadejdea mea”. (Ps. 72, 27)
Dumnezeu ne īndeamna permanent sa acceptam de buna voie nevointa de a intra prin poarta cea strāmta ce duce la viata plina de bucuria de a trai, sa gustam si sa vedem - cāt de bun este Domnul.
“Gustati si vedeti ca bun este Domnul; fericit barbatul care nadajduieste īn El”. (Ps. 33, 8)
“Īn ce chip doreste cerbul izvoarele apelor, asa te doreste sufletul meu pe Tine Dumnezeule”. (Ps. 41, 1)
Calatoriile ce duc la poarta cea strāmta catre Īmparatia cerurilor, dupa cuvāntul Sfāntului Efrem Sirul, sunt: pocainta, ajunarea, rugaciunea, umilinta, privegherea, smerita cugetare, saracia cea duhovniceasca, defaimarea trupului, īngrijirea sufletului, culcarea pe jos, nespalarea, foamea, setea, māncarea uscata, goliciunea, milostenia, lacrimile, plānsul, suspinarile, plecarea genunchilor, necinstirile, gonirile, rapirile, osteneala cu māinile, primejdiile, a fi defaimati si a rabda, a fi urāti si a nu urī, a patimi si rasplati cu bine, a lasa datornicilor datoriile, a ne pune sufletul pentru prieteni, iar mai pe urma de toate, a ne varsa sāngele pentru Hristos, daca īmprejurarile vor cere.
Iar calatoriile care duc la poarta larga si desfatata a pierzarii sunt: desfrānarea, īnversunarea, slujirea la idoli, otravirea, vrajba, cearta, pofta, mānia, bataia, invidia, petrecerile, strigarile, cāntecele lumesti, fluieraturile, jocurile, scaldaturile, hainele cele moi, prānzurile cele scumpe, bataile din palme, gālcevile, somnul cel fara de grija, ura dintre frati, grairea de rau. La toate acestea se adauga lucrul cel mai grav decāt toate, care este nepocainta si a nu ne aduce aminte niciodata de iesirea cea din urma din viata.
Dupa aceasta scurta incursiune īn diversitatea calatoriilor pamāntesti, ne vom īndrepta atentia spre a surprinde cāteva din aspectele bucuriei vietii īn Hristos, din care au gustat permanent multitudinea Sfintilor care sunt venerati de lumea crestina. Bucuria vietii īn Hristos o dobāndesc sufletele care au intrat īn a treia treapta a īndreptarii, prima treapta fiind chemarea si pregatirea omului pentru primirea harului divin īnainte de Botez, iar a doua treapta este renasterea omului īn Hristos prin Taina Botezului, care marcheaza īnceputul unei noi vieti, īn care omul simte dorinta vie de a se uni cu Hristos si de a umbla īntru īnnoirea vietii. (Romani 6, 4)
Īn treapta a treia a īndreptarii se face vizibil progresul crestinului īn viata cea noua īn Hristos, aratāndu-l pe Hristos prezent īn viata si īn faptele lui, īncāt acum el poate spune: “Nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste īn mine”. (Gal. 2, 20)
Acum se arata cu adevarat cresterea sufletului īn virtute si īndeosebi īn iubire, ceea ce da un sensibil avānt urcusului duhovnicesc spre desavārsire, care poate fi realizat, pe de o parte, prin īmplinirea poruncilor, iar pe de alta parte, prin urmarea sfaturilor evanghelice.
Prin dobāndirea experientei intime a bucuriei vietii īn Hristos, crestinul participa mai bine la suferintele celor neputinciosi si se apropie cāt se poate de mult de ei pentru a le veni mai bine īn ajutor.
“Cu cei slabi m-am facut slab, ca pe cei slabi sa-i dobāndesc; tuturor toate m-am facut, ca, īn orice chip, sa māntuiesc pe unii”. (I Cor. 9, 22)
DUMNEZEU daruieste prin DUH adevarata cunoastere celor care sunt demni de ea, īnsa nu īn virtutea aptitudinilor lor intelectuale, ci a gradului de puritate si de virtute pe care l-au dobāndit, prin punerea īn practica a poruncilor si īndemnurilor evanghelice.
Sfāntul Apostol Pavel subliniaza clar opozitia radicala care exista īntre īntelepciunea lumii si īntelepciunea lui DUMNEZEU. “Caci īntelepciunea lumii acesteia este nebunie īnaintea lui Dumnezeu”. (I Corinteni 3, 19)
Īnvataturile patristice sustin ca aparitia starii de bucurie īn Hristos este conditionata de:
a. umilinta
b.detasarea de aceasta lume
c. mila
Īn acest sens, Sfāntul Vasile cel Mare īi īnvata pe ucenicii sai:
“Sa aveti curatie sufleteasca, nepatimire trupeasca, purtare blānda, grai cumpatat, cuvānt cu buna rānduiala, hrana si bautura masurata, īnaintea celor mai mari tacere, īnaintea celor mai īntelepti luarea aminte, la cei mai batrāni supunere, sa aveti spre cei asemenea cu voi si spre cei mai mici dragoste nefatarnica, de cei rai, patimasi si iubitori de trup sa va departati si putin sa graiti, dar mai mult sa īntelegeti, sa nu fiti fara socoteala īn cuvānt, sa nu prisositi cu vorba, sa nu fiti īndrazneti la rās, cu sfiala sa va īmpodobiti si cu femeile cele necurate sa nu vorbiti, sa aveti jos cautarea, iar sufletul sus, sa fugiti de cuvintele cele īmpotriva, dregatorie dascaleasca sa nu doriti, cinstea acestei lumi īntru nimic s-o folositi. Iar de ar face cineva vreun bine spre folosul altora, de la Dumnezeu plata s-o astepte si vesnica rasplatire de la Iisus Hristos, Domnul nostru”.
a. Umilinta
Īndurānd agresiunea socialului cu umilinta si rabdare, se dobāndeste o mare liniste. Omul, umilindu-se īn fata semenilor, se poate elibera total de slava desarta si cāstiga astfel adevarata victorie asupra lumii.
Īn sustinerea umilintei, Sfāntul Isaac Sirul noteaza: “Cel care e cu adevarat umil nu se tulbura atunci cānd sufera o nedreptate. El nu se justifica īn privinta lucrului pentru care a fost nedreptatit. Ci primeste calomniile drept adevar si nu cauta sa convinga oamenii ca a fost calomniat, cerānd iertare. Unii au luat asupra lor faptul de a fi numiti destrabalati, īn vreme ce nu erau. Altii au īndurat sa fie tratati drept adulteri, īn vreme ce erau departe de aceasta, si-au asumat īn lacrimi fructul unui pacat pe care nu-l comisesera, au cerut celor care-i calomniasera iertare pentru o nedreptate care nu le apartinea, caci sufletele lor erau īncununate cu toata puritatea si nevinovatia”.
Sa cautam umilinta, acceptānd sa fim dispretuiti, respinsi si considerati un nimic. Potrivit Sfāntului Macarie, aceasta e conditia normala a crestinilor, care “sunt asemeni oamenilor «care-si pun viata īn māna»” (Iov 13, 14) neimagināndu-se ca īnseamna ceva; dar, īn loc de aceasta, sunt dispretuiti si respinsi mai mult decāt ceilalti oameni”.
Mai multi Sfinti Parinti ne īnvata ca ceea ce ne īndurereaza si nedreptateste sau ne insulta trebuie sa fie considerat un medicament care ne vindeca de slava desarta si de orgoliu. Diavolul nu e niciodata atāt de descurajat ca atunci cānd omul doreste umilinta si dispretul. Īnceputul victoriei asupra slavei desarte, scrie Sfāntul Ioan Scararul, este dragostea pentru umilinte. “Dumnezeu se bucura atunci cānd ne vede alergānd īn īntāmpinarea umilintei, pentru a reprima, lovi si nimici iubirea desarta pe care o avem fata de sine”. Iar Sfāntul Varsanufie ne marturiseste: “Iata umilinta perfecta: sa īnduri insultele si injuriile si tot ce a suferit Stapānul nostru Iisus Hristos”.
Trebuie sa se ajunga la o umilinta de mare soliditate, care poate fi simtita īn mod constant, īn relatiile cu ceilalti, fiind mult mai dificil de realizat si de pastrat umilinta capatata īn propriul for interior, ca virtute.
Semnul ca esti eliberat de slava desarta este ca nu mai simti durere atunci cānd esti umilit īn public si ca nu mai traiesti ranchiuna fata de cel care te-a ofensat, dispretuit, insultat.
Mai exista o umilinta externa, cānd omul se considera drept ultimul dintre oameni. “Socoteste-te ultimul dintre oameni” ne īndeamna porunca monahala clasica.
La rāndul sau, Sfāntul Isaac Sirul ne īndeamna: “Coboara mai jos decāt tine īnsuti si vei vedea slava Domnului īn tine”. Caci acolo unde odrasleste smerenia, izvoraste slava lui Dumnezeu. Daca te straduiesti sa fii clar dispretuit de catre toti oamenii, Dumnezeu īti va harazi sa fii slavit. Aceasta slava fiindu-ne adusa de lumina harului Sfāntului Duh, ne induce o stare de liniste, o pace de nespus. Inima, la rāndul ei, se umple de o bucurie si caldura inexprimabile, dupa cuvāntul Māntuitorului: “Īmparatia lui Dumnezeu este īnlauntrul vostru”. (Luca 17, 21)
Sfāntul Serafim de Sarov ne īndruma: “Bucuria mea, cāstiga duhul pacii si atunci mii de inimi se vor māntui īn preajma ta”.
Sfāntul Chiril Fileotul spune: “Daca īnduram bucurosi suferintele, blestemul va fi transformat īn binecuvāntare; dupa cum oboselile luptelor pregatesc cununile atletilor, la fel, īncercarea ispitirii īl conduce pe crestin la perfectiune”.
b. Detasarea de aceasta lume
Cei ce dobāndesc bucuria vietii īn Hristos realizeaza detasarea de aceasta lume prin intermediul a trei calitati:
i) singuratatea;
ii) situatia de strain (exterioara si interioara);
iii) saracia.
i) Singuratatea.
Bucuria vietii īn Hristos are sens doar īntr-un cadru social si īntr-o relatie cu semenii. Important este ca īn timpul zilei sa se mentina contactul permanent, armonios cu membrii grupului social din care facem parte, iar noaptea sa ne izolam, refugiindu-ne īntr-o atmosfera intima īn care sa fim numai noi si Dumnezeu, iar de semenii nostri sa ne apropiem numai pe calea Duhului Sfānt. “Noaptea ridicati māinile catre cele sfinte si binecuvāntati pe Domnul. Te va binecuvānta Domnul din Sion, Cel ce a facut cerul si pamāntul”. (Ps. 133, 2-3)
Sfāntul Antonie cel Mare ne spune:“Nimic din lume sa nu cinstiti mai mult decāt dragostea lui Hristos. Ostenelile de aici se vānd cu pret vesnic: ca putin dai si īnsutit primesti. Oricāt ar fi de greu, sa nu ne īntristam ca si cum am pieri, sa īndraznim si sa ne bucuram ca niste māntuiti, ca Dumnezeu e cu noi.
ii) Situatia de strain.
Īn relatia obisnuita si normala cu semenii nostri sa fim straini de tot ce este rau si influenteaza negativ apropierea, comuniunea cu Dumnezeu si transfigurarea fiintei umane.
iii) Saracia.
Se exprima prin renuntarea la desfatarile lumii, rezolvānd neputintele firii omenesti (hrana, īmbracaminte etc.) cāt mai simplu si respectānd īndemnul Evangheliei: “Īn dar ati luat, īn dar sa dati”.
c. Mila
Exercitiul milei trebuie sa se realizeze permanent fata de semenii nostri aflati īn neputinte, dupa īndemnul binecunoscut al Māntuitorului Iisus Hristos:
“Mila voiesc si nu jertfa”.
“Nimeni sa nu caute ale sale, ci fiecare pe ale aproapelui”. (I Corinteni 10, 24) si iarasi “Tuturor toate M-am facut ca, īn orice chip, sa māntuiesc pe unii”. (I Corinteni 9, 22)
Cei ce au fost onorati a primi bucuria vietii īn Hristos si īnaltati īn acest fel de Dumnezeu, īsi amintesc permanent de Cel care a spus: “Sa-l iubesti pe aproapele tau ca pe tine īnsuti”. (Luca 10, 27)
De asemenea, ei sunt permanent gata sa īmbrace din nou, fara a-si schimba natura, īnfatisarea de rob ca sa-l māntuiasca pe rob (Filipeni 2, 6 s.a.m.d.). Īl imita si ei pe Īnvatator, punāndu-si cu adevarat chezasie sufletul si trupul pentru māntuirea altora.
Sfāntul Simion recomanda prietenului sau, diaconul Ioan: “Te rog sa nu dispretuiesti vreodata vreo fiinta si mai ales, daca e cazul, vreun ... cersetor. Caci mila ta stie prea bine ca exista printre cersetori, mai ales printre orbi, oameni care au devenit la fel de puri ca soarele datorita rabdarii si framāntarilor lor.
Fericit cel care cauta la sarac si la sarman; īn ziua cea rea īl va izbavi pe el Domnul”. (Ps. 40, 1)
Asadar, sa ne sārguim cu totii īn a cunoaste bunatatea si milostivirea Stapānului mult īnainte de sfārsitul vietii pamāntesti, fugind de pacat.
Īntorcāndu-ne la Dumnezeu īnainte de sfārsit, vom afla pe Judecatorul milostiv si ne vom īnvrednici fericirii vesnice si cu īngerii cei luminati ne vom salaslui, unde este frumusetea cea negraita a tuturor celor īmpacati cu Dumnezeu si veselia cea pururea fiitoare.
2. Dragostea de Dumnezeu si de aproapele
Dragostea de Dumnezeu si dragostea de aproapele nu vin pe alta cale īn sufletul nostru, decāt pe calea rugaciunii.
Dragostea crestina este radacina tuturor faptelor bune, fiind cea mai mare dintre toate virtutile si legatura desavārsirii.
Pentru aceasta, Māntuitorul a spus: Cea mai mare porunca din Lege si cea dintāi este sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta, din tot cugetul tau si din toata puterea ta. Zicānd “inima”, “cuget” si “putere”, Māntuitorul a cuprins deodata cele trei parti ale omului.
Prin inima, a cuprins sufletul, prin cuget a cuprins mintea, iar prin virtute (putere) a cuprins trupul. Deci, toata fiinta omului trebuie sa se contopeasca īn dragostea lui Dumnezeu.
Iar cānd a fost vorba de dragostea de aproapele, a zis a doua porunca, asemenea cu cea dintāi: “Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine īnsuti”.
Dragostea de Dumnezeu nu are limite, adica din toata puterea, din tot cugetul, din toata virtutea, iar iubirii de aproapele, i-a pus margine: sa-l iubesti atāt cāt te iubesti pe tine.“Cine iubeste pe tata sau pe mama sau sora sau frate mai mult decāt pe Mine, nu este vrednic de Mine”, iar “Oricine voieste sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie”. (Marcu VIII, 34)
Moartea este consecinta pacatului, pedeapsa lui Dumnezeu īmpotriva neascultarii primilor oameni, care s-a transmis din generatie īn generatie. Ea n-a fost destinata omului, fiind contrara firii lui, dar a survenit īn clipa cānd inima si dragostea lui s-au īndepartat de Dumnezeu. “Ori īn ce zi veti mānca din el, cu moarte veti muri”. (Fac. 2, 17)
Ca fenomen, moartea se explica ca o parte a fiintei omului care nu mai actioneaza si este pusa la pastrare ca un tezaur ce se īngroapa, ca un graunte ce se seamana īn pamānt pāna īi soseste ceasul de germinare. Sufletul ramāne īnsa viu, caci Dumnezeu “nu este un Dumnezeu al mortilor ci al viilor”. Deci toti sunt vii īnaintea Domnului.
Actul mortii este un fenomen inevitabil si cel mai sigur ce se petrece īn viata omului, materializāndu-se prin despartirea si dezlegarea legaturilor firesti dintre trup si suflet, pāna la a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos, cānd trāmbita Arhanghelului va destepta pe cei morti la judecata cea mare.“Este rāndul oamenilor sa moara, iar dupa aceea, sa fie judecati”. (Evrei 9, 27)
Trupul, pamānt fiind, se va īntoarce īn pamānt, dar sufletul, fiind suflarea lui Dumnezu, se va īntoarce la Creatorul sau, ca sa dea socoteala de ceea ce a facut, īn timpul vietii pe pamānt, cu trupul ce i s-a dat spre slujirea lui Dumnezeu.
Clipa si ceasul mortii sunt numai de Dumnezeu stiute si rānduite, īn functie de judecatile Sale cele nestiute. De aceea, Domnul ne sfatuieste, zicānd: “Luati aminte, privegheati si va rugati, ca nu stiti cānd va fi acea vreme”. (Marcu 13, 33)
Moartea deschide omului usa vesniciei si o īncepe pe ea, oricum ar fi, buna sau rea. Dreptilor, le deschide usa vesniciei celei fericite care este Īmparatia Cereasca, iar pacatosilor (celor ce mor fara pocainta) le deschide usa vesniciei celei dureroase, care este īn iad. Pentru ca īn functie de rodnicia vietii pamāntesti, asa ne va fi acolo rasplatirea. Deci, ni se cade noua, muritorilor, sa avem de-a pururea īn minte gāndul mortii si sa īnvatam aceasta ca, temāndu-ne de nestiutul ceas al mortii, sa ne īnfrānam de lucrurile care mānie pe Dumnezeu si sa fim gata de iesire.
Sfāntul Ioan Scararul spune ca atāt de folositor este gāndul mortii la cei ce vor sa se māntuiasca, pe cāt de trebuincioasa este pāinea pentru om. Cel ce are pāine, nu moare de foame, iar cel ce are de-a pururea gāndul mortii, nu-si omoara sufletul cu moartea pacatului, negresind de moarte.
Moartea dreptului nu se aseamana deloc cu cea a unui pacatos. Ea este īnspaimāntatoare pentru cei ce nu se ostenesc sa cunoasca pe Dumnezeu si poruncile Lui, dar pentru cei ce-L cunosc si-L iubesc ea este o binefacere, este capatul durerilor si suferintelor trupului, a muncilor istovitoare, a neīntelegerilor cu cei necredinciosi, a neputintelor noastre de a ne desavārsi, este māntuirea sufletului nostru din īnchisoarea trupului corupt si neascultator, este īntrevederea cu Dumnezeu, pacea si odihna vesnica. Deci ea este necesara, venind ca o binecuvāntare pentru om, facānd sa īnceteze raul si raspāndirea lui pe pamānt. Īn acest sens, “Sa nu ne temem de moarte, ci de pacate”.
Principiul pacatului se gaseste chiar din clipa zamislirii omului, īn unirea corpului cu sufletul īn sānul mamei. Prin procreare, omul mosteneste pacatul si, numai prin despartirea de trup a sufletului, acest principiu al pacatului poate fi distrus, curmāndu-se prin moarte mostenirea pacatului. Prin trimiterea Domnului nostru Iisus Hristos - Īnsusi Cuvāntul lui Dumnezeu īntrupat - El explica omenirii rostul si sensul vietii pamāntesti materializat īn recāstigarea fericirii pierdute. El a venit īn lume ca sa māntuiasca sufletul omului de vesnica moarte, sa-l īntoarca la Creatorul lui printr-o reascultare a poruncilor Sale, reducānd blestemul dumnezeiesc al mortii la jumatate. Moartea nu exista pentru cei ce cred cu adevarat īn Iisus Hristos, iar pentru cei ce si-au īnnegrit haina de lumina a botezului cu multe pacate, ea īncepe īnca de pe pamānt prin moartea sufletului.
Prin īncrederea, recunoasterea si ascultarea fata de Rascumparatorul nostru Iisus Hristos cāstigam vesnicia: “Eu sunt viata, īnvierea si calea”.
Ascultarea, umilinta, faptele bune, rabdarea servesc drept sprijin sufletului īn clipa parasirii corpului sau. Ceea ce se petrece cu sufletul omului dupa moarte a fost descris de Sfintii Parinti, marii asceti, apostolii si ucenicii care au avut viziuni si carora, datorita puritatii lor sufletesti, le-a fost permis sa īnteleaga si chiar sa vada ceea ce noi muritorii de rānd nu vedem, dar īntelegem. Dar mai īntāi sa amintim cele 4 ispite ale omului din vremea mortii si modul cum sa ne luptam īmpotriva lor dupa īndemnurile Sf. Nicodim Aghioritul :
a) mai īntāi este razboiul īmpotriva credintei . Īn aceasta situatie, gāndurile de necredinta din mintea noastra sa le tragem īnapoi degraba zicānd: “Du-te īnapoi, satano, tatal minciunii, caci nu voiesc nici macar sa te aud pe tine, fiindca destul īmi este mie a crede cele ce crede Biserica cea sfānta a lui Hristos”. Deci sa nu dam loc īn inima noastra gāndurilor necredintei, precum este scris de īnteleptul Solomon: “De se va sui peste tine duhul celui puternic- adica al vrajmasului - sa nu-ti lasi locul tau”. Iar daca vrajmasul ne va aduce īndoiala īn ce crede Biserica, sa nu-l bagam īn seama si sa nu-i raspundem, ferindu-ne de el, pururea avānd īn gānd rugaciunea lui Iisus: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul”.
b) al doilea razboi este cel īmpotriva nadejdii . Īn aceasta situatie sa ne aducem aminte de mila si bunatatea lui Dumnezeu, Care a venit īn lume sa moara pentru noi, pacatosii.
c) al treilea razboi este cel īmpotriva smereniei , cu slava desarta si cu māndria. Īn acest caz sa ne socotim ca suntem praf si cenusa si sa punem toate ispravile noastre pe seama lui Dumnezeu. Sa ne cunoastem cu adevarat greutatea pacatelor si a rautatilor noastre, dar sa nu deznadajduim de mila lui Dumnezeu, dupa cum ne īncurajeaza Sfāntul Duh prin gura Proorocului David : “Māntui-va Domnul sufletele robilor Sai si nu vor gresi toti cei ce nadajduiesc spre Dānsul”.
d) si al patrulea razboi este cel cu nalucirile cele de multe feluri si prefacerea slujitorilor nedreptatii īn īngeri de lumina. E bine īn aceste clipe sa stam tare īntemeiati īn smerenia cugetului nostru si sa zicem: “Schimbati-va, ticalosilor, īn īntunericul vostru ca mie nu īmi trebuiesc vedenii. Nu am trebuinta īn acest ceas decāt de mila lui Dumnezeu si de milostivirea Lui”. Si chiar de am cunoaste ca multe din semnele aratate ar fi de la Dumnezeu, sa ne īntoarcem de la ele si sa le alungam de la noi cāt mai departe, fara sa ne temem ca nu-I place lui Dumnezeu acest lucru si aceasta īntoarcere, pentru ca o facem socotindu-ne nevrednici de acele vedenii.
Dupa aceasta incursiune legata de momentele premergatoare clipei despartirii sufletului de trup, vom īncerca sa urmarim īn continuare drumul si trairile sufletului dupa moarte.
Īn clipa mortii, sufletul ce iese din corp este imediat īncercuit de īngeri buni sau spirite rele, asa cum a fost viata celui care moare. Sfāntul Macarie Alexandrinul ne precizeaza, īn urma descoperirilor ce le-a avut, ca sufletul, imediat dupa moarte, ramāne īnca doua zile pe pamānt, pe locurile unde a trait īn corp, iar a treia zi, asa cum Domnul nostru Iisus Hristos a īnviat, sufletul se urca la cer. De aceea, se īnmormānteaza omul dupa trei zile, atunci cānd sufletul nu mai este pe lānga corp.
Īn spatiul care desparte pamāntul de cer sunt douazecisipatru de vami la care se gasesc duhuri, īngeri cazuti deveniti demoni, care se straduiesc sa ispiteasca pe om, sa-l opreasca de a se māntui, sa-l faca un instrument al rautatii lor. “Ca un leu racnind umbla, cautānd pe cine sa īnghita”. (I Petru 5, 8) Īngerii rai, izgoniti de Dumnezeu pentru īngāmfarea lor, si-au gasit refugiul īn acest spatiu, īntre pamānt si cer. Ei īntreaba tot sufletul care pleaca din lume de toata fapta rea pe care a facut-o īn viata si pe care n-a marturisit-o la duhovnic si fapte bune n-a facut pentru iertarea ei. Dar vamile le vad numai cei pacatosi. Cei care pleaca la cer īndreptati au cale libera, caci nu mai au greseli si Domnul a binecuvāntat sufletele lor, ca sa nu mai vada la moarte fata demonilor si nici acestia fata lor.
Sfintii Parinti compara fiecare vama cu un tribunal ce se ocupa de un anumit tip de pacate savārsite de om īn viata, īncepānd cu: vorbele desarte, convorbiri zadarnice, vorbe obscene, ironii, luarea īn rās a lucrurilor sfinte, cāntece pasionale, rāsul obscen etc. Vin apoi vamile minciunii, calcarea juramāntului si a fagaduintelor facute lui Dumnezeu īn desert, ascunderea pacatelor la spovedanie, apoi vama calomniei, a vorbirii de rau, a bārfelor, a umilirii altora, a injuriilor si judecarea altora, lacomia, betia, māncarea īn ascuns, uitarea rugaciunii, nepaza postului, desfatarile si īmbuibarile, placerile nesatioase, lenea sub toate formele ei, furtul, avaritia, camataria, īnselatoria, gelozia, māndria, ambitia, lipsa de respect fata de parinti, de preoti, de superiori, neascultarea, mānia, enervarea, furia, razbunarea, ura si omorul, magia, vrajile, spiritismul sau invocarea spiritelor, necuratia īn fapte si gānduri, imoralitatea, trairea necununati, visuri obscene, voluptatea, priviri necurate, adulterul, incestul, sodomia, homosexualismul, erezia, hulirea credintei īn Dumnezeu, blestemul, cruzimea, lipsa de mila etc. Toate aceste vami si trecerea sufletului prin fata lor au loc a treia zi dupa moarte, de aceea se face o slujba speciala, de catre Biserica, pentru a usura sufletul īn trecerea lui la cer. Dupa trecerea vamilor, tot crestinul care a primit Taina Sfāntului Botez si nu a pierdut-o, cum fac sectele prin botez fals, merge de se īnchina īn fata Domnului, fie el cāt de pacatos ar fi. Dragostea cu care este primit sufletul īn fata Domnului este pe masura gradului īn care crestinul, pe timpul vietuirii pamāntesti, a ascultat si a respectat legea de vietuire crestina data de Māntuitorul.
Sufletul este purtat dupa aceea de īngeri, ca sa viziteze Raiul si locasurile Sfintilor timp de sase zile, īn care sufletul se minuneaza de cele vazute si slaveste pe Dumnezeu Creatorul.
A noua zi, se urca din nou si se īnchina lui Dumnezeu, de aceea Biserica face din nou parastas special pentru iertarea pacatelor celui plecat. Dupa aceasta a doua īnchinare, sufletul este dus sa viziteze iadul si, timp de 30 de zile, el vede toate treptele infernului si tremura de frica sa nu fie si el aruncat acolo definitiv.
Īn a 40-a zi, sufletul urca iarasi, pentru a treia oara, sa se īnchine Domnului. Atunci Domnul hotaraste, dupa faptele sufletului, locuinta ce i se cuvine. Īn acest sens, Domnul nostru Iisus Hristos ne spune: “Īn casa Tatalui Meu sunt multe locasuri”. Asadar, īn a 40-a zi, are loc judecata particulara si atunci Biserica face un parastas special. Aceasta zi este decisiva pentru soarta sufletului, pāna la ultima judecata a lui Dumnezeu asupra īntregii omeniri.
Starea dobāndita de suflet īn bine sau rau nu ramāne definitiva. Ea poate fi modificata īn functie de rugaciunile celor ce au ramas pe pamānt si care aduc multa binefacere celor ce s-au dus. De exemplu, daca un crestin, la moarte, are greseli mai putine si urmasii īi poarta sarindare, īi dau Sfinte Liturghii si-i fac pomeni īn perioada de 40 de zile cāt īngerul plimba sufletul prin rai si iad, atunci aceste rugaciuni care ajung īnaintea Domnului pot face sa mearga sufletul de la temnitele iadului īn loc luminat. Deci, fericit este acel suflet la care a ramas cineva sa se roage neīncetat pe pamānt, usurāndu-i astfel viata de dincolo de mormānt. De aceea, a lasat Domnul patru posturi peste an, īn care tot crestinul e dator a-si marturisi greselile la duhovnic. Cānd moare, el nu va avea scrise īn carte decāt numai faptele rele pe care le-a facut de la ultima marturisire pāna la moarte, celelalte fiind sterse si iertate, iar familia poate contrabalansa, prin jertfele sale, īn aceasta perioada de patruzeci de zile, pacatele sufletului.
Īn zilele de aniversare a mortii, a pomenirii sfintilor patroni ai numelui si īn zilele de nastere a celor ce s-au dus, se fac de asemenea slujbe si rugaciuni pentru sufletele plecate, iar la Vecernia din Duminica Cincizecimii, numita si “Vecernia plecarii genunchilor”, Biserica rosteste rugaciuni chiar si pentru cei din gheena. Sa ne rugam deci cu tarie si cu convingere pentru cei dragi, care s-au dus īn lumea de dincolo, caci Domnul nostru Iisus Hristos ne-a spus: “Cereti si vi se va da”. El deci nu poate sa ne refuze cererea noastra de iertarea pacatelor celor pe care i-am iubit, caci El Īnsusi ne cere mila si dragostea pentru aproapele. Luānd aminte la faptul ca soarta celor care mor este soarta noastra viitoare, sa avem grija sa īndulcim moartea celor care ne-au īnconjurat, pregatind-o astfel pe a noastra. Sa primim moartea astfel ca o binecuvāntare, stiind ca gloria veche a ei a fost distrusa, iar viata viitoare īsi gaseste expresia sa vizibila pe mormāntul fiecarui crestin īn simbolul pe care crucea de la capatāi o īntruchipeaza.
Momentul mortii īn viata familiei crestine
Pedeapsa cea dintāi a lui Dumnezeu, dupa greseala primei familii de oameni a fost aceasta: “Cu moarte veti muri”. Si īntr-adevar, dupa calcarea poruncii, doua morti au venit asupra neamului omenesc. Adam, dupa 930 de ani, si Eva, dupa 950 de ani, au primit moartea trupeasca, iar moartea duhovniceasca a fost pāna la venirea īn trup a Noului Adam - Hristos, Dumnezeul si Māntuitorul nostru.
Noe, al optulea patriarh de la Adam, fiind mare prooroc si placut lui Dumnezeu, traind 950 de ani, a avut grija sa pazeasca cu sfintenie īn toata vremea lui un dar de mult pret mostenit de la patriarhii mai vechi, oasele primei zidiri iesita din māna lui Dumnezeu, cu care a īnvatat pe fiii sai cea mai īnalta filosofie: “Doamne, fereste! Sa nu ajungem ca stramosul nostru! Sa nu māniem pe Facatorul nostru, ca iata, oasele lui Adam sunt aici si sufletul lui se chinuieste īn muncile iadului, pentru ca a calcat porunca lui Dumnezeu”.
Iata filosofia cea mai īnalta pe care a dat-o Noe feciorilor sai: sa nu uite ca vor muri. Tot īn acest sens, Sfāntul Ioan Damaschin ne īncurajeaza: “O, moarte, moarte, mai bine te-am numi pe tine viata, ca cel ce pururea cugeta la tine, pururea viaza”.
Nici un pacat nu va trece de la minte la simtire, nici prin imaginatia noastra, daca avem īnaintea ochilor moartea. Daca uitam moartea, murim, daca nu uitam moartea, traim, suntem vii cu sufletul īn vecii vecilor. De aceea, īntreaga activitate a familiei de-a lungul vietii pamāntesti e bine sa fie cenzurata de gāndul mortii, al judecatii, al gheenei, al ultimului moment din viata, al Īmparatiei cerurilor. Cel mai mare sfetnic, cel mai bun sfetnic, cel mai īntelept sfetnic al vietii morale, pe care sa si-l aleaga īn viata tinerii este cugetarea la moarte.
Sfāntul Antonie le spunea ucenicilor: “Pururea aduceti-va aminte de vesnicie. Pururea sa gānditi ca, daca seara te-a apucat asfintitul soarelui, nu este sigur ca ajungi pāna dimineata. Si daca dimineata ti-a rasarit soarele, nu esti sigur daca mai apuci apusul. Ca nu este viata īn māna noastra”.
Daca dorim cu adevarat sa traim īn vecii vecilor, sa facem voia lui Dumnezeu, sa ne īntoarcem la pocainta si la savārsirea faptelor bune. Sfāntul Efrem Sirul ne spune ca, īn clipa cānd omul īsi da sufletul, apar īn fata lui atātia diavoli, cāte pacate a avut omul si atātia īngeri sfinti, cāte fapte bune a avut el īn viata.
Īngerul pe care īl avem de la Sfāntul Botez are mare īndrazneala si putere īn ceasul mortii. De aceea, sa ne obisnuim, cānd ne rugam acasa, dupa ce ne-am terminat rugaciunile, sa facem si cāteva īnchinaciuni la īngerul pe care-l avem ocrotitor de la botez si care ne īnsoteste prin vamile vazduhului dupa moarte, pāna la 40 de zile, zicānd: “Sfinte īngere, pazitorul vietii mele, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine pacatosul (pacatoasa) !” Daca nu ar fi el, diavolul ar face cu noi ce ar vrea.
Cele mai importante slujbe, pentru cei care urmeaza sa primeasca paharul mortii, sunt spovedania generala si Sfānta Īmpartasanie, precum si Sfāntul Maslu. De asemena, īntreaga familie a celui adormit īn Domnul trebuie sa se spovedeasca imediat, pentru a avea garantia ca Dumnezeu va primi jertfele ei. Imediat dupa moarte se fac, timp de 40 de zile, Sfānta Liturghie, parastase cu dezlegari si milostenie la saraci, care vor ajuta mult sufletul la trecerea vamilor. Chiar de a avut cineva pacate de moarte foarte grele, daca a murit spovedit, īl scoate Biserica. Sufletul va sta īn iad pāna se curata de pacat, pentru ca, spune Sfānta Evanghelie: “Nimic necurat nu va intra īn Īmparatia Cerurilor”. Legat de acest moment, un sfānt spunea ca a vazut o mare de flacari si din marea aceea ieseau porumbei albi ca zapada si zburau la cer. Si acolo era iadul si auzea tipete si vaiete. “Cum, Doamne, din foc ies porumbei?” s-a īntrebat el. Porumbeii erau sufletele oamenilor drepti, care s-au curatit prin canon, stānd īn iad, unde si-au platit tot ce erau datori sa plateasca, ca Biserica intervine de pe pamānt cel mai mult prin Sfānta Liturghie, pentru ca jertfa si rascumpararea noastra se fac prin Sāngele lui Iisus Hristos. Cum, de altfel, zice si Apostolul: “Sāngele Lui ne curata de orice pacat”.
Sf. Cuv. Anastasia Stareta, la sfārsitul vietii sale, a cerut soborului manastirii a sluji Sf. Liturghie si a face cele cuvenite īngroparii, iar dupa ce s-a dus la Domnul, īn a 40-a zi, ne-a marturisit prin vedenie dumnezeiasca: “Cunoscut sa va fie voua, cum ca milosteniile cele ce se fac pentru suflet, pāna la 40 de zile, cum si saturarea flamānzilor si rugaciunile preotilor, milostivesc pe Dumnezeu; si chiar mult pacatoase de ar fi sufletele celor adormiti, primesc iertarea pacatelor de la Domnul, iar de vor fi drepte, apoi aceia care fac pomenirea se īmbogatesc cu īmplinirea a tot binele”. (V. Sf. 12 apr.) Iar, daca a murit cineva nespovedit din tinerete si a avut pacate de moarte, grele, e aproape cum ar fi nebotezat, pentru ca nu mai are legatura cu Biserica. Toate slujbele care se fac pe pamānt, pentru un asemenea suflet, foarte putin īl ajuta, fiindca “nimic necurat nu va intra īn Īmparatia cerurilor”. Totusi, īi putem ajuta cu un pomelnic sobornicesc. Referitor la acest aspect dorim sa amintim īn continuare ca Biserica noastra se roaga īn doua feluri: soborniceste si nominal. Rugaciunea soborniceasca are loc īn timpul Sfintei Liturghii, dupa “liturghia celor chemati”. Īn acest moment Biserica se roaga pentru evrei, pentru turci, pentru chinezi, pentru toate popoarele lumii, sa le descopere Dumnezeu, Evanghelia dreptatii. Astfel, īn cazul celor pe care moartea i-a gasit nespovediti, neīmpartasiti, necununati sau īn alte pacate grele, daca stim ce preot l-a botezat (cununat) si este mort sau alte rudenii spirituale (nasii de botez sau cununie), īi punem pe acestia īn pomelnic, fara sa punem numele celui mort nepregatit, scriind sub numele pomenit: “si cu tot neamul lor cel adormit”. Aici va intra si el, ca este botezat si este fiu duhovnicesc al lor.
Ferice de crestinul acela care traieste pe pamānt, iar cu mintea lui traieste īn cer; cu mintea lui se īnalta la Dumnezeu si dupa puterea lui se osteneste sa faca fapte bune, ca sa se duca īn Raiul desfatarii. Acolo nu mai este moarte, nu mai este batrānete, nu mai este durere, nu mai este boala, nu mai este frica. Ci vesnic va avea, cum zicea Apostolul Pavel, “pace, dreptate si bucurie īntru Duhul Sfānt”.
Pentru fiecare om, veacul de acum se īmparte si el tot īn doua perioade:
a) perioada vietii pamāntesti;
b) perioada de la despartirea sufletului de trup pāna la a doua judecata a sufletului (finala).
Omul, īn prima perioada a veacului de acum, se pregateste, printr-o conlucrare divino-umana, pentru cea de-a doua perioada a vietii sale din veacul de acum si pentru veacul ce va sa vie (nemurirea).
a) Viata pamānteasca
Īn perioada vietii pamāntesti omul are datoria sa caute Īmparatia lui Dumnezeu, nu numai pentru sine, ci si pentru toti oamenii vii sau morti. Aceasta fiind iubirea, scopul si rostul omului pe pamānt.
“Iubiti-va unii pe altii si fiti desavārsiti, precum Tatal vostru este”.
Iata Adevarul, Calea si viata omului.
Viata spirituala a omului pe pamānt se poate derula īn viata de familie, celibat sau īn viata monastica. Desavārsirea, sotul si sotia o realizeaza unul prin celalalt, iar calugarul sau celibul se straduieste sa o dobāndeasca direct (singur).
b) Īn a doua perioada a vietii de acum, toti mortii, fie drepti sau pacatosi, se gasesc īntr-o stare de provizorat, pentru primii fiind o fericire incompleta, iar pentru ceilalti un īnceput de suferinta, urmānd ca la Judecata Universala situatia sa se definitiveze. Pāna atunci, comunicarea lor cu viii este posibila si este de asemenea posibila influenta unora asupra altora. Īn esenta, este tot o perioada de pregatire, īn care activitatea sufletului este mult usurata si perfectibila īn evolutia lui, caci nimic nu-l va mai īmpiedica si retine īn avāntul lui. Sufletele, ca si pe pamānt, duc o dubla activitate pentru sine si pentru altii, interioara si exterioara.
Sf. Ap. Pavel ne spune ca, dincolo, simturile omului vor īntālni: “Ceea ce ochiul n-a vazut si la inima omului nu s-a suit”.
Ceea ce constituie viata sufletului dincolo de moarte este constiinta de sine. Aceasta este o facultate a sufletului omenesc care nu-l va parasi niciodata, reprezentānd legea si vocea lui Dumnezeu īn om. Bine īi va fi sufletului, cānd aceasta constiinta a functionat corespunzator īnca de pe pamānt. Cei ce nu asculta de aceasta voce interioara, ajung la īmpietrire si fac raul cu usurinta, fara nici o opreliste. Ei vor fi chinuiti, īn aceasta stare de provizorat, la nesfārsit de acel repros al constiintei, de care n-au vrut sa asculte. Reprosul nu este destinat acelor suflete ce n-au ce sa-si reproseze constiintei, pe care au ascultat-o īn timpul vietii. Īn activitatea exterioara sau īn raport cu altii, sufletele, dupa moarte, ca si pe pamānt, sunt sociabile. Alesii se vor bucura de prezenta lor comuna si de disparitia din mijlocul lor a pacatosilor, iar acestia vor plānge īmpreuna. Sufletele dreptilor se roaga pentru cei vii, īn timp ce sufletele pacatosilor nu doresc decāt pierzania viilor, din ura si din invidie. Cei imperfecti spera la ajutorul viilor, la interventia lor pentru ei, iar viata virtuoasa a viilor este “o mare bucurie īn cer” si o alinare a imperfectiunilor.
Repauzatul este un calator ce ne paraseste doar pentru o perioada de timp. Īn acest timp, noi trebuie “sa-i scriem”, sa ne gāndim la el, sa-i dorim drum bun, revedere placuta si sa vorbim pe cāt posibil la prezent de el.
Veacul de acum este timpul cānd Domnul nostru Iisus Hristos a venit sa māntuiasca lumea. Pāna atunci, El se jertfeste zilnic pe altarul tuturor bisericilor pentru pacatele noastre, ale viilor si ale mortilor. El continua sa fie o victima īnjunghiata pe Cruce pentru īntreg Universul. Acest interval de timp al veacului de acum, ce constituie mila lui Dumnezeu pentru noi, este salvator pentru fiecare suflet si trebuie sa profitam de el pāna cānd mai avem libertate. “Aceasta este ziua cānd trebuie sa lucram, caci va veni noaptea si nimeni nu va mai putea face fapte bune”.
Cea mai de pret slujba pentru cei repauzati este Sfānta Liturghie, īn timpul careia viii si mortii ce s-au pomenit, īn momentul turnarii particelelor īn sāngele sacramental al Domnului nostru Iisus Hristos, se curata de pacatele lor. Īn acest moment, Domnul nostru Iisus Hristos este jertfa si jertfitor īn acelasi timp.
Celor pe care i-am iubit īn viata si-i mai iubim īnca, trebuie sa avem grija sa le aducem aceasta Jertfa suprema, pentru a le usura suferintele si a-i scoate din iad. Vai de cei pentru care nu se roaga nimeni! Acestia nu mai au scapare de acolo. Māntuitorul nostru Iisus Hristos ne īndeamna: “Tot ce veti cere Tatalui īn numele Meu, vi se va da!” Avem, acum, posibilitatea sa cerem usurarea sufletelor celor adormiti, mai ales īn zilele de sāmbata si la alte zile rānduite de Biserica īn calendar, cānd se fac Parastase, iar milostenia facuta pentru cei repauzati aduce si ea la rāndul ei usurare. Ieremia proorocul spune: “Blestemati si izgoniti sunt de la fata lui Dumnezeu acei repauzati, pentru māntuirea carora nu se īmpart milostenii!” Prin milostenie īl īmbracam pe cel mort īntr-o haina de lumina pentru ziua judecatii, pentru care ne va fi nespus de īndatorat. Toate faptele rele fata de repauzati nu ramān fara urmari. Daca ei sunt lipsiti de ajutor, ca urmare a neglijentei noastre, sau daca noi ascundem averile si nu īndeplinim ultimele dorinte, ei pot ruga pe Dumnezeu sa-i razbune. De aceea, multe suferinte ale celor vii se datoresc acestor neglijente fata de cei morti.
Spre a ne putea ruga pentru altii si a-i milostivi, trebuie īnainte de orice sa fim curati, fara pacat, fara vicii, pasiuni si atunci tot ce vom cere, conform cu vointa lui Dumnezeu, cu ajutorul rugaciunii care deschide visteria cerului, vom obtine.
Viata si comuniunea cu Dumnezeu pe pamānt sunt īnceputul Raiului. Domnul nostru Iisus Hristos ne spune permanent, prin Fericirile care se cānta īn timpul Sfintei Liturghii, ca locuitorii Raiului, cei fericiti de El, vor fi cei blānzi, cei milostivi, cei saraci cu duhul, cei flamānzi si īnsetati de dreptate, facatorii de pace, cei curati cu inima, cei persecutati pentru dreptate.
Īn Rai, fericirea consta īn a-L vedea pe Dumnezeu si a vietui cu sfintii īmpreuna. De asemenea, fericirea dreptilor īn Rai este ca sa vada fericirea celor pe care i-au iubit pe pamānt, copiii si parintii lor. Unii pentru altii se vor bucura, ne spune Sf. Dimitrie de Rostov. Astfel, sufletele, oriunde ar fi dupa moarte, īn prima perioada, au posibilitatea de a comunica īntre ele. De asemenea, vad si aud tot ce vorbim si ce facem noi pe pamānt.
1. Veacul de acum - IADUL
Īncalcarea legilor morale procura oamenilor, dincolo de mormānt, o viata plina de plāngeri si suferinta. Īnca de pe pamānt putem face īnceputul iadului sau al gheenei īn sufletul nostru.
Iadul īnseamna un loc profund īntunecos, īn care sufletele, ce sunt hotarāte, prin dreapta judecata a lui Dumnezeu, sa locuiasca provizoriu aici, nu vad pe Dumnezeu, fiind lipsite de lumina si fericire.
Īn iad sunt 9 munci diferite. Gheena este doar un loc din Iad, este un ocean de flacari de milioane de ori mai fierbinti decāt cele de pe pamānt, unde se chinuiesc cei pacatosi, fara īnsa a se mistui, ci numai simtind durerea. Este cea mai grea munca din iad, de care se īnfricoseaza si diavolii.
Dupa Judecata Universala, sufletele dreptilor si ale sfintilor vor fi stramutate din Rai īn Īmparatia lui Dumnezeu, iar cele ale pacatosilor se vor chinui vesnic īn muncile Iadului.
Īn prima perioada de dupa moarte, locuitorii Raiului vad pe cei din iad si invers. Cel imperfect īsi petrece timpul īn iad. Īn categoria acestora intra cei care nu s-au īngrijit pe pamānt de suflet si pe care i-a prins sfārsitul nepocaiti. Ei regreta amar ca au māniat pe Dumnezeu, iar rugaciunile celor vii le pot aduce usurarea suferintei si chiar schimbarea locului de vietuire cu cel din Rai.
Īn iad, sufletul nefiind unit cu trupul, suferinta este pur spirituala, de tristete, de suspin. Totusi, aceasta munca este īndulcita de speranta māntuirii. Intrarea īn iad are loc dupa judecata particulara din a 40-a zi dupa moarte.
Īn categoria celor osānditi vesnic intra: īmpietritii, necredinciosii, hulitorii, deznadajduitii, urātorii de oameni, ereticii, cei cruzi si lipsiti de orice constiinta. Cei osānditi definitiv, care nu au nici un regret ca si-au petrecut viata īn pacate, vor intra īn starea de moarte vesnica īn gheena. Pentru acestia, orice rugaciune este inutila.
“Legāndu-i picioarele si māinile, luati-l si aruncati-l īn īntunericul cel mai dinafara”. Prin aceste cuvinte, Domnul nostru Iisus Hristos ne spune ca, dincolo de moarte, sufletul celui care s-a lepadat de botez si a refuzat īndreptarea pe pamānt nu mai are nici o posibilitate de schimbare (fiind legat), mergānd direct īn gheena, pentru vesnicie. Acolo raul se dezvolta din ce īn ce mai mult, munca este neīncetata, viermele nu moare si focul nu se stinge niciodata. Tot īn gheena vor ajunge si sufletele din iad, pentru care nu se roaga nimeni pe pamānt, neiertāndu-li-se nici un pacat.
Dumnezeu este Duh si toata creatia Lui este materie, iar sufletul omului si Īngerii sunt o materie eterata. Asa e si focul vesnic, eterat.
Cei osānditi la gheena, īn activitatea lor, vor fi vesnic plini de ura si hula contra lui Dumnezeu si vointa lor va fi vesnic contrara vointei lui Dumnezeu. Ei vor fi vesnic sfāsiati de insatisfactia pasiunilor lor, iar deznadejdea si dorinta de a-si nimici fiinta īi va roade necontenit. Pasiunile sunt rani care, daca nu s-au vindecat pe pamānt, dincolo pricinuiesc scrāsnirea dintilor si vor lua proportii imense, ducānd la disperarea insatisfactiei si la exasperarea neputintei de potolire a lor, de unde si ura si hula īmpotriva lui Dumnezeu.
Obisnuinta pacatului pe pamānt este īnceputul gheenei vesnice. De aceea, Sfāntul Grigore de Nissa ne spune ca: “Omul ce s-a cufundat cu sufletul sau īn cele trupesti, chiar cānd nu va fi trup, nu va fi scapat niciodata de dorintele si de ispitele trupului”. Dupa Sfāntul Atanasie cel Mare, osānditii la gheena n-au nici macar satisfactia de a se vedea unii pe altii si de a suferi īmpreuna, convietuind doar cu duhurile rele.
Concluzia este ca ceea ce se poate schimba pe pamānt, prin pocainta, dincolo este exclus sa se poata face. Asa ca sa avem grija sa extirpam pasiunile la prima lor aparitie, caci orice amānare le da posibilitatea dezvoltarii, slabind vointa omului, fara de care acesta nu le mai poate suprima.
2. Veacul viitor
Dumnezeu a creat Universul, dāndu-i ca sens al existentei sale iubirea si ascultarea. Īn acest elan spre desavārsire, fiecare creatura si fiinta aspira la īndeplinirea destinului sau, care va avea loc īn veacul viitor, marcat de viata si fericire vesnica.
Īn prima perioada a creatiunii “totul era foarte bun” iesit din māna lui Dumnezeu. Unitatea gāndirii unea pe īngeri si pe primii oameni, iar sufletul si corpul omului erau īn perfecta armonie unul cu altul.
Neascultarea, urmata de dreapta pedeapsa, a marcat īnceputul perioadei a doua a Universului, īn care raul a patruns si a stricat echilibrul si armonia dintre om si natura, īntre suflet si corp, dupa cuvintele: “ca duhul este sārguitor, dar trupul neputincios”. Viata, odata data Universului, n-a fost retrasa, ci a fost schimbata de la starea de fericire, la cea de durere si lacrimi.
Din mila si din dorinta lui Dumnezeu, Universul va intra īn a treia perioada a sa. Ea va apartine veacului viitor, īn care va fi “cer nou si pamānt nou”, totul schimbāndu-se prin foc. Īn aceasta noua perioada, omul spiritualizat va trai pentru eternitate īn cu totul alte conditii, iar transfigurarea sa si a īntregii creatii va aduce roadele renasterii spirituale si morale. Īnceputul veacului viitor va fi precedat de o noua judecata. Necesitatea celei de-a doua judecati si a vietii viitoare se justifica prin faptul ca atunci vom raspunde, nu numai de faptele si propria noastra viata, ci si de viata si faptele celor ce-au preluat ideile noastre si ne-au imitat.
Momentul sosirii noii judecati nu va īnsemna sfārsitul lumii, ci sfārsitul demonului (raului) si venirii Īmparatiei lui Dumnezeu. Ziua si ceasul celei de-a doua veniri a Domnului nostru Iisus Hristos nu-l stie nimeni, īn afara de Dumnezeu. Īnsa, prevestit avem īn Evanghelie ca sfārsitul va fi la miezul noptii. “Iata Mirele vine la miezul noptii si fericita este sluga pe care o va afla priveghind, dar nevrednica este cea pe care o va afla lenevindu-se”.
Dupa acea noapte fatala, va veni dimineata fericirii sau suferintei vesnice. “Cei ce vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu si cei ce-L vor asculta vor īnvia, iar cei ce au facut raul vor īnvia pentru judecata”.
Avem deci garantia ca: “cine asculta cuvintele Mele si crede īn Cel ce M-a trimis pe Mine, are viata vesnica si nu vine la judecata, caci a trecut din moarte la viata”. De aceea, Domnul nostru Iisus Hristos ne porunceste sa fim gata īn orice ora. Aceasta ora cutremuratoare a sfārsitului si a īnceputului unui nou veac trebuie sa fie mereu prezenta īn inima noastra. “Privegheati si va rugati, ca nu stiti ceasul īn care Domnul va veni!”
Orice amānare, orice īndoiala este riscanta. Pentru a fi gata oricānd, se impune o viata permanent virtuoasa celui ce este crestin adevarat.
Semnele ce vor preceda sfārsitul lumii acesteia, dupa īnvatatura Domnului, sunt:
1. Predicarea Evangheliei la toate neamurile.
2. Micsorarea credintei si a milei īntre oameni.
3. Sporirea nedreptatilor si a nefericirilor, ca urmare a necredintei īn Dumnezeu.
4. Vor fi razboaie mari, calamitati grozave, foamete, ciuma si alte nenorociri necunoscute.
5. Venirea lui Antihrist.
Antihristul, adversar al Domnului Iisus Hristos, va īncerca sa rastoarne crestinismul. “Zilele nefericite ale lui Antihrist se vor scurta pentru cei alesi. Atunci va veni o rasturnare mare a legilor naturii, o noua ordine a Universului. Soarele se va īntuneca si nu va mai da lumina sa, stelele vor cadea din cer si puterile cerului se vor clatina. Atunci se va arata Semnul Fiului Omului pe cer (Sfānta Cruce) si atunci vor plānge toate popoarele pamāntului si vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere si marire multa”.
Tot atunci, la judecata cea mare, fiecare suflet īsi reia trupul si, asa precum īmpreuna au vietuit si au pacatuit, asa vor trebui sa se prezinte īmpreuna īn fata Judecatorului, care le va cere socoteala de ce au facut īn viata lor si cum au ascultat de glasul constiintei lor, care era Īnsusi glasul lui Dumnezeu.
Baza īnvierii oamenilor este Īnvierea Domnului nostru Iisus Hristos, “Cel dintāi nascut din morti”. Vor īnvia toti oamenii, indiferent de moartea lor, avānd toti aceeasi vārsta, aceeasi stare, deosebindu-i doar faptele lor pamāntesti. Cei care, īn ceasul acela, vor fi īnca vii pe pamānt se vor schimba. Dupa spusele Sf. Ap. Pavel ei se vor transfigura īndata īn trupuri spiritualizate asemeni celorlalti. Toti vor avea trupuri noi de diferite calitati.
Īnvierea trupurilor este indispensabila, pentru ca omul sa poata exista vesnic si sa devina nemuritor, īn ambele sale elemente, trup si suflet, care vor fi atunci īntr-o armonie perfecta. Trupurile ce au slujit lui Dumnezeu vor fi luminoase, iar, prin faptele lor cele bune, vor straluci ca luna si stelele, dupa gradul de sfintenie al fiecaruia. Ca īntr-o oglinda se va rasfrānge, pe trupul omului, toata viata sa pamānteasca, fara a-si ascunde cea mai mica cugetare rea.
Domnul Iisus Hristos ne anunta si ne precizeaza foarte clar ce se va petrece īn momentul supremei judecati si nimeni nu va putea īndrazni sa spuna ca n-a stiut, ca n-a auzit si vinovat va fi pentru indiferenta fata de cele anuntate de Domnul.
“El va trimite Īngerii Sai cu glas mare de trāmbita si vor aduna pe cei alesi ai Lui din cele patru vānturi, de la marginea cerurilor, iar pe cei ce fac faradelegea īi vor departa din mijlocul celor drepti si atunci va rasplati fiecaruia dupa faptele sale”.
Apostolii Domnului Iisus Hristos vor sta pe cele 12 scaune de judecata, ca sa judece īntreaga omenire. Alaturi de oameni, se vor prezenta la judecata si demonii ce vor fi legati īn lanturi, dupa spusele Apostolilor. Va fi judecata atunci toata activitatea interioara si exterioara a omului, gāndita si pusa īn actiune.
Recompensa si osānda vor fi deci de doua feluri: morale (interioare) si fizice (simturi corporale). De aici rezultānd concluzia necesitatii absolute a reīntruparii sufletelor pentru a-si primi īn trupurile īn care au vietuit pedeapsa sau recompensa meritata.
Nu va mai fi judecat tot ce s-a sters īn timpul vietii printr-o cainta sincera īn fata Preotului duhovnic, caruia Domnul i-a lasat dreptul si puterea sa ierte pacatele.
Īntārzierea marii judecati este din mila lui Dumnezeu, care mai acorda īnca timp pentru ca unii sa mijloceasca pentru altii.
Prin nasterea fiecarui copil, avem īnca speranta ca Domnul nu si-a pierdut īncrederea īn om. Cānd īnsa va veni ceasul definitiv, orice ajutor reciproc īntre oameni, fie moral, fie exterior, va fi tardiv si zadarnic. Necredinta, atunci, va desparti pe parinte de fiu, pe mama de fiica si pe soti īntre ei. Numai cei ce L-au iubit pe Dumnezeu vor fi alaturi. De aceea, toate raporturile īntre oameni trebuie sa fie īntemeiate mai mult pe iubirea lui Dumnezeu decāt pe legatura de rudenie.
“Oricine va face voia Tatalui Meu celui din ceruri, acela frate al Meu si sora si mama Īmi este”, spune Domnul.
Toata dragostea ce-o oferim oamenilor, materializata īn fapte bune, īn numele Domnului nostru Iisus Hristos s-o oferim, gāndindu-ne nu la interesele noastre, la placerea pe care o simtim, ci la ideea ca orice om este fiu al lui Dumnezeu, deci fratele nostru, ca Dumnezeu īl iubeste la fel ca si pe noi si doreste māntuirea lui. Iar cānd simtim antipatie si repulsie pentru cineva, tot asa trebuie sa gāndim si atunci orice aversiune va pieri; aceasta fiind dorinta lui Dumnezeu pentru omenire: “Pace si bunavoire īntre oameni”.
Cei ce au crezut si au facut voia lui Dumnezeu vor fi acuzarea vie pentru cei ce n-au crezut. Ei vor fi judecata si condamnarea lor: “Ei vor fi judecatorii vostri”. Acesti martori vor dovedi omenirii ca au fost liberi sa aleaga si nimeni nu i-a īmpiedicat sa creada si sa-L slujeasca pe Dumnezeu. “Au nu stiti ca Sfintii vor judeca lumea?” spune Sf. Ap. Pavel. “De ce deci, se judeca īntre voi lumea?”
Māntuitorul nostru Iisus Hristos va judeca lumea dupa patru legi, pentru ca nimeni sa nu poata scapa de urgia si dreptatea lui Dumnezeu.
1. Legea firii sau legea constiintei este legea cea dintāi pe care a pus-o Dumnezeu īn inima omului de la creatie, dupa care s-a condus lumea pāna la Legea cea scrisa. Constiinta este glasul lui Dumnezeu īn om si ea pururea īl mustra cānd greseste: “Omule de ce ai facut aceasta?” Constiinta este judecatorul cel drept pe care l-a pus Dumnezeu īnlauntrul nostru. Aceasta lege a firii o au si chinezii, o au si crestinii, o au si budistii si brahmanii si mahomedanii.
2. A doua lege, care sta īn fata noastra vesnic, cum arata Sfāntul Grigore de Nissa, este legea zidirii. Cine a facut cerul, pamāntul si toate cāte sunt? Ca o trāmbita din īnaltul cerului aceasta lege rasuna pururea si ne arata pe Dumnezeu Ziditorul lumii, care a pus rānduiala īn toate.
“Cerurile spun slava lui Dumnezeu si facerea māinilor Lui o vesteste taria”. (Ps. 18, 1) Deci, prin contemplatia naturala īn duh, noi ne suim de la ratiunile lucrurilor la Ziditorul lor. Daca vom vedea o haina buna pe un om, trebuie sa stim ca a fost bun si croitorul, daca vedem o cladire cu arhitectura frumoasa, sa stim ca a fost construita de un arhitect priceput. Astfel, orice vom vedea, nu vom putea spune ca s-au facut singure. Deci, toate acestea ne arata ca este un Facator si, daca este, trebuie sa ne temem si sa ascultam de El, ca sa nu ne pedepseasca dupa dreptate.
Marele fizician englez Isaac Newton, care timp de treizeci de ani a fost ateu, iar la urma, cānd a descoperit “legea gravitatiei universale”, vazānd ca fiecare planeta o atrage pe cea mai mica si nu o lasa sa se departeze, nici sa se sfarāme sau sa mearga īn neregula īn lumea astrelor ceresti, a pus aparatele pe masa si a zis: “Mare esti Doamne si minunate sunt lucrurile Tale si nici un cuvānt nu este deajuns spre lauda minunilor Tale”.
E bine sa retinem ca dupa aceste doua legi amintite anterior, se vor judeca toate popoarele lumii, afara de crestini si evrei.
3. A treia lege este legea scrisa, data de Dumnezeu lui Moise pe Muntele Sinai, adica cele zece porunci si tot Vechiul Testament, dupa care va fi judecat poporul ales, adica evreii.
4. A patra si ultima lege este Legea Darului, Legea Desavārsirii, Legea Dragostei lui Iisus Hristos, adica Sfānta Evanghelie. Dupa aceasta lege dumnezeiasca vor fi judecati toti crestinii, botezati īn numele Preasfintei Treimi. Este mai desavārsita decāt toate celelalte legi, iar daca o vom īncalca sau lepada, vom avea mai mare pacat si mai mare munca decāt popoarele care n-au cunoscut Evanghelia si au facut cele vrednice de bataie.
Dupa judecata universala, va avea loc sfārsitul lumii acesteia si va īncepe domnia glorioasa a vietii prea fericite a dreptilor si a vietii suferintei vesnice pentru cei pacatosi. Īnsusi Domnul nostru Iisus Hristos spune: “Secerisul este sfārsitul veacului”, iar “seceratorii sunt īngerii”.
Universul va fi schimbat īn acelasi chip ca si omul, “va fi cer nou si pamānt nou”. Alte legi si o noua ordine va domni īn Univers, care vor reda creatiei puritatea de la īnceput, iar viata vesnica a oamenilor va fi o vesnica activitate si un vesnic progres, īn bine sau īn rau. Īn esenta, va fi un Rai al celor drepti, unde vor domni binele, dreptatea, bucuria, adevarul, si un infern, unde va guverna raul si īn care se vor munci adeptii lui plini de ura, minciuna si neadevar.
Pentru noi, cei din contemporaneitate, e bine sa nu cautam locul unde sunt aceste munci, ci sa cautam Īmparatia lui Dumnezeu īn noi īnsine, īn afara de noi si pretutindeni si astfel vom evita si vom scapa de chinurile iadului.
ĪNDRUMAR PENTRU RESTABILIREA SANATATII
Lucrarea Īndrumar pentru restabilirea sanatatii cucereste de la īnceput cititorul prin lumina pe care o arunca asupra bolilor sufletesti si trupesti, cāt si prin calea pe care o propovaduieste pentru a iesi din gheena raului.
Apreciez ca noua, absolut originala, aceasta cale pe care o propune autorul, asezānd ca unic agent al actului terapeutic pe preotul duhovnic, atribuindu-i un rol decisiv, ca purtator al Duhului Sfānt. Fara preotul duhovnic, nu poate avea loc Taina Spovedaniei si fara Taina Spovedaniei, nici o tamaduire nu este posibila.
Dupa parerea autorului, si asta constituie teza fundamentala a lucrarii, Taina Spovedaniei ar fi la noi, īn cadrul Bisericii Ortodoxe, ceea ce este psihanaliza īn Occident: o metoda terapeutica universal eficace. Parintele duhovnic este aici, īn Rasaritul crestin-ortodox, ceea ce este dincolo psihanalistul, cu deosebirea ca, prin mijlocirea preotului, actioneaza Duhul Sfānt, Harul Divin, pe cānd dincolo, la medicul psihanalist, este exclusa orice interventie supranaturala.
Bine scrise si clare sunt capitolele despre ascultare, post, rugaciune si terapia bolilor mintale, ele fiind de fapt o sinteza superioara a tot ceea ce experienta milenara, biblica si patristica, a acumulat īn acest domeniu. Accentul pus pe post īn tratamentul bolilor tumorale si pe imunoterapie, este bine venit si trebuie calduros salutat.
Consider ca acest evlavios īndrumar, care s-a plasmuit sub īnvatatura Bisericii Ortodoxe Romāne, ar trebui sa fie preluat de Biserica, editat fara īntārziere si difuzat la toate parohiile din tara noastra, oriunde exista suferinta si e nevoie de ajutorul celor care si-au īnchinat viata slujirii Sfintelor Taine.
PROFESOR IONEL BRANDABUR , Membru al Uniunii Scriitorilor
B I B L I O G R A F I E
1. Sfānta Scriptura - Bucuresti, 1968.
2. Teologia dogmatica - Editura Institutului biblic si de misiune al Bisericii Ortodoxe Romāne, Bucuresti, 1991.
3. Protos. Teofil Badoiu - Boala, pedeapsa sau binecuvāntare, Editura Parohiei Valea Plopului, 1996.
4. Diacon Gheorghe Babut - Pelerinul Romān, Editura Pelerinul Romān, Oradea 1992.
5. Cuviosul Siluan Athonitul - Īntre Iadul deznadejdii si Iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 1996.
6. Protos. Veniamin Baican - Postul crestin Ortodox, Editura IVENTICA, Manastirea Rarau, 1995.
7. Alexander Schmemann - Radioul si televizorul īn timpul postului, articol aparut la Paris, 1974.
8. Parintele Mitrofan - Viata noastra dupa moarte, Editura Agapis, 1998.
9. Sfāntul Serafim de Sarov - Scopul vietii crestine, Editura Pelerinul, Iasi 1997.
10. Protos. Nicodim Mandita - Īnvataturi despre rugaciune, Editura Agapis, 1997.
11. Protos. Nicodim Mandita - Oglinda Duhovniceasca, Editura Agapis, 1998.
12. Protos. Nicodim Mandita - Vrednicia sufletului, Editura Agapis, 1998.
13. Protos. Nicodim Mandita - Rugaciunea lui Iisus, Editura Ortodoxox Kypseli, Tesalonic, 1996.
14. Protos. Nicodim Mandita - Īndrumar pentru spovedanie, Editura Agapis, 1997.
15. Protos. Nicodim Mandita - Viata Maicii Domnului, Editura Agapis, 1997.
16. Arhimandrit Ioanichie Balan - Calauza ortodoxa īn biserica, Editura Sfintei Manastiri Sihastria, 1991.
17. Arhimandrit Ioanichie Balan - Parintele Paisie Duhovnicul, Editura Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi, 1993.
18. Arhimandrit Ioanichie Balan - Puterea Sfāntului Maslu, Editura Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi, 1993.
19. Arhimandrit Ioanichie Balan - Ne vorbeste Parintele Cleopa, Editura Episcopiei Romanului, 1998.
20. Arhimandrit Nicodim Sachelarie - Pravila bisericeasca, Editata de Parohia Valea Plopului, judetul Prahova, 1996.
21. † Dr. Nestor Vornicescu - Arhim. Dr. Benedict Ghius - PROLOAGE, Editura Bunavestire, Bacau, 1995.
22. Psaltirea Proorocului si Īmparatului David - Editura Institutului biblic si de misiune al Bisericii Ortodoxe Romāne, Bucuresti, 1994.
23. Dumitru Popescu - Ortodoxie si contemporaneitate, Bucuresti, 1996.
24. †Kallistos Ware - Īmparatia launtrica, Asociatia filantropica medicala crestina Christiana, Bucuresti, 1996.
25. Alexander Reinhardt - Povetele Maicii Sofronia, Editura LVB, 1997.
26. Arhimadritul Sofronie - Din viata si din Duh, Editura Pelerinul, Iasi, 1980.
27. Mihai Radulescu - † Irineu Slatineanu - Convorbiri despre spovedanie, Editura Ramida, Bucuresti, 1996.
28. Dumitru Staniloaie - Viata si activitatea Sfāntului Grigore Palama.
29. Jean Claude Larchet - Teologia bolii, Editura “Oastea Domnului”, Sibiu, 1997.
30. Jean Claude Larchet – Terapeutica bolilor mintale, Editura Harisma, Bucuresti, 1997.
31. Protos. Ioachim Pārvulescu - Puterea sfintitoare a ortodoxiei, Editura Amacona, 1996.
32. Gheorghe Ionescu - Viata si activitatea protosinghelului Nicodim Mandita (1889-1975), Editura Bunavestire, Bacau, 1996.
33. Sfāntul Ambrozie - Nasterea de sus si Īnvierea prin Har, Manastirea Sfāntului Pantelimon, Silistea Gumesti, Teleorman, 1998.
34. Dr. C. Gh. Bacanu; Dr. C. Blaja; Dr. Serban C. Bacanu - Aspecte imunologice profilactice si terapeutice ale autovaccinului celulomicrobian total complex, ca factor principal si prioritar īn tratamentul afectiunilor tumorale la 30 de ani de la administrare, Comunicare stiintifica, Ioannina, iulie 1998;
35. Dr. C. Gh. Bacanu; Dr. C. Blaja; Dr. Serban C. Bacanu - Autovaccin celulomicrobian total complex - rezultate obtinute īn urma aplicarii la om si animale (lucrare sub tipar).
 |
|---|
|
Schema
procesului de vindecare
|
ANEXA 3.
 |
|---|
|
Iadul
si scrāşnirea dinţilor pentru cei necredincioşi şi păcătoşii
nepocăiţi
|